duminică, 29 mai 2011

Acum dar din trecut…

166628_120567494678103_100001745609213_145771_7463522_n (1)
În general , în postările mele, fotografiile vin ca elemente în plus pentru imaginea pe care aș dori să o lase cuvintele. În cazul pozei de mai sus, mă străduiesc eu să găsesc cuvintele potrivite ce o pot însoți. Amicul meu , Claudiu , cel care a surprins imaginea a așezat-o într-un album numit Oameni și locuri . E o expoziție de contraste acolo , între fericire și dezolare, între culori vii și tonuri apăsătoare . Revenind la ce priviți postat aici , presupun că foarte mulți dintre cei ce locuiți în Craiova, recunoasteți personajul . Postarea mea are o dublă motivație . În primul rând când am privit pentru prima oară poza , m-a invadat umbra adolescenței , amintirea unei perioade cu toate dramele și fericirile trecătoare . Imaginea Chichinei ( eu așa am știut-o) e o piesă a puzzle-ului . Ne-a marcat multora dintre noi , drumul spre școală  ca și gardul băncii naționale pe lângă care își cânta nefericirile sau  zâmbea trist ca pentru sine când noi toți treceam absorbiți de viețile noastre . Am realizat , văzând-o acum , că timpul e implacabil și sapă în obrajii noștri urme ireparabile( chirurgii plasticieni mă contrazic dar eu prefer să îi ignor ) . Sunt în dubii apropo de ce titlu aș da postării . Privind, îmi vine în minte Skirk(Țipătul), celebra pictură a  lui Edvard Munch . Are ceva din anxietatea si oarecum translatia vizuala a unui sunet ce nu il pot pune decat intre stupoare si durere.  A doua motivație a postării fotografiei e că o compoziție atât de expresivă merită făcută cât mai cunoscută . Poate o vor vedea oameni pentru care persoana surprinsă nu rezonează cu nimic.  O pot privi ca pe o ficțiune . Fotograful a prins în cadru sentimente . Nu e o poză fericită . Nu e nici pace în privirea înlemnită de acolo . Dar eu nu pot să judec decât prin prisma unui om care atunci când vede fotografia asta , aude în urechi un cântecel obsedant și vede în spate la timpul trecut …Priviți și voi deși vă alterez deja percepția cu textul meu…

Mai multe fotografii ale lui Claudiu puteti vedea AICI

Nostalgie

nostalgia3jd8
Timpul mi se scurge încet prin vene
Ca mierea anilor pierduți
Și mă trezesc mergând alene
Prin umbra pașilor tăcuți.
Cu zâmbetul jucând pe buze
Șoptesc înspre tăcerea ta
Că-n toate visele ce-mi rătăcesc
Pe tine te zăresc în fața mea
Din ochiul drept privesc stângaci
La ochiul tău ce strălucește de argint
În invocațiile păgâne ca de vraci
Pierdut in aburii verzi de absint
Și anii tot vor trece înainte
Iar rodul lor e sărac de bucurie
Chiar trist făr de cuvinte
Când tu revii a mea doar în melancolie...

sâmbătă, 28 mai 2011

Descoperiri de ultima oră!!!

Ei bine…titlul minte puțin. Nu sunt chiar descoperiri luate literal ca fiind noi-nouțe . Sunt niște chestii confirmate . În ultima vreme am observat că :
- sensurile giratorii  NU sunt doar intersecții circulare realizate pentru fluidizarea circulației mașinii cu porc și varză de la mamița soacră la nanașu . Nu! Sunt locuri unde se dau  băeții cu frâna de mână . Obsesiv de mult! Probabil a devenit o nouă atracție : Ce facem în seara asta ? Mâncăm o șaormă trăiți-ar mă-ta și ne dăm cu bemveu în girator până îi sar planetarele!!!
- indiferent de mărimea orașului e cam același mare grup în ceea ce privește viața socială . E lista de feisbuc scoasă la tablă. Toată lumea dă like la DJ și bineînțeles femeii cu cea mai mare suprafață de piele dezgolită.
- cu cât îți muți discoteca mai în afara localității cu atâta crește interesul . Suntem ființe dornice de deplasare ! În curând , orașele o să fie ca în filmele post-apocaliptice : pustii vinerea și sâmbăta.
- dacă arunci trei blăni , șase pânze și o pereche de boxe de un catralion de watti lângă o băltoacă se cheamă că ai un summer club și e maxim de fiță !

marți, 24 mai 2011

Îngerul a tăcut…

fanus-neagu-ingerul-a-strigatVoi fi înjurat cumplit? Cred că da: şi? Scriu despre întâmplări petrecute. Ipocriţii mă vor citi şi mă vor insulta. Dar vor trebui să recunoască: "Omul ăsta nu minte, aşa suntem! Roma veche trăieşte în noi". FANUS NEAGU

        Să scriu necrologuri , chiar și pentru oameni deosebiți , nu mi-a stat în fire . Omagiile în momentul în care cel căruia i te adresezi , s-a dus , le găsesc lovite de o blândă inutilitate deși sunt gest moral . Azi a murit Fănuș Neagu . E mai întâi de toate o știre . Un anunț  fără substrat, o contabilizare a unui deces . Îmi pare în aceste momente  că Fănuș Neagu murise de câțiva ani deja. Îl înmormântasem în biblioteci prăfuite și ne aminteam doar când mai întâlneam metafore scăpărătoare ce vădeau lectura din Maestru . Nu azi l-am pierdut pe Fănuș . Apusese într-un pat de spital deși încă foarte viu , cu limba-i ascuțită chiar și suspect de o melancolie accentuată . Eu unul l-am citit in adolescenta și l-am pus undeva într-o vitrină , părându-mi anacronic cu tot ce se întâmplă azi . Un om cu ștaif , un ultim boier boem al vinului deși nu a fost os domnesc .  Mereu mi s-a părut a fi demn de personaj pe cât a fost de scriitor . Mulți stau martori că omul acesta fermeca cu verbul  și amintirile sale bogate , retrăite cu pasiune , desferecate în ceasuri lungi de seară , cu lăutarii cântând alene licorile din pahare . Dacă Fănuș ar fi fost vin , eu i-as fi spus demisec. Cu poanta muscatoare dar si caldura autoironiei .El găsise că vinul trebuie să fie  alb , sec , rece, mult și mai ales…degeaba . Dar Maestrul a fost oricum dar nu un sec . Istorisirile sale au avut seva mustului proaspăt zdropșit , cu un pic de țărână și dulce precum tare .  Azi și încă o vreme, se va scrie despre Fănuș Neagu . Să fiu sincer, aș fi preferat să nu am această ocazie prea curând. Îl înșurubasem bine în panoplia cu oameni adevărați la care îmi place să privesc când mă apucă scârba . Din păcate , la 3.30 a.m. , îngerul a tăcut . Și nu pentru că nu îl mai puteam auzi noi ci pentru că a terminat metaforele pentru aici…

luni, 23 mai 2011

Timp să pretindem

 

                                                 E timpul sa aruncam cuvinters_connett_faces_in_a_mirror

Si vechituri de sentimente

Sa ardem la foc mocnit

Sa nu mai știm ce am gresit

E ceasul bun , doar timpul e nepotrivit

Să zăbovim acolo unde ne-am lovit

Intersectați de soartă

Dar încă prea orbiți să ne deschidem poartă

E vremea să pretindem

Când tot ce avem, de fapt noi vindem…

duminică, 22 mai 2011

Obscura moarte a unui celebru playboy


Burlacii ar trebui sa plateasca un impozit mai mare; nu este corect ca unii barbati sa fie mai fericiti decât altii.- Oscar Wilde

         Adevărul era că el nu se gândise niciodată , serios, la faptul ca oricine moare. Nu îi alergaseră prin cap fantasmele decesului și nici toate implicațiile psihologice pe care le dă apropierea implacabilă a sfârșitului . Fusese un tip care TRĂISE!. Da! Așa îi plăcea : să accentueze, să scrie cu majuscule și să exclame . Zâmbea și acum , dintre cearșafurile ude de transpirații reci , era timpul de a privi în urmă la toată viața lui , clișeic , ca mai toți muribunzii . De pe noptiera încărcată de pastile , reuși să ridice o țigară filigranată și să o fixeze între buzele uscate , arse de febră . Să îl ia dracu și pe doctor! Ce mai contează un fum în plus acum? Încercă să caute în camera luxoasă , ceva familiar. Toate lucrurile îi aparțineau dar în același timp se simțea ca un impostor , un hoț de trupuri . Nu aveau nici o însemnătate pentru el, obiecte fără istorie,amintiri confecționate. Ce tâmpenii ne bagă scriitorii în cap! Cică oamenii își simt sfârșitul! El nu simte decât că îi e rău și un medic a enunțat emfatic  că e pe ducă . Dar unde sunt halucinațiile, unde e tunelul , ce s-a întâmplat cu lumina albă ? De ce nu latră câinii infernului? Dante ! Ce adunătură de minciuni poleite! Probabil ăsta e blestemul lui : să moară lucid , perfect conștient că toate organele îi cedează în afară de creier . Era ora bilanțului ? Ce era de adunat și scăzut ? Nu avusese prea multe principii și obiective ca să  contabilizeze păreri de rău sau vanități de învingător . Fusese din adolescență un ladies-man . Deși nu toate femeile sale fuseseră doamne!  Și acum? Unde sunt toate ? Nu fusese  niciodată un om singur dar asta doar pentru că era mereu cu altcineva . Pentru el fidelitatea și echilibrul erau în dicționar cu modestia și prostia ! Niște neajunsuri care nu îl măcinaseră ca pe toți bărbații cu care mai devreme sau mai tarziu concurase. Dacă se mulțumea cu ceva era că nu avusese ca marea majoritate , o criză a vârstei de mijloc . Când joci jocul seducției cu aerul fatalist al profesionistului de poker și asta îți e rațiunea de a fi, nu mai ai timp de astfel de crize . Nici nu ar avea de unde să apară . El nu renunțase niciodată la un stil de viață , nu se blazase în rutina vieții , nu acceptase convențiile impuse de gura lumii , căsătoriile nu îi secaseră nervii sau conturile . Nimeni nu îi spusese tată deși mai mult ca sigur pe undeva prin lume sunt câteva persoane ce biologic ar avea acest drept. Departe de el să simtă apropiere pentru acești copii . Nu poți să iubești ce nu ai cunoscut , degeaba ne spune morala că așa se întâmplă . Dusese o viață la care alții privesc cu teamă invidioasă . Nu fusese nici liniștită , nici cuminte în sensul pe care ni-l oferă religia și nici productivă așa cum ne-o cere societatea de consum . Trăise în ritmul marilor petreceri ale lumii, personajul lui era omniprezent , arhi-cunoscut și nicidecum singular . Dar asta nu însemnase că nu marcase atât de des în prima pagină . De la stil pleacă totul : cum te îmbraci , unde bifezi prezența , cu cine te întreții , cu cine te culci și mai ales : cui și cum alegi să faci confidențe . Ai vorbit prea mult sau prea puțin , ai nuanțat vulgar sau dimpotrivă ai fost modest , magia s-a dus! Se va scrie complet eronat , se va scoate din context , vei cădea în tabloide cum cad giganții la bursă ! Și aici a fost arta lui , un rechin îmbrăcat de cei mai buni designeri , un profesionist al plăcerii dar nu ca o prostituată ci mai curând ca un lector, un savant al nimicurilor delicioase , erudit al senzațiilor . Zâmbea din nou. Au fost ani buni, oricum i-ai cataloga tot acolo se ajunge . Evident că nu a strâns averi ci mai degrabă a risipit dar toate lucrurile au preț . Mai ales cele fără valoare . Scriseseră despre  el că fusese unul dintre ultimii mari playboy în accepția clasică a cuvântului. Nu se recunoștea în asta . Mai avusese momente în care se gândise , în dimineți cleioase, cu gust de mahmureală , la scopul pentru care face tot ce face . Concluziile îl eludaseră . S-a gândit mereu la sine ca la un mare egoist . Și a lăsat pecetea asta să îi guverneze viața  . Poate nu fusese tot timpul așa dar cert e că spre asta navigase mereu . Cu fiecare femeie cucerită , lăsată în urmă ca o cetate vandalizată , cu fiecare bolid condus până la extrem , cu fiecare cazinou răvășit și fiecare petrecere monstruoasă părăsită în zori . Se gândise mereu la el , la ce îi place , la ce îi face sângele să fiarbă . Chiar și acum când corpul lui , singurul instrument de care nu se despărțise , ceda, tot la el îi era gândul . Amintirile lui era o masă de trupuri , de priveliști și de senzații dar singurul chip clar era al lui . Țigara îi ardea buzele acum . Era timpul pentru încă una ? Strivi filtrul alb și subțire în scrumiera de lângă toate medicamentele ce țineau fragilul angrenaj încă în viață . Și țigărilor ăstora le fusese fidel . De când o cunoscuse pe EA. Poate singurul chip care îi mai popula visele uneori . Se ferea adesea să zăbovească în amintirile cețoase ce îl invadau când venea vorba de ea . Poate întalnirea lor,  unicul lor moment , reprezentase cel mai lipsit de egoism si  necontrolat aspect al vietii lui . Încetase atunci a fi stăpânul propriului destin . Se pierduse pe sine intr-un moment lipsit de temporalitate si iubise fiecare secunda. Dar era prea târziu să se mai gândească acum la toate acestea . Cu o mână tremurândă , răsturnă câteva flacoane și cutii în căutarea unei forme familiare . Paharul de cristal masiv era gol dar mai avea o vagă aromă iod si alge . Era medicamentul lui . Laphroaig Single Malt  de cincisprezece ani . Își dibui și sticla alunecata undeva între pat și noptieră și reuși să verse două degete din lichidul ruginiu în pahar și alte cateva pe așternuturi . Mirosul de fum și migdale mai tăie din aerul bolnăvicios și greu al camerei . Se gândea acum la cele mai vechi momente de când poseda amintiri. Erau doar fragmente :mâna albă trecându-i prin păr , râsul aspru și mirosul de tutun al tatălui său , soarele Toscanei și șoapta : puiul meu , dragul meu…mama te iubește ! Unde e mama acum?
Ce ar scrie tabloidele acum? Cum sfârșește marele cuceritor într-o grămadă de cearșafuri , jumătate beat și trei sferturi drogat de calmante! Și totuși …fără halucinații, fără revelații , fără drame . Doar complet singur . Sau nu. El și cancerul . Noroc că încă își duce țigara spre buze și poate ghida paharul de wiskey . Un ultim toast ! Pentru eternele tentații …

miercuri, 18 mai 2011

Ce (nu) e blogul


În trecut nu am fost preocupat de aceasta activitate , sa o numim blogareală . Îmi părea apanajul unei categorii de oameni cu prea mult timp liber la dispoziție și prea puțină pricepere în a reda coerent idei . Pe măsură ce timpul a trecut am descoperit că unii se joacă , alții fac bani , prea mulți încep entuziasmați pentru a sfârși undeva în derizoriu ca si cum ar vopsi un gard ,excelent în proporție de 10-15 procente ca apoi sa termine restul cu o cariocă și scuipat . Așa zișii bloggeri profesioniști mi se par de multe ori indivizi care își construiesc un cerc de prozeliți și emit judecăți de valoare deși analizate la rece , rândurile scrise de ei suferă de un subiectivism arogant ieșit din comun . Ce nu o să devin niciodată( arogant și subiectiv m-a lăsat natura cred)  e unul dintre detractorii sau fanii unui asemenea individ. Și nu e din orgoliu după cum s-ar putea bănui ci doar pentru că în momentul în care se deteriorează acest proces de comunicare prin conflict sau laudă searbădă, postările viitoare vor suferi în mod clar. Scrisul va căpăta patina marketingului și al PR-ului pentru a răspunde criticilor cu asprime și sarcasm sau va urmări subiectele lăudate de ceilalți . Să fie clar: mă refer aici la blogurile care pleacă de la premisa că sunt doar un loc unde cineva își publică gândurile pe o anumită temă , blogurile personale . Nu am nimic cu paginile care se focusează pe un domeniu, pe o nișă sau pe o anume activitate . Ca să ajung la esența existenței acestui material , vreau să enumăr ce NU ar trebui să fie un blog :
- un loc de deversare a frustrărilor ;
- un alt loc pentru a ține un jurnal ;
- o a doua pagină de feisbuc, împânzită de videoclipuri și mesaje de stare copiate de pe net sau gândite la 3 a.m. după o infuzie de alcool și singurătate;
- un fel de clonă stângace a unui site de știri sau ziar on-line. Avem suficiente surse pentru asta. Nu mă încălzește cu nimic să citesc știri din ziaru de Rădăuți la un moldovean obscur pe blog.
Acum probabil că mă contrazic singur ,oarecum, spunând toate astea, emițând practic judecăți de valoare  dar în urma unei mai atente priviri asupra blogosferei românești asta se observă : multe articole proaste, prea multe bloguri care nu își au noima cam indiferent de cum le-ai privi . Și da , știu! E nedrept și arbitrar ce zic eu acum dar daca încercați exercițiul de citi măcar titluri de postări o să vedeți că sunt așa de dese locurile comune , adevăruri general valabile la tot pasul , acțiuni ce nu fac decât să gonească cititorul care și așa nu petrece foarte mult timp acolo . O să mi se spună( sa nu – fericirea de a exista încă prea puțin pentru motoarele de căutare) că fiecare e liber să scrie și că și eu fac asta și de ce dau cu bâta în confrați! Păi de ce nu? Cineva trebuie să spună și treaba asta nasoală ! Și numai atunci când vom conștientiza că nu e de ajuns să arunci trei fraze în eter ca să te treacă Academia în patrimoniul de citate al planetei  o să putem să începem să scriem cu adevărat lucruri ce merită citite . Dreptatea în toată această chestiune știți cine o împarte? Voi! Cei care citiți și alegeți să reveniți. Sau nu . Adevărul e că blogul e doar o epavă de coduri html și text , naufragiată undeva în curul internetului , dacă nu are cititori . Oameni care citesc, oameni care dau mai departe, oameni care scriu motivați de ceea ce au citit . Până la urmă blogul meu e despre toți , așa cum mă pricep eu să văd și să descriu . Nu înseamnă că mă voi orienta să multumesc virtuali fani sau să pornesc războaie prin postările mele ci doar că atunci când nu voi mai avea sentimentul că cineva citește și pricepe ce scriu o să pun punct.

duminică, 15 mai 2011

Femme fatale

“Numai acolo unde femeia poartă văl te arde dorinţa de a-i citi chipul. 
“(Antoine de Saint-Exupery)



         Ne-am întâlnit aseară . Fuma cu un aer aristrocrat și plictisit dintr-o țigară lungă și subțire .Mâna-i albă, ușor lenevoasă, era flexată , vene albastre si pale serpuind ușor sub pielea translucidă . Fumul țigării se încolăcea parșiv în jurul unghiilor ei rosii ca niște semne de avertizare. Mereu m-a fascinat oja roșie pe degetele lungi ale unei femei . De nu aș mai fi ridicat ochii din zona mainii ! Dar am urmărit țigara cum levita ușor spre gura pofticioasă, buzele umede și pline aflate parcă în așteptare . Mătasea din rochia neagră lucea mat în timp ce ea se mișca spre paharul înalt de pe bar . Și nu putea bea decât vin roșu! Am fost invidios vreo câteva minute pe băutura ce se insinua printre buzele himerice . Sorbea cu aerul unei cunoscătoare, ce își acceptă viciul preferat cu resemnare . Muzica parcă scăzuse în volum și asta fără ca altcineva să fi sesizat în afara de mine . Ea privea prin încăperea luminată difuz de parcă ar fi căutat ceva sau pe cineva  ce inca nu apare și în acele momente îmi părea extrem de vulnerabilă ca o statuie de porțelan plasată într-un furnal incins . Când m-a privit în cele din urmă , de-abia am reușit să nu tresar . Avea genul de ochi pentru care se scriu cărți iar pictorii ajung la Luvru dacă trec peste riscul unei sinucideri premature . Culoarea în care mă fixasem era un auriu adânc, aproape mat, cum or fi fost comorile găsite de conchistadori . Și ochii ăștia erau vii și tineri cu o privire păgână, obscenă ,plina de promisiuni  ce contrazicea buzele tăcute, împreunate cuminți  . Am așteptat , fermecat ca un profet căzut în adorație, am așteptat un semn . Și a ridicat paharul până la urmă. Un toast discret , scăpat ca o neglijență, perfect scuzabil dacă momentul ar fi cerut-o . Picioarele mele s-au mișcat aproape mecanic ca soldățeii de tinichea de la bâlci . Eram iremediabil purtat spre ea . Cu muzica ce se depărta tot mai mult de zona ei, îmi auzeam bătăile inimii din ce în ce mai tari și neregulate. În dreptul ei m-a părăsit complet curajul dar m-a îmbrățișat dorința . Nu știu ce am vorbit dar nu a fost nevoie să conversăm prea multele nimicuri din acest gen de situații . Am preferat să o ascult , vocea ușor răgușită și înceată învăluindu-mă ca noaptea de afară . Când am plecat de acolo, am știut că nimic nu se  va compara cu răceală mâinii albe pe brațul meu . În spatele nostru , muzica izvora tot mai tare din toate instrumentele orchestrei ce parcă era vrăjită . Mirosea cum nu mai întâlnisem nicăieri o așa aromă și toate comparațiile din mintea mea se prăbușiseră ca ultima mână necâștigătoare a unui joc de poker . Blufam cu soarta . Așii nu erau decât la ea . Am stat în răcoarea serii , mai înfrigurat ca niciodată , să o privesc, să mi-o tatuez în amintire . Știam că o să găsească o cale să dispară în curând . Nu îmi păsa de asta , nu era loc de întoarcere și nici în față nu se vedea vreun drum .
Zorile pătate și amețite m-au găsit treaz și singur . Nimic nu mai părea real acum deși așa era ce ar fi trebuit să simt . Mi-am aprins o țigară . Ultima , lungă și albă, țigară cu un miros ce nu îl știam parcă gravat în filtru …
Koop-Island Blues

sâmbătă, 14 mai 2011

Reamintește-ți!

I guess sometimes we both loose our minds, to find a better road -All American Rejects - The Poison



Reamintește-ți , e așa de simplu
De toate lucrurile pe care mi le-ai spus
De tot ce uitasei la mine ,
De locurile unde nu am mai ajuns
De ploile pe care le-am privit
Și de soarele ce nu a răsărit.
De vorbele potrivite ce au scăpat greșit
Zâmbete piezișe ce au îmbătrânit
Reamintește-ți!
Eu îmi spun asta când te văd
Oglindită în orice tristețe ce mă-ncearcă
Îmi scriu tot mie un jurnal
Să-mi reamintesc
Ce-a fost atât de simplu, atât de simplu de uitat…

miercuri, 11 mai 2011

Google is a beautiful thing!

MarthaGraham
            Multumita sistemului Google de a onora anumite personalitati si evenimente prin schimbarea logoului am aflat si eu azi de existenta unei mari dansatoare a lumii , ‘’echivalentul lui Picasso in pictura’’ , pe numele ei  - Martha Graham . O simpla cautare a numelui acesteia iti da accesul intr-o tulburatoare si eterica lume a dansului ca arta teatrala . Ce poti vedea in performantele acestei minunate femei e imaginea unei lumi aproape disparute sau in cel mai bun caz  scufundata intr-o nisa accesibila doar unor initiati . Intre atatea concursuri ‘’got talent’’ si tot felul de stripteuze sau dudui care dupa 5 cursuri de gimnastica aerobica se dau coregrafe , sa vezi magia unei Martha Graham sau Isadora Duncan pare cu totul si cu totul alta activitate . Masura in care dansul executat impresioneaza , emotioneaza si umple sufletul este suficient de mare incat si pe un profan ( ca mine) il tin tintuit in fata  monitorului . Ideea e ca trebuie sa vedeti singuri. Sunt gata sa pariez ca marea majoritate a celor ce vor face o vizionare imi va da dreptate . Dupa cum spuneam in inceputul postarii , initiativa Google mi se pare meritorie si e un argument in plus ca internetul nu e doar un loc de defulari si izolare .
Ladies and gentlemen, Martha Graham!!!!
fragment din filmul Lamentation(1943)