Some other kind of poetry

click pe fotografie pentru marire

click pe fotografie pentru marire

Doua fotografii de care sunt totusi mandru, fara false modestii...

Vorba bună

Hai mai repede ! Citește ce am de spus aici. Mă grăbesc să mai torn o grămadă de prostii. Nu strâmba din nas! Nu e psihologie de marketing , nu încerc să-ți cumpăr privirea , o vreau degeaba . Negația ne vine natural nu-i așa? E mai de așteptat să îți apară în fața ochilor debile spume de la gura vreunui frustrat plătit la semne ( cca 2000) decât un articol despre familia ce fabrică viori de o sută de ani sau analiza pertinenta a economiei subterane . Nu îl întreba de caractere că se gândește doar la spuza pe care și-o poate trage! Eu unul nici nu îl acuz. Nu îi cere demnitate că îți explică metode de a ți-o introduce în cur ca-n Filantropica . Compromisul ascuns , intransigența și deontologia de carton  sunt vecine de coloană . Patetismul corcit în amatorism abundă peste tot și te  miri că ai europarlamentari ce siluiesc limba română la fiecare deschidere de gură ? Încetează să speri în vorba bună , cuvântul măsurat , opinia argumentată . Ai mai auzit toate frazele de mai sus cândva? E deja-vu? Nu vorbeam despre jurnalismul de scandal . Vrei exemple concrete pentru că par că bat câmpii? Cumpără maine presa locală și urmărește pagina de social și editorialele . E îndeajuns! Sunt prea părtinitor ? Cumpără presa centrală! Ia un așa zis ziar quality . O sa găsești în el fețe cunoscute , intelectuali, specialiști , tehnocrați . Și ei scriu, crizează , acuză sau încearcă felația . Dar ce zic eu să cumperi ! Mai bine citește ediția on-line! Printul moare dar stai fără grijă, de concediat o să fie concediați doar amărâții care trudeau să scoată efectiv ziarul și să ți-l aducă ție lângă cafea dimineața. În rest…tăcere! Nici-o vorbă bună…nu rămâne nepedepsită!

Strangers

Ce uimire mă încearcă văzând cât de linistitor pare să ne confesăm oamenilor necunoscuți. Scutul mersului în orb în ceea ce privește trecutul nostru e impenetrabil . Nu ne cunoaște , nu ne poate face rău . Poate însă să fie femeia gonflabilă a frustrărilor noastre mentale , poate să fie un umăr de plâns deși nu îți poate transmite căldură . Cred că toată lumea are nevoie de un străin ( de noi )  cel puțin din timp în timp . Mă tem însă că după prima dată devine ca un one night stand . A doua oară nu mai e același lucru. Intervine un pic de cunoaștere. Străinul are nume , are față , opinii, probleme. Magia s-a dus deja. Când străinul își pierde umbra și capătă contur ne poate judeca și asta nu ne mai place deloc. Că ne avem deja prietenii gata să opineze și să bârfească mâine problema ta de astă seară . Revenind la uimirea mea de început ,e fascinant cum lipsa de încredere ,pe care o manifestăm din ce în ce mai des , se topește în persoana pe care ți-o pune în cale hazardul pentru un moment anume din viață când tot ce acumulezi în interior trage spre lumină . Nu îi spui maică-tii că ești gay, nu îi spui lu’ taică-tu că ai rămas gravidă la șaișpe ani! Primul care va afla e doar un scaun de bar mai departe, conduce taxi-ul în drum spre casă , păzește noaptea vreo clădire . Nu îți vine să recunoști celui mai bun prieten că ai pierdut tot ce ai avut într-o afacere păguboasă. O să asculte o fătucă plictisită căreia îi lași ceasul de firmă amanet . Dragostea ta ascunsă , strivită și murdărită nu se revarsă spre tăinuire celor aproape. O trântești prieteniei virtuale născute pe fibră optică și noduri de rețea de aici până la New Delhi.

Am două întrebări: Ai vorbit de curând cu vreun necunoscut?  și Tu pentru cine ești un străin?

Supraviețuitorul

Când l-am cunoscut pe bătrânul cu mâini tremurânde , ningea smintit afară. Parcă toata iarna se grăbea să dea zăpada la ofertă . Martie îi spunea decât în calendare că viscolul îmi inspira o iarnă completă . Moșul nu fuma clișeic țigări rulate de el ci vântura un pachet de Marlboro roșu. Genul de țigări care te răpun și tânăr să fi fost dar mai ales șubrezit și adus de spate ca omul din fața mea . Ani de zile îl privisem stând la poarta casei sale dărăpănate ca și el, întunecat la față și tăcut ca o ușă închisă . Îmi povestea bunicul meu că venise jumătate nebun din Siberia la vreo cinci – șase ani după război. Avea două degete lipsă la mâna stângă , un picior beteag cu ceva adaos de la o grenadă rusească în carne și o mână de tinichele lucitoare de la un rege dispărut și el între timp . Colectivizarea și avântul stahanovist al anilor 50 se lipiseră de el ca marxism-leninismul de Statele Unite . Adică deloc. Trecuse prin deceniile de socialism fără să intre în  cârd cu nimeni și fără să își apropie vecinii sau rudele regăsite . Avusese nevastă ce îl crezuse mort și plecase din sat înainte ca stafia umblătoare să apară . Nu îl întrebasem de vorbă niciodată pentru că atunci când eram copil ne gonea din preajma lui cu o indiferență zdrobitoare . Antiteza dintre viața noastră și a lui era maximă . Am crescut pe măsură ce el se sfrijea și îmbătrânea și mai mult. Timpul însă nu îmi potolise curiozitatea de  a vorbi cu cineva care supraviețuise Stalingradului și celor mai nenorocite pușcării inventate de tătucul Iosif Vissarionovici . În iarna de care vorbesc căzuse la pat și bunicu-meu( văr de-al lui mai îndepărtat) mă rugase să îl duc până la medic că urgia de afara și picioarele nu îi permiteau să facă asta singur. După vizita la medic și drumul de întoarcere , nereușind să schimb mai mult de trei-patru banalități , mă pregăteam dezamăgit să mă întorc acasă. Înainte să ies pe ușă( parcă și-a ales expres momentul) mi-a cerut un foc și mi-a arătat muțește un scaun lângă patul în care se așezase .

-  Vrei și tu să știi nu?

- Ce să vreau nene Dumitre?

A râs scurt moșul . Fără veselie . Aspru ca gerul rusesc.

- Ai vrea să știi povestea mea copile. Pe unde am bântuit, cum am dormit în tranșee înghețate sau cum am mâncat coji de cartofi fierte cu scoarță de copac în Siberia.

Am aprobat oarecum mașinal fără a îmi putea lua ochii de la țigara ce îi dansa în mâinile tremurătoare în mijlocul unui nor de fum ce îi încadra fața cutată .

Mi-a povestit. Mult. Cu voce clară . Vocea parcă nu îi aparținea. Era hotărâtă şi sumbră . Frazele curgeau lucid ca un râu de munte . Eram în transă  . Am văzut băiatul de atunci trecând ape, ascunzându-se în sate noroioase , pe dealuri înverzite sub cătarea unei mitraliere ce își scuipa florile de plumb spre alți tinerei culcați în iarbă . L-am urmărit dormind sub lumina și simfonia obuzelor într-o groapă murdară , tremurând cu obrazul lipit de un mal de pământ între camarazii săi morți. Am blestemat cu el armata, pe mareșal , pe regele-copil nevolnic, pe Hitler și pe Stalin și toată nebunia din jurul lui . I-am auzit pribegia, pașii târâți ai captivității, zgomotul hârlețului în minele uitate de Dumnezeu și de Diavol deopotrivă . Am citit amnistia prizonierilor de război și lungul drum către casă . Acolo am găsit alături de el doar amintiri înțepenite , uși închise , locuri goale și priviri furișe . Am gustat furia de a fi lepădat de cei ce îi știai dragi. Am ascultat răcnetele politrucilor și am scuipat în țărână când treceau steaguri roșii la defilare. Am îmbătrânit alături de el în țara pe care o pierdusem, țara pe care nu o mai regăseam . I-am înțeles obida , lehamitea și tăcerile .

I-am aprins o țigară de la mine în cele din urmă . A pufăit ironic. Erau slabe. Asemenea nouă . Cei de acum. El fumase tutun măturat din vagoane , rulat în hârtie plină de plumb și litere chirilice. Fumase anii , trăsese moartea în piept de câteva ori  și acum trăgea de țigările astea slabe ca de bieții lui frați de arme căzuți în somnul cel mare. Când am plecat spre casă mă întrebam  dacă mai prinde Paștele.

Până să se topească ultima zăpadă m-a sunat bunicul . Murise moș Dumitru. Se stinsese pur și simplu ca o lumânare arsă la ambele capete. Îmi mai aduc aminte că nu a lăsat decât nişte decoraţii mâncate de vreme şi un livret militar. Restul s-a dus uitării , rămas pe undeva pe la Odessa, Stalingrad sau Vorkuta.

Mai tăceți bă!

Îmi displac cam multe lucruri. Cei ce mă cunosc cât de cât știu că-s cam cârcotaș . O chestiune care mă scoate din minți e să aud cum lansează unii sentințe de parcă miezul de fier al pământului se oprește de câte ori își flexează ei corzile vocale ca să emită păreri! Le zice PĂRERI! Adică sunt puncte de vedere personale nu universal valabile . Cuvântul ăsta mai are un înțeles în dicționar și nu e întâmplător așa : iluzie , închipuire. Îi caracterizează perfect pe maimuțoii care confundă personalitatea cu diareea verbală . A alege să taci atunci când nu e musai sa vorbești nu e o problemă . A alege sa stai în banca ta când ești depășit nu a ucis pe nimeni . E unul din sporturile noastre favorite . Dacă taci ești pasiv , pasiv fiind prost , prost însemnând victimă . Nu am fost niciodată tipul tăcut și retras.  Recunosc( chiar și în fața Marii Adunări Naționale) că am greșit discursiv de suficiente dăți încât să nu am cum să mă erijez în lupul moralist . Am observat că dacă tac eu mereu se va ridica altă voce . Presupun că nu sunt singurul căruia i s-a întâmplat într-un cerc de amici să existe momente de tăcere în care tocmai prostul satului se trezește vorbind . Momentul cheie vine acum:

Ce faci? Îl lași să baliverneze , să își peroreze tâmpenia doar pentru că deține scutul șablonului fiecare e îndreptățit la o opinie? Dacă îl contrezi ești mâncat! Ai intrat în teritoriul lui. Ești în pericol de a spune tâmpenii la rândul tău. Discuția logică și polemica sunt pentru imbecil noțiuni dificile și nu pot ține prea mult . Dacă îl lași în pace va lua tăcerea ca pe aprobare și se va umfla în pene convins de importanța sunetelor ce îi scapă pe gură . Una peste alta eu am decis că vreau să tac mai mult și să încerc să gândesc în egală măsură . Nu se va putea mereu, știu asta. Vor mai exista stupizenii și din partea mea  dar măcar încerc să mai subțiez rândurile tâmpilor cu gură multă și argumente șubrede .

Mahmur

Dimineți cleioase cu un soare topit intre nori. Orice s-ar fi intâmplat în seara precedentă nu se compară cu gustul din gură. Ai senzația că ai înghițit scrumiera cu tot ce era în ea. Prin toți porii transpiră alcoolul. Și rușinea . Organele se revoltă în tine ca blocul comunist în 89. Te simți ca Ceaușescu pe 21 decembrie . Soluția de evacuare: baia . Dacă te târăști până acolo o sa capeți o decorație sau cel puțin așa ți se pare echitabil . Ai vomitat? Încă nu . Durerea de cap îți aduce aminte de Lord of The Rings. Cum făceau orcii ăia arme pe nicovale uriașe …cam așa ești și tu . Deghizat în nicovală . Orice sunet e amplificat la un maxim insuportabil . Și din nou îți promiți că nu mai faci asta niciodată exact ca o fătucă grasă și deprimată ce a mai dat gata o găleată de înghețată doar pentru că bărbații sunt porci. Începi să îți revii și nu e plăcut. Cad pe tine ca dintr-un șifonier supra-aglomerat toate zdrențele amintirilor de aseară . Mda…ai pus mâna pe vreun  sân interzis? Ai glumit prea mult cu cine nu trebuia ? Ce te doare cel mai tare : ai băut banii pe care nu îi aveai. Scotocești frenetic în sertarul maică-tii după aspirine . Neagă absorbantele, treci de anti-depresive . Apă, multă apă ! Nu e momentul să te gândești la soarta calotei glaciare , a urșilor polari sau a copiilor din Somalia care merg 5 kilometri pentru un pahar de apă curată! Să fie risipă! Lasă dușul să îți curgă-n cap! Încep și telefoanele să sune . Le ignori sau răspunzi . Te simți ca la concursurile TV cu premii iluzorii . Poți să întrebi publicul! Greața e încă prezentă ca o soacră cu viziune . Mâinile îți tremură . Ai vreo vânătaie nou-dobândită? Dacă da , undeva în vreun colț de bar zace o masă abuzată de tine . Aproape te resemnezi. Nu există trucuri . În beție ca și în dragoste doar timpul le vindecă pe toate.

Apropo…ai spus tuturor bancul cu TIMPUL aseară. Cum care? ala cu tim-pu*a mea!

Portretul meu văzut de tine

 

Privit de aproape și insistent

Îmi spui că par absent

Că ochii mei nu oglindesc lumina

Și în vorbele mele simți că nu mai apasă nici măcar vina.

 

Îți răsfiri degetele prin părul meu

Și-mi spui că parcă am mai îmbătrânit un pic

Ca timpul isi sapa urme din greu

Iar de curând mă vezi si cinic

 

Ai culori estompate

Înfășurate în tăceri vinovate

Drese cu zâmbete crispate

Reflectate de oglinzi stricate.

 

Mi-ai spus asta ,

Ți-ai ridicat haina și tristețea

Și zici că tu nu ești proasta,

Cu care prind eu bătrânețea…

Telefon la semafor

Acum câteva zile , la semafor , stăteam scufundat în gândurile mele și o durere de cap . Mă trezesc cu un ciocănit în geam . O cerșetoare cu un mobil la ureche îmi zâmbea ca dintr-un advertorial despre cât de importante sunt lucrarile dentare . Siderat deschid geamul . Nici mai mult nici mai puțin , până să zic ceva îmi face semn că shhh…vorbește la telefon! O fi vrând să îmi zică să îi încarc cartela că nu mai are credit să își sune vreo rudă din stolul plecat în țările calde? Nu mai văzusem tehnica asta până acum .Am dat muzica mai încet că părea că se chinuie să audă ce i se spune din telefon. Tăcut , am scos 1 leu din portofel și i l-am întins .  Cu mâna liberă l-a preluat , a înclinat capul în timp ce asculta atentă în mobilul de unde răzbăteau mai multe voci și s-a topit spre mașina din spatele meu . Se făcuse verde și au început ceilalți să claxoneze. La naiba! Oamenii moderni nu au pic de respect pentru o conversație telefonica!

Atunci când pleci

 

Nu vreau sa îți mai vorbesc

Sunt pierdut când te privesc

Aștept întunericul să-mi îmbrace gândul

Și în urma ta să se insinueze doar vântul.

Ai apusul în mână și îl strângi ca ultima noastră legătură

Am să îți urez furtună

Și așa poate pasul o să ți-l întorci

Să mă întrebi dacă vreau să închizi ușa

Atunci când frigul muscă prea tare…