Să scriu necrologuri , chiar și pentru oameni deosebiți , nu mi-a stat în fire . Omagiile în momentul în care cel căruia i te adresezi , s-a dus , le găsesc lovite de o blândă inutilitate deși sunt gest moral . Azi a murit Fănuș Neagu . E mai întâi de toate o știre . Un anunț fără substrat, o contabilizare a unui deces . Îmi pare în aceste momente că Fănuș Neagu murise de câțiva ani deja. Îl înmormântasem în biblioteci prăfuite și ne aminteam doar când mai întâlneam metafore scăpărătoare ce vădeau lectura din Maestru . Nu azi l-am pierdut pe Fănuș . Apusese într-un pat de spital deși încă foarte viu , cu limba-i ascuțită chiar și suspect de o melancolie accentuată . Eu unul l-am citit in adolescenta și l-am pus undeva într-o vitrină , părându-mi anacronic cu tot ce se întâmplă azi . Un om cu ștaif , un ultim boier boem al vinului deși nu a fost os domnesc . Mereu mi s-a părut a fi demn de personaj pe cât a fost de scriitor . Mulți stau martori că omul acesta fermeca cu verbul și amintirile sale bogate , retrăite cu pasiune , desferecate în ceasuri lungi de seară , cu lăutarii cântând alene licorile din pahare . Dacă Fănuș ar fi fost vin , eu i-as fi spus demisec. Cu poanta muscatoare dar si caldura autoironiei .El găsise că vinul trebuie să fie alb , sec , rece, mult și mai ales…degeaba . Dar Maestrul a fost oricum dar nu un sec . Istorisirile sale au avut seva mustului proaspăt zdropșit , cu un pic de țărână și dulce precum tare . Azi și încă o vreme, se va scrie despre Fănuș Neagu . Să fiu sincer, aș fi preferat să nu am această ocazie prea curând. Îl înșurubasem bine în panoplia cu oameni adevărați la care îmi place să privesc când mă apucă scârba . Din păcate , la 3.30 a.m. , îngerul a tăcut . Și nu pentru că nu îl mai puteam auzi noi ci pentru că a terminat metaforele pentru aici…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu