duminică, 31 iulie 2011

Oameni


       Ce amuzant e să vezi oameni scoși cu forța din zona lor de confort, prinși într-o dilemă , sfâșiați între afirmațiile trecute și faptele prezente . Ce ușor își agață preconcepțiile de gât și le numesc principii. Decorații de tinichea ce ruginesc rapid și coclesc pe haine noi sau vechi . Da! Oamenii nu se schimbă dar schimbă și dărâmă construcții din jurul lor . Își jură lor, altora, promit și semnează ! Încep, continuă, iau pauze, dau ultimatumuri , perseverează , tergiversează și adesea retractează, corectează ca numai arareori să rămână consecvenți . Convingerile sunt precum chiloții . Nu le poți avea la infinit. Vine un moment în care chiar e cazul sa schimbi. Am auzit că suntem suma convingerilor noastre, principiile ne definesc, opinia ne individualizează . Până la un punct așa poate fi  dar prefer să cred că suntem suma oamenilor pe care îi cunoaștem în cursul vieților noastre. Cei ce învață viața la singular și teoretic închiși în turnuri de fildeș de-abia se suportă pe ei înșiși iar percepția lor despre lume e ca aceea a unui miop cu dioptrii total greșite . Nu poți renunța la oameni, nici măcar sau mai ales la cei care de fapt nu îți plac pentru că realitatea cea mai aspră în ei o găsești . Fie că râzi sau te enervezi , gravitezi în lume, ai sateliții tăi și poate că ești satelit pentru alții. Auzi generalități de la mine acum și crezi că nu spun nimic nou dar deja s-a declanșat ceva în mintea ta. Nu ți-am mutat nici un principiu din loc dar  timpul de reflecție la aceste cuvinte te scoate dintr-o anumită rutină. Oamenii sunt esențiali . Uitați de câini! Vă pot iubi mai mult bichonii voștri maltezi dar încercați să trăiți pe o planetă doar cu ei! Nu e chiar cea mai bună variantă ? Mda…Așa mă gândeam și eu!  Nu vreau să zgândăr coarda sensibilă așa a la Aurelian Andreescu , nu trebuie să ne îndrăgostim de viață ca-n campania aia cu îmbrățișări gratuite dar ar fi cazul să înțelegem că dacă nu vorbim strict de o supraviețuire animalică e esențial să poți să trăiești printre oameni. Așa cum sunt . Inconsecvenți . Nedrepți . Mincinoși. Odioși. Nebuni. Criminali. Absurzi. Frumoși.Hidoși . Fascinanți.

sâmbătă, 30 iulie 2011

Mesaj returnat. Lipsa destinatar

Cu cafeaua răcită pe masă,
Îți scriu prin fumul de țigară
Preistorica noastră conexiune amară,
Cuvinte pentru o noapte întunecoasă.

Nu știu când vor pleca spre tine
Se aude ca nu mai răzbate nimic
Iar iarna suflă între zile cu gheață
Din prognoza meteo aud doar zgomot de fond…

Îți mai scriu cum totul e neschimbat aici
Doar cafeaua pare mai slabă
Țigările amare
Iar epilogul încă doare…

joi, 28 iulie 2011

Ce rămâne…

Cum e cu sentimentele ce rămân după ce totul se prăbușește? Englezii au un cuvânt care mie îmi place foarte mult : linger . Se referă la lucruri ce rămân în viață deși gradual mor. Un fel de descompunere vie dar fără oroarea de maladie care se înțelege aici. Așa mi se pare că se îndreaptă spre uitare unele relații . Acolo unde lupta a încetat, furia , dezamăgirea și dorul au clacat în final, mai plutește ceva. Un sentiment nedefinit pentru că nu e nici prietenie și nici fascinația seducției ce te-a cuprins cândva sau pur si simplu starea de îndrăgostire . Totuși , o trăire perfect capabilă să ne ridice un zâmbet pe buze și un tremur ușor în glas când se aduce aminte de persoana în cauză. Se zice prea ușor …ah…nu ai trecut peste x sau y!  Până la urmă cum să treci peste?  Suntem oameni și numai foarte puțini dintre noi au buldozere. Așa că doar timpul trece efectiv peste noi și iubirile noastre. În viața mea nu am trecut peste nici o femeie . Mai mult sau mai puțin , la toate, când vine vorba de amintiri și nostalgie , le închin un zâmbet , o strângere invizibilă și probabil ipotetică a cordului . Nu le iubesc. Poate nu le-am iubit nici atunci când zâmbetele noastre erau despărțite doar de buze. Dar nicidecum nu pot să uit, să mototolesc și să trec indiferent prin imaginea lor ca și cum ar fi o expoziție de ochi, guri, țâțe și funduri . Nu! Nu fac reclama mascată la vreo campanie feministă ! Nu mă refer la femei în totalitatea lor. Cum nu sunt Julio Iglesias sau Ilie Năstase , am in minte doar cele câteva ce mi-au tulburat trecutul intercalându-se în viața mea. Ei bine…au rămas acolo. Nu în ideea de întoarcere la ele. Marea majoritate a lucrurilor terminate nu au noimă în a fi resurescitate. De prea multe ori arată ca și creația doctorului Frankenstein: în primă instanță miraculoase dar ca apoi să se transforme într-un eșec riscant și o dezamăgire ce cuprinde în ea toată eroarea întoarcerii, reanimării . Dacă relațiile în suferință merită ceva, e eutanasia. E renunțarea blândă . Rămânem prieteni nu există! ( cineva din trecutul meu va zâmbi ironic acum dar știe că un caz singular e doar excepția de la regulă) . Nu rămânem prieteni, nu vom mai putea fi amanți,iubiți, pereche etc. Ne retragem în noi , redevenim doar indivizi dar părți mici de memorie și sentiment gravitează precum corpurile cerești în spațiu. Unele pleacă arzând spre țărână și apoi nimic . Dar nu totul se pierde . De cele mai multe ori , rămâne măcar un zâmbet în colțul gurii, o bătaie ratată de inimă când se aude un nume, un salut tremurat…Și nu e nimic rău!

duminică, 24 iulie 2011

Lucruri previzibile…si nu prea!

      Privind un pic în urmă ajung la concluzia ca nimic nu e imprevizibil: Amy Winehouse dă ortu popii dupa o paranghelie serioasă ce l-ar face până și pe Adi de la Cesena după cum îi spune în buletin de respect și uimire , Știința fu dezafiliată de la toate competitiile de fotbal/țurcă/blătuială pe maidane cu pretenții de stadion din România de către o gașcă veselă de  federales și Mititelu își trăiește în continuare visele erotice de gras virgin că o să le arate el cine e capo di tutti frutti. Pe altă parte , Băselu( hai Răzvane că știi că nu puteam scrie ceva fără să mă iau și de Chior un pic) cică vrea să pară un tip destins și îi chemă pe pseudo-actorașii cu Blonda , Chioru și Piticu să se producă în sala de spectacole de la Cotroshima. Ce  evidentă și enervantă manevră de PR , atât de târzie , după gafa tipic pedelistă de a pune un pumn nesimțit de mare într-o gură ce nici măcar nu spune mare lucru ( bine că de data asta a fost un pumn și nu un penis – cum procedează băieții portocalii) . În plan local că tot suntem la Craiova, i se ridicară interdicțiile lui Solomon – previzibil? E clar că în niște bărcuțe , niște mărinici…aaa..pardon …marinari…scot de zor apa ce le ajunge spre gât. Neașteptat sau nu , un vestic nevrotic si devenit sociopat din cauza faptului că toată lumea în Scandinavia trăiește prea bine și liniștit în umbra unor PIB-uri pe care la ministerul de finante din Romania , ăia nici nu știu să le numere dacă au făcut școala cu Funeriu, a detonat ceva artificii în mijlocul Oslo-ului. Previzibil, niște cenacluri de scriitori cu AK-47 și turbane, revendică isprava. Parcă terminase nenea Barack cu ăștia de se bucurau toți semi-intelectualii prin online și rețele de socializare. Mda…ce urmează? Cred că e timpul pentru o nouă epidemie de ceva cu H , N si cifra 1 undeva în denumire.

duminică, 17 iulie 2011

N-avem timp

N-avem timp nici măcar să respiram,
Nici somnul nu ni-i lin, nu avem timp de proiecte,
Traim doar pe moment,
Iar de ambitii și boli ne-am vindecat pentru ca ne costau prea mult.
Nu mai cedăm timp pentru lecții acum că ne  putem cumpăra dreptatea
Am invatat că nimic nu e un dar
Ci doar promoție și marketing.
Timpul o povară,
Iubirile iluzii,
Încrederea s-a terminat.
E mai ușor să ștergi decât să scrii,
Cu tristețe văd că nu mai contează să știi ceva
Atâta timp cât contul e mai mare.
Oricum ai tăia însă
Orice lucru are două fețe strâmbe.
N-am învățat cât am dreptul să fiu supărat
Pentru că societatea mă vrea rânjind în linie cu toți ceilalți
Și am aflat că oamenii ce nu te cunosc
Judecă mai aspru ca oricine.
Cei cinstiți cu ei înșiși nu ne sunt necesari aici.
Am învațat că orice suferința ai avea ,
Lumea nu se va opri în loc pentru problema ta
Decât dacă ai apărut la TV și-n tabloide.
Am învățat că scrisul e mai degrabă o armă
Decât o alinare
Iar cititul , uneori , e o capcană letală
Pentru inteligența ta.
Am învățat că până și oamenii la care ținem cel mai mult
Pot renunța la noi într-o clipită.
Am incetat  să iubesc oamenii
Și-am stins lumina.

sâmbătă, 16 iulie 2011

Dacă

IMG_5150

Dacă nici gura mea
Nu-ți spune ce trebuie s-auzi
Când te apleci sub vremea rea
Și de lumea-ntreagă te ascunzi

Dacă nici ochii mei
Nu-ți sunt oglindă
Și cauți Dumnezei între atei
Privirea mea n-o să se stingă!

Dacă nici mâna-mi caldă
Nu va opri tot viscolul din tine
Tot aici voi fi ca stânca ce valul o scaldă
Atunci când furtuna revine.

Dacă nici acum
Voi fi atunci,
Ca ieri și azi , mereu pe drum
Legând poduri peste prăpastii adânci

Dacă nu sau da
Ești tatuată în mintea mea
Culoarea ta e vie
Stropită cu veșnicie.

marți, 12 iulie 2011

Aproape Dragoste, mereu Dan…

322932-danpodaru_coperta
           Cuvintele pot spune nimic uneori dar în cazul de față(unul fericit) cuvintele spun multe . Dan Podaru are multe de spus, de povestit și are harul de a face asta cum trebuie . Așa l-am cunoscut – povestind.  Așa ne-am împrietenit – vorbind într-una și eu și el . Cu o experiență de viață mai deosebită decât  a multora , Dan Podaru e el însuși un personaj . Am zărit în el o figură oarecum familiară și în același timp un om nou . Pentru mine Dan va fi mereu un soi de oltean combinat cu un bucureștean , melanj pozitiv și impulsiv  cu minte ageră și metafore numeroase în tolbă.  Postarea asta însă e despre altceva : Dan și-a lansat primul volum de poezii acum câteva zile . Se intitulează Aproape Dragoste și e un material închinat nu numai iubirii în toate formele ei ci pe undeva o autobiografie stilizată a unui om ce trăiește intens , un artist ce se înfige adânc în realitate deși oferă în scris contrariul.  Nu pot să nu vă recomand volumul pentru că reprezintă o experiență (aproape) totală: poeme ce dau de gândit , ce mângâie sau înțeapă, melancolii mocnite și nu în ultimul rând fotografii excepționale, așezate cu pricepere lângă o poezie sau alta . Prezentarea grafică reușește să dea acea senzație de autor serios ce își calculează bine pașii , evitând metehnele de artiști neînțeleși ale unor inși de altfel talentați. O să redau mai jos câteva din versurile mele preferate din acest volum  cu precizarea că sunt încă multe exemple și mi-ar trebui un blog dedicat să le ofer pe toate:
2000
Suntem în era Marlboro
Suntem în era moartă,
Suntem în anul 2000
Şi timpul nu ne iartă.
Sunt iarăşi singur şi exact
Sunt iar fără de lege
Sunt un egal şi un final
Iar timpul nu mai trece.
Curând eu plec spre voi din nou,
Curând m-aplec spre tine
Suntem în anul 2000
Iar timpul nu-mi mai vine.

                  Sunt gata să fac un pariu cu voi : fiecare cititor se va regăsi în rândurile volumului lui Dan , mai devreme sau mai târziu pentru că asta este până la urmă poezia sa: fragmente de sine , trăire autentică , memorie , reverie și anticipație .
                  Cartea se poate achiziționa de pe situl autorului sau de la librăriile Cărturești.

miercuri, 6 iulie 2011

Fuck You!


Un mic omagiu adus monologului lui Edward Norton despre New York in  filmul ''25th hour'' aplicat pe Romania:
Fuck the self-righteous bastards that give us lessons in morality just after downloading underage porn!
Fuck the stupid creatures that stay hypnotized in front of the tv to watch shit washing their minds in late night shows!
Fuck the tabloids for giving birth to plastic bags called ''assistants''!
Fuck these variable worth(in Euro) prostitutes with their maxi breasts and mini brains!
Fuck the lecherous impotent 60 year olds pumped up in viagra and mastercards and their collection of whores!
Fuck  Bruxelles for allowing in the parliament daddy's little slut and  the megalomaniac shepherd!
Fuck you ...my neighbor for throwing your garbage from your balcony straight into a parking lot!
Fuck you Adria Family for just being here and loving it!
Fuck the president and fuck the prime-minister and all your money grabbing servants !
Fuck myself -is somewhat masturbation - for still voting and hoping!

marți, 5 iulie 2011

Specie nouă!

mi-am-cumparat-bicicleta
        Aseară , destul de târziu, în timpul plimbărilor mele nocturne cu mașina , pe unul din bulevardele Craiovei mă întâlnesc cu un grup de biciclisti. Puștani cu toții, nu mi-au atras foarte tare atenția , decât că păreau să se distreze foarte tare ceea ce nu e un lucru așa de neobișnuit . Faza tare a constat în faptul că grupul era închis de două fătuci pe câte un mountain bike fiecare . Nu mi-au sărit în ochi protecțiile reflectorizante sau farurile  bicicletelor cât hainele cu super-sclipici , marca incerta, trase in roz si turcoaz  și pupezele  și vehiculele lor pe doua roti . Erau la fel de concentrate ca Lance Armstrong dupa ce pierduse un coi și revenise în circuit. Am incetinit suficient de mult încât să le aud: Feeeee….nu mai merge fatăăăăăă așa repede că mă doare burtaaaaaaa!!! . Clar ,mi-am zis în gând, am descoperit pițipoanca-biciclistă  .  Acum , stau eu să reflectez, cam așa trebuie să fi fost și celebra Coana Mița. Nu am stat sa le urmăresc să văd dacă au căzut și și-au rupt pi…cioarele dar un lucru e cert: am vazut două semințărese îmbrăcate și accesorizate ca pentru discoteca de la Podari mergând pe biciclete în buricul târgului . Nu mai vazusem cocalari sau cocalarese făcând efort fizic susținut până acum în afară de expectoratul flegmei sau dansatul din burti/buric/cur. Mă bucur totuși că mai fac și lucruri d'astea când iau pauze de la stresat moșii de la scară și ascultat manele la telefonu' mobil . Dacă tot își luară grija BAC-ului de pe cap măcar acum se pot concentra pe o viitoare participare la Turul Franței că  la pedalat nu iti trebuie minte multă

sâmbătă, 2 iulie 2011

Întrebări

396847   
    Esti tot ce ti-ai dorit?
    Ai alergat prin ploile făr'  de oprire?
    Ca să găsești orbit , un răsărit nemărginit.
    Și atunci ai continuat chiar dincolo de linia de sosire?
    

     Cântărite îndoielile , sunt mai ușoare acum?
     E dragostea o confirmare?
     Că sufletul îți poate sta-ntr-un gram de scrum
     Bătut de întuneric până la lipsa de culoare?
    
       Și unde sunt armatele de îngeri?
       Unde e toată gloria divină?
       Când  lumea-ntreaga radiază plângeri
       Sub zarea curată și senină!
  
        Unde am ajuns, plecați de nicăieri?
        Și ale cui sunt toate măștile?
        Curgând pe fețe și azi ca până ieri
        Ca lacrimi false ce luminează nopțile.