miercuri, 9 noiembrie 2011

Un om memorabil


9253493
Că țara asta e plină de nulități e deja un șablon, o redundanță. Toți ne minunăm și repetăm ca niște patefoane stricate , obsesiva placă a descompunerii societății românești , a putrefacției morale și a falselor modele. Cu toate astea, merită să ne reamintim că nu totul e pierdut. Sunt oameni plecați dintre noi dar a căror amintire poate fi vie atâta timp cât vor exista ochi să citească și minți să înțeleagă . Nu vreau să fac apologia vreunuia din intelectualii marcanți ai vremurilor noastre. Sunt destule situri si publicații unde vă puteți informa. Azi însă eu mi-am amintit de Petre Țuțea . Nu cred că îl uitasem propriu-zis niciodată pentru că sub o formă sau alta mereu a fost prezent în viziunea mea despre lume, românism , politică . Mi-a reamintit , accidental, un amic și îi mulțumesc lui Adrian cu ocazia asta. Țuțea , mai exact volumul ,,322 de vorbe memorabile,, , m-a frapat în adolescență . O parte din filosofia omului în cauză nu am înțeles-o atunci. Era normal! La 17 ani citeam din experiența unui ins care ajunsese la 89 de ani, trecut prin două războaie mondiale, două lovituri de stat majore, 8 ani de temniță, o viață ulterioară de șicane securiste și o bătrânețe scufundată în religie . Fiu de preot, economist de profesie , Țuțea a fost (mai intai) un marxist entuziast și mistic asa cum îl vedea prietenul său , Emil Cioran.  O nepotrivire de caracter în opinia mea! S-a materializat în schimb o compatibilitate cu mesajul legionar al lui Zelea Codreanu. A fost absorbit în angrenajul guvernului legionar iar de aici până la persecuția comunistă nu a fost decât un pas. Anii 70 si 80 ( după ieșirea din închisoare ) au fost consumați în teroare, proiecte întrerupte  -o disidență reală – fapt ce se observă în modul de expunere al comunismului și stalinismului în cărțile sale. Petre Țuțea nu a fost un sfânt. Nimeni nu poate să îl sanctifice , să îl absolve de păcate , să șteargă totul doar pentru că a murit. Oameni ca el însă sunt cei care dețin seva gândirii naționale. Pe lângă faptul că nu e o lectură deosebit de complicată, 322 de vorbe memorabile denotă o doză de ironie superbă deși tristă la adresa noastră , a tuturor, ca neam , ca gintă. Nu e batjocura de factură tinerească a lupilor tineri de acum. Greutatea cu care se lovesc opiniile sale dau un aer axiomatic și implacabil deși tonul e oarecum glumeț, chiar și grosolan uneori. Nu sunt pe deplin împăcat cu raportările la religie și spiritualitate . Însă pot să cred , în ceea ce îl privește pe omul Țuțea, că și-a găsit liniștea pe care nu a avut-o în timpul vieții. Modul de expunere al ideilor, coloratura comparațiilor și capacitatea de sinteză mă fac să recomand călduros opera acestui om și mai ales dialogurile cu Gabriel Liiceanu. Citiți-i biografia pe internet mai întâi. Sunt convins că viața sa o să vă suscite interesul pentru cărți. A vorbit despre libertate( pentru că a prețuit-o prin pierdere)  , prostie( a cunoscut cea mai neagră perioadă de negare a valorii – anii 50) , credință( creștinismul i-a marcat întreaga existență) , politică( nu a încetat niciodată să aibă opinii în această direcție). În încheiere ,îi acord cuvântul :
În afară de carti nu traiesc decat dobitoacele si sfintii: unele pentru ca nu au ratiune, ceilalti pentru ca o au intr-o prea mare masura ca sa mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de constiinta.( despre CARTE)

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Celei ce s-a vindecat


Eram nebuni cândva.
Te-ai vindecat de dragostea mea
De nebunia necuprinsă, orbirea și tot dansul nostru mut.
Eu salășluiesc în zgomotul pașilor tăi,
Mă ocrotește mersul tău din noapte catre soare,
Alinat de mâna-ti  albă , rece.
Erai cândva , un infinit în urmă,
Nebună și nebună după mine.
Te-ai vindecat de dragostea ta,
Zâmbești strâmb și ții pasul strâns.
Ca toți oamenii sănătoși pe care-i știu,
Mereu te doare ceva…
Doar  de dragostea mea ai scăpat.