Nevoia de rege

Valul de simpatie de care s-a bucurat momentul discursului regelui Mihai în fața Parlamentului nu e deloc un eveniment curios. Desi vorbim de o țară, pe care oricum am privi-o , nu are tradiție monarhică – iar aici iau in calcul o simplă matematică istorică : 4 regi  dintre care doar 2 ( Carol I și Ferdinand) au beneficiat de o domnie stabilă – produsele ultimilor 20 de ani în materie de lideri politici cu o imagine legitimă sunt complet perimate. Mare parte a populației nu dă doi bani pe casa de Hohenzollern  ( mai nou regele renunțând la apartenența aceasta pentru a-l ajuta în construirea unei identități princiare pe ginerele său Radu Duda) dar este complet dezamăgită de discursul electoral și problemele de imagine ale principalilor jucători din partidele politice. Nu poți să bănui că mai e vorba de nostalgie la niște oameni născuți în plină epocă socialistă, educați în ideea că monarhia este un sistem perimat și parazitar. Dacă acești oameni salută prezența regelui în Parlament este datorită nevoilor de legitimizare, normalizare și decență – principii asociate cu existența unui monarh. Indicatorii aceștia nu fac decât să tragă un semnal de alarmă că încă nu ne-am depășit condiția de societate în tranziție . România nu are nevoie de un rege ci de un sistem politic mai puțin terfelit . România nu are nevoie, în aceste momente , de un suveran- jucător ci de un vector de imagine de care să nu râdă Sarkozy și Merkel pe la summit-uri și care să poată pună o oarecare distanță între persoana sa și un partid sau altul . Privind în urmă însă, vom observa că regii României nu s-au putut distanța de jocuri politice sau influența unui guvern sau altul( a facut Carol al II-lea o încercare și rezultatul îl știm cu toții). Personal , nu îl simpatizez pe regele Mihai. E departe de cum îmi imaginez eu un monarh , nu a avut niciodată o charismă personală( vorbesc de aparițiile televizate de după 89) dar e oricând preferabil unui Traian Băsescu . Pentru că în România așa se pune problema : când voturile nu sunt furate cu dibăcie , unul dintre argumentele votanților este X nu are MOACĂ de președinte! Mi se pare o dovadă fantastică de primitivism să judecăm exclusiv prin prisma înfățișării. Primitivismul și dezamăgirea sunt astfel două motive ale nevoii de rege . Suntem primitivi politic deși ne place să ne conferim o aură de boieri când spunem : domne …păi regele…ehee…eram departe acum! Nu știu cât de departe eram acum dacă îl urcam în tron pe rege. Cu siguranță acum e nevoie de altă atitudine decât cea de președinte-jucător. Apropo: de-abia acum înțelegem pe de-a întregul atacul de gherilă al lui Băsescu la adresa regelui. În concluzie , nevoia României de rege este perfect justificabilă acum.

Om

 

Când ultima suflare-mi urcă în gât

Și ochii mi se-nchid

Nu mă gândesc la câte am avut

Sau ce pleacă dincolo de zid…

 

Câte porunci am ignorat,

Percepte vechi lăsate-n mucegai,

Nici câtă-i preacurvia n-am aflat

Si neadevăruri  ţesute în frumos strai.

 

Lăsat de Dumnezeu

Pradă lui Darwin și-ntrebării,

Pornesc precum Perseu

În ciuda timpului și-a mării.

 

Și peste toate să domnesc,

Stăpân și sclav al propriului regat,

Până-n clipa în care o să părăsesc

Al ultimei iubitei mele, pat…

Nescris

 

Cu ochii plecați în goană spre soare

Mă privesc din orbire.

Am mâinile reci și buzele cusute cu regrete,

Aș vrea să cânt tăcerea dar vântul mă acoperă.

Furtuna e aproape și rece și smoala cerului îmi inundă toți porii.

Așteptând un semn ce nu s-a scris,

Dintr-un trecut neîntâmplat,

Amuțit și vinovat ,

Că totul e precum am meritat…

Eroul intră pe ușa din dos

Urmașii africani ai maimuțelor au caracteristici fizice superioare omului alb civilizat. În viitor trebuiesc exclusi din competițiile sportive! , scuipă Hitler cuvintele cu o grimasă.

Anul este 1936. Locul e Berlin iar evenimentul : Jocurile Olimpice.

Prin fața tribunei oficiale trece un grup de atleti , medaliați cu aur. În fruntea lor, un tânăr de culoare în echipamentul Statelor Unite.  E epuizat dar fericit. Trebuie să urce pe podium . Tocmai a câștigat proba de săritură în lungime. Lângă el neamțul Lutz Long și japonezul Nioto Tajima. Sunt incremeniți într-un salut cu mâna întinsă și murmură un Sieg Heil! Jesse Owens își duce mâna la un chipiu inexistent , în parte salut , în parte ironie. Dictatorul Reichului de 1000 de ani  își îndreaptă uniforma și pleacă vădit nemulțumit.

E povestea primei înfrângeri a nazismului cu mult înainte ca invazia Poloniei să se producă sau compatrioții lui Tajima să își verse bombele la Pearl Harbor.

Cu toții am citit despre această întâmplare în paginile ziarelor sau în istoria Jocurilor Olimpice.  Ce nu știu atât de mulți e cum Hitler i-ar fi strâns mâna într-o întrevedere privată atletului american sau cum nici unul dintre presedinții americani de până la Eisenhower l-au băgat în seamă pe acesta. Owens scria că de la F.D. Roosevelt (președintele in funcție în 1936) nu a primit nici măcar o telegramă de felicitare. Mai mult, la întoarcerea în S.U.A. , Jesse Owens, eroul medaliat de 4 ori cu aur la Berlin a trebuit să folosească liftul de marfă spre recepția dată în cinstea sa. Cu alte cuvinte  era omagiat de oameni care nu doreau să împartă cu el aerul unei cabine de lift pentru câteva minute! Minunata țară a libertății nu s-a dezis de stereotipii și rasism decât mult mai târziu și  în tot timpul acesta patria ipocriziei turna smoală clocotită în paginile ziarelor către naziști și comuniști.

Huidu , corbii și accidentul

     Nu am vrut să scriu despre nefericitul eveniment de ieri dimineață în care a fost implicat Șerban Huidu. Nu mă pasionează să fiu un fel de placă de rezonanță a agențiilor de știri, să comentez orice eveniment sau bombă de presă . Am urmărit ca toți ceilalți firul poveștii și unghiurile în care este prezentată , dezbătută și mai nou: demontată precum toate opționalele de pe SUV-ul lui Huidu. Mi se pare de-a dreptul sinistru să văd acești pretinși jurnaliști ciugulind precum corbii din ochii celor morți și discutând ridicol despre cât de sigură și dotată era mașina respectivă insinuând în vorbele lor veninul unei mânii proletare asupra burghezului asupritor ce iată! a strivit cu tancul său imperialist trei sărmane vieți aflate într-o mașină a poporului , un modest Logan. Mulți, prea mulți , bat monedă pe faptul că Huidu era incomplet recuperat și nu ar fi trebuit să urce la volan în momentul de față , ba că are un trecut în ceea ce privește sancțiunile rutiere( amenzi pentru viteză, depășiri neregulamentare etc.) . Aș întreba câți dintre noi nu și-ar fi dorit , aflați în postura lui , să își recupereze viața de dinainte de accidentul de ski, câți nu ar fi făcut exact la fel sau câți dintre ei nu au depășit măcar o dată pe linie continuă sau să fi mers cu mai mult decât limita legală . În afară de Radu Banciu( a cărui explozie de agresivitate stupidă mă blochează pur și simplu) care a adus argumentul irefutabil că el nu deține carnet de conducere , sunt convins că demolatorii lui Șerban Huidu nu prea pot să se claseze în categoria cei fără de vină ce pot ridica piatra . Să nu fiu înțeles greșit! Nu sunt nicidecum partizanul lui Huidu, nu am vreo simpatie deosebită pentru omul de televiziune . Mi-aș dori ca poliția și procurorii să ancheteze cu maximum de seriozitate accidentul iar vinovații găsiți să fie pedepsiți în limita superioara a legii. Mai știu că e posibil să auzim ,ca în atâtea cazuri celebre ,de vreo pedeapsă hilară fără nici măcar o zi de pușcărie , în urma unor mușamalizări tacite și înțelegeri negustorești cu familiile victimelor. Ce nu mi se pare normal este pornirea  campaniei de presă ce se duce în aceste momente cu o violență extremă . Nu minimalizez urmările acestui accident în care totuși au murit trei oameni . Povestea e tristă dar noi o ducem în noroi prin goana după senzațional sau vendette personale a câtorva corbi. Nu știu să fie Huidu vinovat de toate relele din societatea asta ca să îl bată la tălpi și să îl scuipe toate precupețele prin talkshow-uri de doi lei . Dezgustător e că ne preocupă atât de tare ce a zis Huidu după accident sau articole de presă în prima pagină despre alți posesori celebri de Mercedes ML – tancul morții mai nou! Vinovat sau nu , Șerban Huidu e deja condamnat în spațiul public din două motive : 1. S-a urcat la volan prea repede după accidentul de ski și 2. Este o persoană cu destule dușmănii în audio-vizual . De la sosirea primilor reporteri la fața locului , accidentul groaznic în care au murit acei oameni a încetat să mai fie o întâmplare tristă și a devenit concomitent bombă de presă, armă de răzbunare, stâlp al infamiei și rampă de lansare pentru tot felul de frustrați anonimi . Sunt curios cum se va judeca acest caz având în vedere tonele de cerneală scurse și relatarea mai mult decât părtinitoare acum când nici măcar ancheta preliminară nu s-a încheiat. Vor putea acei judecători să aplice legea în mod echitabil după toate cele spuse?  Nu îmi rămâne decât să sper că da. Judecat la rece , poate fi privit altfel decât ca un accident ?

Predicții din trecut

Unde te vezi în zece ani?

Cât de simplu e să visezi când ți se pune întrebarea asta. Mă gândesc la mine însumi, cel de acum zece ani . Nu am pierdut prea multe de atunci . Poate doar inocența ( câtă mai era) și ușurința în visare .  E mult sau puțin? Alții au ridicat imperii, au ucis , au pierdut oameni dragi , credințe , posesiuni ce acum sunt năpădite de buruieni și uitare. Eu mi-am lăsat rând pe rând naivitățile să cadă cum cade epiderma moartă de pe șerpi , ca straturile de pe ceapă ca să ajung la adevărul că în fața viitorului nu suntem niciodată pregătiți . Nu poți să prezici prea bine cum nici nu te poți lăsa în seama hazardului . Nu există salt în gol cu finalitate pozitivă . Companiile de asigurări visează frumos dar nisipurile mișcătoare nu iartă. Unde mă vedeam acum zece ani de fapt? Nu aici , în postura de acum , vă asigur . Am schimbat drumurile pe măsură ce am ajuns în diverse intersecții sau fundături, m-am întors și am reluat traseul . Nu sunt un învingător…încă. Refuz însă să cred că predicția de acum un timp, nevalabilă azi, înseamnă o înfrângere . Guvernele României și-au ratat mai mereu predicțiile și nu a demisionat nimeni . Așa că nici eu , nici oricare dintre voi ce nu sunteți în limitele obiectivelor de acum zece ani nu trebuie să dezarmăm . Lumea se schimbă în jurul nostru, cetățile cad, idolii se reneagă  și tu tot vei merge în continuare . Pentru că în zece ani se pot pierde și câștiga multe. În egală măsură poți da și lua viață , poți ridica sau demola . Predestinarea nu există, ghinionul nu e o scuză . Dezamăgirea ce mă încearcă nu e mai puternică decât dorința de a îmi găsi drumul așa că o să răspund data viitoare cu :  Mă văd mergând!

Munca la români

Preiau un fel de leapsă auzită la radio în timp ce mă întorceam acasă de la serviciu. Oamenii de la respectivul radio( Europa FM) dezbăteau noțiunea de muncă așa cum o percepe societatea românească . Discutaseră și cu un sociolog ce încerca să explice că românul nu e eminamente leneș cum nici germanul nu e aprioric harnic. Sunt doar stereotipii rasiale zice domnul în cauză . Eu nu știu ce să zic. Istoric vorbind nu avem nici o tradiție a leneviei dar nici a muncii asidue. Cert e că timp de mai bine de patruzeci de ani, în perioadă comunistă a omului multilateral dezvoltat sub oblăduirea partidului și a cârmaciului , în România s-a muncit . Nu o spune nostalgia celui ce scrie( ar fi si cam dificil luând în considerare vârsta fragedă, la scară istorică, pe care o dețin ) ci kilometri de drum, electrificări, industrializare, orașe apărute din câmp și așa mai departe. Că toate acestea nu au venit în mod natural , prin voință populară , s-a tot dezbătut. Dar vă întreb? Un oarecare Jean-Pierre sau Geraldine X , cetățeni ai Parisului anului 1860 , au insistat să reconstruiască un oraș întreg sau a fost voința unui nene numit Napoleon al III-lea? Sankt Petersburgul nu s-a ridicat din Neva că a simțit mujicul Ivan necesitatea construirii de poduri și palate ci din grația și mila lui Petru cel Mare. Exemplele pot continua cu autostrăzi germane in perioada interbelică construite în ideea progresului unei mașinării de luptă ce a însângerat ulterior lumea . Revenind la munca românului cred că deja bășcălia se poate opri. S-a muncit, se muncește. Problema e când se pierde mai mult decât se muncește și cum se muncește . România nu duce lipsă de spinări și brațe . Ne lipsește impulsul de a face ce trebuie , cum trebuie, atât timp cât trebuie. Recompensa e derizorie ca în toate țările de mâna a II a spre a III a. Managementul muncii e disipat în politicianisme grotești pe de-o parte și în ambiții și avariții de nouveau-riche( sectorul privat) pe de alta.  România nu duce lipsă de muncitori cum nu duce lipsă nici de medici. Spitalele sunt problema. Plățile sunt problema . Înainte să ne întrebăm dacă românul desconsideră munca ar fi util să vedem dacă nu cumva munca îl desconsideră pe român . Când ești perceput ca o extensie a lopeții, când banii altuia nu te recompensează ci ți se aruncă în ideea unei mari pomeni nu pot să cred că îți mai poate cere cineva abnegația semenului tău din oricare altă țară civilizată . Nu caut scuze, tot noi am inventat zicala  Noi ne facem că muncim, ei se fac ca ne plătesc . Dar mai știu ceva, sunt puțini care vor accepta să moară de foame doar pentru că sunt leneși. Lenea nu a omorât pe nimeni pentru că ajungi să te trezești și pui mâna să faci ceva.  Cam asta cred eu. Și încă o chestie: Avem o problemă dacă într-un ziar ( fie el și tabloid) ajungem să avem 2 pagini : gospodarul de la pagina 4 și fata de la pagina 5 . Nu ar trebui să existe niciuna din aceste două rubrici.  Munca nu trebuie glorificată ci doar răsplătită echitabil iar curvăsăria trebuie impozitată și controlată medical nu pusă în pagini de ziare ca să saliveze prostovanii.

Sfaturi practice din situații reale

    E plin de gospodari si gospodine in blogosferă . Se scrie despre orice de la gogoșari la cum sa agăți( femei, tablouri, haine-n cuiere) . Nu mi-am dorit asta niciodată .  Nu cred în rețete de revistă, formule magice, cuvinte-cheie. E jignitor sa cred ca îmi va merge acelasi clișeu sau o suită cu toată lumea . Trebuie să recunosc că în anumite situații  se certifică niște teoreme . Nu am să enumăr o listă , le luăm pe parcurs să nu devenim plictisitori.

    Astăzi – friend zone . Nu prea îmi place să traduc pentru că nu știu dacă translația în limba română înglobează conceptul . Pe scurt: e situația în care noi, sărmani bărbați tâmpiți , ajungem uneori: cel mai bun prieten gay al unei femei FĂRĂ A FI  gay! E o performanță nu? Auzim de toate : de nenorocitul de dinainte, de toate probleme ei , ale bichonului , oferim consiliere pentru unghii rupte, păreri pentru nuanțe de vopsea, cărăm potaia la mașină , reparăm calculatoare deși ultima dată când ai instalat ceva presupunea un bec și o dulie . Mai mult decât atâta noi suntem ăia pierduți în club într-un grup de 10 femei bete. Suntem mâna din spatele declanșatorului pentru poza de grup pe care o postează mâine pe facebook dar niciodată prezent în cadru. Ne bucurăm de încrederea ei totală și știm deja toate bârfele pentru că pentru ea suntem deja UNA DINTRE FETE! Doar că nu o recunoaște nimeni pe față . E ca un act de corupție tacită în care părțile se mulțumesc cu un surogat . Asta suntem : cea mai bună alternativă la postura de iubit. Noi plecăm acasă când ni se spune, nu ne îmbătăm ca porcii( încă sperăm și stăm abstinenți ca niște pustnici) ,  nu îi pretindem explicații, nu o reținem de la a flirta cu x si y .  Și nu ne închidem telefoanele. Niciodată. Nu e nevoie să fim sunați, apelați sau băgați în  seama  pur și simplu . Ne descurcăm cu un minim de atenție . Ar fi cam multe exemple și sunt convins că orice mascul alpha își râde un pic amar în barbă acum , amintindu-și de el însuși și obiectul adorației platonice.

    Sfatul de azi: NU intrați acolo. Dezavantaj clar pe termen lung. De la friend zone până la ești fratele pe care nu l-am avut niciodată sau ești cel mai bun prieten al meu nu e chiar așa mult . Iar drumul ăsta e sens unic și blocat la capăt. Nu vă pot spune cum să nu ajungeți așa. Rahatul se întâmplă! Dar dacă simțiți asta…eject! Oriunde , oricând , cu oricine altcineva. Și spune-ți-i că nu vă plac bichonii și nici conversațiile despre ex.

P.S. : Dupa cum a spus distinsul domn Mago: performanta ar fi sa treceti de la friend zone la friends with benefits.