duminică, 8 aprilie 2012

Deschide ochii!


Nici măcar nu știu ce titlu aș putea da unei asemenea postări ca să nu sune banal sau patetic. Știu însă că foarte adesea, în goana de zi cu zi a fiecăruia dintre noi , pentru mereu mai bine, uităm să fim morali. Pierdem din vedere că din foarte puțin putem clădi ceva durabil sau măcar să sprijinim o luptă. O luptă pentru o viață normală vă semnalez azi. Printr-un comentariu de blog aflu de un caz ca multe altele : o doamna , soție și mamă a doi copii , suferă de afecțiune ce momentan îi răpește vederea și pe viitor o poate chiar ucide. Nu încerc să stârnesc mila, nu cunosc cazul prea bine și nu am nici un fel de interes la mijloc. Răspund doar pentru că de multe ori am tăcut, am plecat capul, am trecut mai departe. E minimul efort pe care pot să îl ofer și nu vă cer decât să parcurgeți paginile din linkul de mai jos. Orice hotărâre de ajutor în variile sale forme vă aparține. Persoana în cauză nu cerșește nimic și nu caută decât să își recupereze viața de dinainte . Eu sper că asemenea povești triste să nu ne mai bântuie pe viitor dar din păcate ele există in prezent . Dacă cei mai norocoși dintre noi deschid ochii în fiecare dimineața și procesul de a VEDEA e atât de la îndemână, să ne gândim că pur și simplu doamna Gabriela nu poate face asta.
Citiți mai jos vă rog:

duminică, 1 aprilie 2012

Poem fără sfârșit

 

Cu visele tocite de asprimea drumului

Căzut din marginea Raiului,

Alunec spre uitare.

Și din necuprinsa chemare,

Te întrezăresc mirată și tristă.

Frumusețe ruginită în așteptări înșelate,

Mărginită și înghesuită în valiza vieții mele.

Probabil așa stă scris

Și fatalismul orb îmi e a doua piele.

Mă urăsc și flagelarea e searbădă .

Obosită speranță , cu ochi plânși ,

Prin colb târăsc mai departe , menirea mea de om…