duminică, 22 mai 2011

Obscura moarte a unui celebru playboy


Burlacii ar trebui sa plateasca un impozit mai mare; nu este corect ca unii barbati sa fie mai fericiti decât altii.- Oscar Wilde

         Adevărul era că el nu se gândise niciodată , serios, la faptul ca oricine moare. Nu îi alergaseră prin cap fantasmele decesului și nici toate implicațiile psihologice pe care le dă apropierea implacabilă a sfârșitului . Fusese un tip care TRĂISE!. Da! Așa îi plăcea : să accentueze, să scrie cu majuscule și să exclame . Zâmbea și acum , dintre cearșafurile ude de transpirații reci , era timpul de a privi în urmă la toată viața lui , clișeic , ca mai toți muribunzii . De pe noptiera încărcată de pastile , reuși să ridice o țigară filigranată și să o fixeze între buzele uscate , arse de febră . Să îl ia dracu și pe doctor! Ce mai contează un fum în plus acum? Încercă să caute în camera luxoasă , ceva familiar. Toate lucrurile îi aparțineau dar în același timp se simțea ca un impostor , un hoț de trupuri . Nu aveau nici o însemnătate pentru el, obiecte fără istorie,amintiri confecționate. Ce tâmpenii ne bagă scriitorii în cap! Cică oamenii își simt sfârșitul! El nu simte decât că îi e rău și un medic a enunțat emfatic  că e pe ducă . Dar unde sunt halucinațiile, unde e tunelul , ce s-a întâmplat cu lumina albă ? De ce nu latră câinii infernului? Dante ! Ce adunătură de minciuni poleite! Probabil ăsta e blestemul lui : să moară lucid , perfect conștient că toate organele îi cedează în afară de creier . Era ora bilanțului ? Ce era de adunat și scăzut ? Nu avusese prea multe principii și obiective ca să  contabilizeze păreri de rău sau vanități de învingător . Fusese din adolescență un ladies-man . Deși nu toate femeile sale fuseseră doamne!  Și acum? Unde sunt toate ? Nu fusese  niciodată un om singur dar asta doar pentru că era mereu cu altcineva . Pentru el fidelitatea și echilibrul erau în dicționar cu modestia și prostia ! Niște neajunsuri care nu îl măcinaseră ca pe toți bărbații cu care mai devreme sau mai tarziu concurase. Dacă se mulțumea cu ceva era că nu avusese ca marea majoritate , o criză a vârstei de mijloc . Când joci jocul seducției cu aerul fatalist al profesionistului de poker și asta îți e rațiunea de a fi, nu mai ai timp de astfel de crize . Nici nu ar avea de unde să apară . El nu renunțase niciodată la un stil de viață , nu se blazase în rutina vieții , nu acceptase convențiile impuse de gura lumii , căsătoriile nu îi secaseră nervii sau conturile . Nimeni nu îi spusese tată deși mai mult ca sigur pe undeva prin lume sunt câteva persoane ce biologic ar avea acest drept. Departe de el să simtă apropiere pentru acești copii . Nu poți să iubești ce nu ai cunoscut , degeaba ne spune morala că așa se întâmplă . Dusese o viață la care alții privesc cu teamă invidioasă . Nu fusese nici liniștită , nici cuminte în sensul pe care ni-l oferă religia și nici productivă așa cum ne-o cere societatea de consum . Trăise în ritmul marilor petreceri ale lumii, personajul lui era omniprezent , arhi-cunoscut și nicidecum singular . Dar asta nu însemnase că nu marcase atât de des în prima pagină . De la stil pleacă totul : cum te îmbraci , unde bifezi prezența , cu cine te întreții , cu cine te culci și mai ales : cui și cum alegi să faci confidențe . Ai vorbit prea mult sau prea puțin , ai nuanțat vulgar sau dimpotrivă ai fost modest , magia s-a dus! Se va scrie complet eronat , se va scoate din context , vei cădea în tabloide cum cad giganții la bursă ! Și aici a fost arta lui , un rechin îmbrăcat de cei mai buni designeri , un profesionist al plăcerii dar nu ca o prostituată ci mai curând ca un lector, un savant al nimicurilor delicioase , erudit al senzațiilor . Zâmbea din nou. Au fost ani buni, oricum i-ai cataloga tot acolo se ajunge . Evident că nu a strâns averi ci mai degrabă a risipit dar toate lucrurile au preț . Mai ales cele fără valoare . Scriseseră despre  el că fusese unul dintre ultimii mari playboy în accepția clasică a cuvântului. Nu se recunoștea în asta . Mai avusese momente în care se gândise , în dimineți cleioase, cu gust de mahmureală , la scopul pentru care face tot ce face . Concluziile îl eludaseră . S-a gândit mereu la sine ca la un mare egoist . Și a lăsat pecetea asta să îi guverneze viața  . Poate nu fusese tot timpul așa dar cert e că spre asta navigase mereu . Cu fiecare femeie cucerită , lăsată în urmă ca o cetate vandalizată , cu fiecare bolid condus până la extrem , cu fiecare cazinou răvășit și fiecare petrecere monstruoasă părăsită în zori . Se gândise mereu la el , la ce îi place , la ce îi face sângele să fiarbă . Chiar și acum când corpul lui , singurul instrument de care nu se despărțise , ceda, tot la el îi era gândul . Amintirile lui era o masă de trupuri , de priveliști și de senzații dar singurul chip clar era al lui . Țigara îi ardea buzele acum . Era timpul pentru încă una ? Strivi filtrul alb și subțire în scrumiera de lângă toate medicamentele ce țineau fragilul angrenaj încă în viață . Și țigărilor ăstora le fusese fidel . De când o cunoscuse pe EA. Poate singurul chip care îi mai popula visele uneori . Se ferea adesea să zăbovească în amintirile cețoase ce îl invadau când venea vorba de ea . Poate întalnirea lor,  unicul lor moment , reprezentase cel mai lipsit de egoism si  necontrolat aspect al vietii lui . Încetase atunci a fi stăpânul propriului destin . Se pierduse pe sine intr-un moment lipsit de temporalitate si iubise fiecare secunda. Dar era prea târziu să se mai gândească acum la toate acestea . Cu o mână tremurândă , răsturnă câteva flacoane și cutii în căutarea unei forme familiare . Paharul de cristal masiv era gol dar mai avea o vagă aromă iod si alge . Era medicamentul lui . Laphroaig Single Malt  de cincisprezece ani . Își dibui și sticla alunecata undeva între pat și noptieră și reuși să verse două degete din lichidul ruginiu în pahar și alte cateva pe așternuturi . Mirosul de fum și migdale mai tăie din aerul bolnăvicios și greu al camerei . Se gândea acum la cele mai vechi momente de când poseda amintiri. Erau doar fragmente :mâna albă trecându-i prin păr , râsul aspru și mirosul de tutun al tatălui său , soarele Toscanei și șoapta : puiul meu , dragul meu…mama te iubește ! Unde e mama acum?
Ce ar scrie tabloidele acum? Cum sfârșește marele cuceritor într-o grămadă de cearșafuri , jumătate beat și trei sferturi drogat de calmante! Și totuși …fără halucinații, fără revelații , fără drame . Doar complet singur . Sau nu. El și cancerul . Noroc că încă își duce țigara spre buze și poate ghida paharul de wiskey . Un ultim toast ! Pentru eternele tentații …

2 comentarii: