Castele de nisip

to L. :whatever castles we shall build ...this is only ours...

Bogdan Panait -untitled

Să stau pierdut în dupa-amiaza asta plină de ceață,
Stricând castele de nisip.
S-alerg spre tine ca luna spre o nouă dimineață
Și din valuri să îți aduc bucăți de gheață.
Să le-ncălzesc la sânul tău ,
În fumul alburiu de la țigara mea
Să-ți șoptesc : Iubito zău,
Spune-mi ce ai vrea?
Când înserarea te lasă goală
Și cerul roșu te pictează
Din albul infinit în smoală
Să pășim doar noi și amara după-amiază…
…

Some other kind of poetry

click pe fotografie pentru marire

click pe fotografie pentru marire

Doua fotografii de care sunt totusi mandru, fara false modestii...

Acum dar din trecut…

În general , în postările mele, fotografiile vin ca elemente în plus pentru imaginea pe care aș dori să o lase cuvintele. În cazul pozei de mai sus, mă străduiesc eu să găsesc cuvintele potrivite ce o pot însoți. Amicul meu , Claudiu , cel care a surprins imaginea a așezat-o într-un album numit Oameni și locuri . E o expoziție de contraste acolo , între fericire și dezolare, între culori vii și tonuri apăsătoare . Revenind la ce priviți postat aici , presupun că foarte mulți dintre cei ce locuiți în Craiova, recunoasteți personajul . Postarea mea are o dublă motivație . În primul rând când am privit pentru prima oară poza , m-a invadat umbra adolescenței , amintirea unei perioade cu toate dramele și fericirile trecătoare . Imaginea Chichinei ( eu așa am știut-o) e o piesă a puzzle-ului . Ne-a marcat multora dintre noi , drumul spre școală  ca și gardul băncii naționale pe lângă care își cânta nefericirile sau  zâmbea trist ca pentru sine când noi toți treceam absorbiți de viețile noastre . Am realizat , văzând-o acum , că timpul e implacabil și sapă în obrajii noștri urme ireparabile( chirurgii plasticieni mă contrazic dar eu prefer să îi ignor ) . Sunt în dubii apropo de ce titlu aș da postării . Privind, îmi vine în minte Skirk(Țipătul), celebra pictură a  lui Edvard Munch . Are ceva din anxietatea si oarecum translatia vizuala a unui sunet ce nu il pot pune decat intre stupoare si durere.  A doua motivație a postării fotografiei e că o compoziție atât de expresivă merită făcută cât mai cunoscută . Poate o vor vedea oameni pentru care persoana surprinsă nu rezonează cu nimic.  O pot privi ca pe o ficțiune . Fotograful a prins în cadru sentimente . Nu e o poză fericită . Nu e nici pace în privirea înlemnită de acolo . Dar eu nu pot să judec decât prin prisma unui om care atunci când vede fotografia asta , aude în urechi un cântecel obsedant și vede în spate la timpul trecut …Priviți și voi deși vă alterez deja percepția cu textul meu…

Mai multe fotografii ale lui Claudiu puteti vedea AICI

Uitare si descompunere

HDR dreaming, a photo by antonioVi on Flickr.

E ceva  grandios si trist in acelasi timp la o nava abandonata ce isi lasa coastele la vedere incojurata de mare , vegetatie si uitare...O fotografie superba a artistului Antonio Vidigal!