Uichend panoramic

Cum sunt convins ca toata lumea arde de nerăbdare să știe ce fac eu la sfârșit de săptămână , m-am gândit să vă împărtășesc aici ce si cum ( copyright Costache) . Ultima escapada – un tur montan Transalpina – Transfăgărășan . Pe scurt – ceața de horror pe muntele Păpușa ,  momente clișeice de film american a dime-a dozen  , 8 grade celsius simtite in slapi( cum e Madaline?),un drum interesant, câteva peisaje frumoase . Sibiul nu m-a dat pe spate decât prin  faptul că pare un oraș nemțesc vechi.  Restaurantul Sergiana din centru e fabulos cel puțin ca inventivitate asupra meniului . Sorbiți o zamă acolo daca aveți ocazia sau beți o nefiltrată!  Transfăgărășanul în porțiunea filmată și la Top Gear e genul de șosea magnifică pentru ăia cu valențe de piloți . Priveliștea la Bâlea alternează între țigăneala românească cu săbii ninja, haine de blana artificială și kurtoș / porumb/ mici și bere și frumusețea rece a lacului montan . Drumul de coborâre de la Bâlea la Vidraru e un coșmar, o groapă continuă încurcată de niște foste urme de asfalt . Hotelul Posada de lângă Vidraru își merită banii fiind unul dintre cele mai interesante în care am stat. Distracția maximă a fost la Poienari unde ascensiunea celor 1480 de trepte e partea cea mai amuzantă. O grasă eșuată undeva pe la a 700-a treaptă răcnea suav în timp ce coboram : ÎMI BAG PULA ÎN CETATEA TA! VREI SA FAC INFARCT?!! Mă uit să îl văd pe Vlad Țepeș că mă gândeam că pe proprietar îl ceartă . Când colo, un cocalar sfrijit făcea cristiane prin țărână zburdând către huidumă deoarece (mi s-a relevat mai tarziu) clona Vioricai de la Clejani  deținea cash-flow-ul .  Am trecut rânjind sarcastic la turistii în prag de apoplexie ce se întrebau siderați cât mai de urcat ( deh! eu aveam deja experiență! Mă întrebasem asta cu vreo juma de oră în urmă iar acum coboram relaxat ca un adevărat mountain-man) . Una peste alta, destul de frumos, de ce să fiu cârcotaș dar ca mai totdeauna ,când mă plimb prin România, rămân cu senzația că majoritatea suntem niște intruși nedemni de locul în sine.

Zilele de după

        Când eram mai mic am văzut un film care m-a impresionat foarte tare. Se numea The Day After si descria o Americă răvășită de niscaiva megatone de uraniu , plutoniu si alte vrăjeli din astea atomice.  Ideea e că eu voiam să fac un joc de cuvinte legat de faptul ca sunt proaspăt întors din concediu și sunt cam lipsit de chef de viață . Îmi e și lene să scriu dar probabil asta nu ar trebui sa vă spun ca ziceți dupaia că vă dau material de umplutură și nici măcar nu e o varianta print sa va fie utilă în gospodărie. Concediul meu nu e ceva nemaipomenit ca să merite o postare întreagă dar sunt vreo două-trei chestii memorabile ce trebuiesc redate.

1. După o ciorbă târzie și câteva beri pe plajă, prietenul meu Adi a venit cu o chestie foarte misto: Bă tu realizezi că ciorba de burtă e supa INCEPTION?

Aaaa…nuuu?

Da băăă….Deci e ciorbă de BURTĂ pe care o bagi in BURTĂ!! E ca visul în interiorul altui vis!!! Adica INCEPTION bă inculturiștilor care nu vă uitati la filmele lu Di Caprio!

2. Cocalarii care își umplu parbrizul cu  -j de mii de cruci , amulete, talismane, icoane…sunt protejați de Doamne-Doamne într-o măsură direct proporțională cu numărul bazaconiilor atârnate acolo? Pentru ca eu mă gândesc ca ar cam avea nevoie având în vedere ca nu prea  mai diclesc șoseaua de atatea artefacte!

3. Dacă vă greșiți la concedii in Romania si mai ales prin Neptun-Olimp, mergeți la restaurantul Flamingo. Trebuie să o cunoașteți pe Elena Udrea. Cum care Elena Udrea? Șefa de sală! Așa o cheamă. Prietenu Fane a încercat la ea gluma cu Eu sunt Băsescu! Tanti a scos buletinul! Una peste alta vinul e mișto , friptura în sânge și formația localului parcă l-a clonat pe unu dintre aia de la Gypsy Kings. Adica sună bine!

Cam atât că vă zisei că nu sunt inspirat azi!

Dan ''se vinde'' SI online la Carturesti

Volumul ''Aproape Dragoste'' al bunului meu prieten ''maestru''' Dan Podaru se gaseste si online la Carturesti la adresa pe care o voi lasa mai jos. Asta ca sa nu ziceti ca nu reusiti ''sa il cumparati''!

http://librarie.carturesti.ro/aproape-dragoste-252121

Atletul albanez ce-a invins timpul (printre altele)

          Mă întorceam de la Pitești către Craiova și colegul meu Andrei (ce își dorește foarte tare un rol negativ pe blog ) îmi zice: Ai băut vreodată bragă? Cum asta e una dintre chestiile pe care le am în bucket list , am primit destul de interesat ideea. Ca să găsim în Slatina pe una din străduțele încurcate din spatele pieței centrale , un mic colț de casă bătrânească unde timpul e realmente încremenit . Prăvălia familiei Memish funcționează de vreo câteva sute de ani în Slatina și e axată pe zaharicalele specifice zonei balcanice: halviță , înghețată la cornet, sarailii , baclavale , bragă și limonadă .  Magazinul în sine nu impresionează nici prin curățenie și nici prin dotări fiind eminamente genul de loc pe care vi-l amintiți din copilăria de la țară sau de prin cărțile în care se descrie atmosfera târgurilor și micilor orașe ale secolului al XIX-lea. Alămurile pătate de muște, muzica de la Radio România Actualități , un calendar vechi , linoleumul de pe jos sunt însă cum nu se poate mai nimerite și par crescute direct din pardoseli și pereții igrasioși . Braga, ce chiar e ieftină ca-n zicală( 1 leu paharul) mie mi-a semănat cu un nectar de pere/piersici. Are niște depuneri în componență dar e placuta la gust și răcoritoare. Tratația a venit însă sub forma halviței cu alune ce eu o cunoșteam mai degrabă sub denumirea de nugă. Foarte dulce, moale și consistentă s-a potrivit de minune cu braga rece. Stând cu coatele lipite de tejgheaua prăvăliei m-am trezit admirând autografe de actori , muzicieni sau politicieni ce au trecut pragul familiei Memish. Povestea am citit-o un pic mai târziu cu ajutorul lui friend Gugăl. Albanezii Memish sunt stabiliți în Slatina de mai bine de două secole, au rezistat în vremea prigoanei chiaburilor de către autoritățile comuniste ( singura firmă privată de până în 1990) iar numele de Atletul Albanez vine de la o întâmplare semi-legendară a unui precursor al actualului proprietar ce a învins ,pe la 1912,la tranta, un sportiv turc aflat în trecere prin Slatina spre Viena. Fostul ambasador al SUA în România , James Rosapepe, era unul dintre fanii băuturii din tărâțe a lui Hashim Memish ce își aduce aminte cu plăcere cum tot golea americanul cănile de bragă și îi zicea cu senchiu mister Hashim!

       Mi-am promis să revin în prăvălia albanezilor de câte ori voi avea ocazia .  E o frântură de istorie ce merită trăită și mai e și dulce la propriu.

P.S. : Îmi pare rău Andrei dar te-ai ales cu un rol pozitiv …de data asta!

Oameni

       Ce amuzant e să vezi oameni scoși cu forța din zona lor de confort, prinși într-o dilemă , sfâșiați între afirmațiile trecute și faptele prezente . Ce ușor își agață preconcepțiile de gât și le numesc principii. Decorații de tinichea ce ruginesc rapid și coclesc pe haine noi sau vechi . Da! Oamenii nu se schimbă dar schimbă și dărâmă construcții din jurul lor . Își jură lor, altora, promit și semnează ! Încep, continuă, iau pauze, dau ultimatumuri , perseverează , tergiversează și adesea retractează, corectează ca numai arareori să rămână consecvenți . Convingerile sunt precum chiloții . Nu le poți avea la infinit. Vine un moment în care chiar e cazul sa schimbi. Am auzit că suntem suma convingerilor noastre, principiile ne definesc, opinia ne individualizează . Până la un punct așa poate fi  dar prefer să cred că suntem suma oamenilor pe care îi cunoaștem în cursul vieților noastre. Cei ce învață viața la singular și teoretic închiși în turnuri de fildeș de-abia se suportă pe ei înșiși iar percepția lor despre lume e ca aceea a unui miop cu dioptrii total greșite . Nu poți renunța la oameni, nici măcar sau mai ales la cei care de fapt nu îți plac pentru că realitatea cea mai aspră în ei o găsești . Fie că râzi sau te enervezi , gravitezi în lume, ai sateliții tăi și poate că ești satelit pentru alții. Auzi generalități de la mine acum și crezi că nu spun nimic nou dar deja s-a declanșat ceva în mintea ta. Nu ți-am mutat nici un principiu din loc dar  timpul de reflecție la aceste cuvinte te scoate dintr-o anumită rutină. Oamenii sunt esențiali . Uitați de câini! Vă pot iubi mai mult bichonii voștri maltezi dar încercați să trăiți pe o planetă doar cu ei! Nu e chiar cea mai bună variantă ? Mda…Așa mă gândeam și eu!  Nu vreau să zgândăr coarda sensibilă așa a la Aurelian Andreescu , nu trebuie să ne îndrăgostim de viață ca-n campania aia cu îmbrățișări gratuite dar ar fi cazul să înțelegem că dacă nu vorbim strict de o supraviețuire animalică e esențial să poți să trăiești printre oameni. Așa cum sunt . Inconsecvenți . Nedrepți . Mincinoși. Odioși. Nebuni. Criminali. Absurzi. Frumoși.Hidoși . Fascinanți.

Mesaj returnat. Lipsa destinatar

Cu cafeaua răcită pe masă,
Îți scriu prin fumul de țigară
Preistorica noastră conexiune amară,
Cuvinte pentru o noapte întunecoasă.

Nu știu când vor pleca spre tine
Se aude ca nu mai răzbate nimic
Iar iarna suflă între zile cu gheață
Din prognoza meteo aud doar zgomot de fond…

Îți mai scriu cum totul e neschimbat aici
Doar cafeaua pare mai slabă
Țigările amare
Iar epilogul încă doare…

Ce rămâne…

Cum e cu sentimentele ce rămân după ce totul se prăbușește? Englezii au un cuvânt care mie îmi place foarte mult : linger . Se referă la lucruri ce rămân în viață deși gradual mor. Un fel de descompunere vie dar fără oroarea de maladie care se înțelege aici. Așa mi se pare că se îndreaptă spre uitare unele relații . Acolo unde lupta a încetat, furia , dezamăgirea și dorul au clacat în final, mai plutește ceva. Un sentiment nedefinit pentru că nu e nici prietenie și nici fascinația seducției ce te-a cuprins cândva sau pur si simplu starea de îndrăgostire . Totuși , o trăire perfect capabilă să ne ridice un zâmbet pe buze și un tremur ușor în glas când se aduce aminte de persoana în cauză. Se zice prea ușor …ah…nu ai trecut peste x sau y!  Până la urmă cum să treci peste?  Suntem oameni și numai foarte puțini dintre noi au buldozere. Așa că doar timpul trece efectiv peste noi și iubirile noastre. În viața mea nu am trecut peste nici o femeie . Mai mult sau mai puțin , la toate, când vine vorba de amintiri și nostalgie , le închin un zâmbet , o strângere invizibilă și probabil ipotetică a cordului . Nu le iubesc. Poate nu le-am iubit nici atunci când zâmbetele noastre erau despărțite doar de buze. Dar nicidecum nu pot să uit, să mototolesc și să trec indiferent prin imaginea lor ca și cum ar fi o expoziție de ochi, guri, țâțe și funduri . Nu! Nu fac reclama mascată la vreo campanie feministă ! Nu mă refer la femei în totalitatea lor. Cum nu sunt Julio Iglesias sau Ilie Năstase , am in minte doar cele câteva ce mi-au tulburat trecutul intercalându-se în viața mea. Ei bine…au rămas acolo. Nu în ideea de întoarcere la ele. Marea majoritate a lucrurilor terminate nu au noimă în a fi resurescitate. De prea multe ori arată ca și creația doctorului Frankenstein: în primă instanță miraculoase dar ca apoi să se transforme într-un eșec riscant și o dezamăgire ce cuprinde în ea toată eroarea întoarcerii, reanimării . Dacă relațiile în suferință merită ceva, e eutanasia. E renunțarea blândă . Rămânem prieteni nu există! ( cineva din trecutul meu va zâmbi ironic acum dar știe că un caz singular e doar excepția de la regulă) . Nu rămânem prieteni, nu vom mai putea fi amanți,iubiți, pereche etc. Ne retragem în noi , redevenim doar indivizi dar părți mici de memorie și sentiment gravitează precum corpurile cerești în spațiu. Unele pleacă arzând spre țărână și apoi nimic . Dar nu totul se pierde . De cele mai multe ori , rămâne măcar un zâmbet în colțul gurii, o bătaie ratată de inimă când se aude un nume, un salut tremurat…Și nu e nimic rău!

Lucruri previzibile…si nu prea!

      Privind un pic în urmă ajung la concluzia ca nimic nu e imprevizibil: Amy Winehouse dă ortu popii dupa o paranghelie serioasă ce l-ar face până și pe Adi de la Cesena după cum îi spune în buletin de respect și uimire , Știința fu dezafiliată de la toate competitiile de fotbal/țurcă/blătuială pe maidane cu pretenții de stadion din România de către o gașcă veselă de  federales și Mititelu își trăiește în continuare visele erotice de gras virgin că o să le arate el cine e capo di tutti frutti. Pe altă parte , Băselu( hai Răzvane că știi că nu puteam scrie ceva fără să mă iau și de Chior un pic) cică vrea să pară un tip destins și îi chemă pe pseudo-actorașii cu Blonda , Chioru și Piticu să se producă în sala de spectacole de la Cotroshima. Ce  evidentă și enervantă manevră de PR , atât de târzie , după gafa tipic pedelistă de a pune un pumn nesimțit de mare într-o gură ce nici măcar nu spune mare lucru ( bine că de data asta a fost un pumn și nu un penis – cum procedează băieții portocalii) . În plan local că tot suntem la Craiova, i se ridicară interdicțiile lui Solomon – previzibil? E clar că în niște bărcuțe , niște mărinici…aaa..pardon …marinari…scot de zor apa ce le ajunge spre gât. Neașteptat sau nu , un vestic nevrotic si devenit sociopat din cauza faptului că toată lumea în Scandinavia trăiește prea bine și liniștit în umbra unor PIB-uri pe care la ministerul de finante din Romania , ăia nici nu știu să le numere dacă au făcut școala cu Funeriu, a detonat ceva artificii în mijlocul Oslo-ului. Previzibil, niște cenacluri de scriitori cu AK-47 și turbane, revendică isprava. Parcă terminase nenea Barack cu ăștia de se bucurau toți semi-intelectualii prin online și rețele de socializare. Mda…ce urmează? Cred că e timpul pentru o nouă epidemie de ceva cu H , N si cifra 1 undeva în denumire.

N-avem timp

N-avem timp nici măcar să respiram,
Nici somnul nu ni-i lin, nu avem timp de proiecte,
Traim doar pe moment,
Iar de ambitii și boli ne-am vindecat pentru ca ne costau prea mult.
Nu mai cedăm timp pentru lecții acum că ne  putem cumpăra dreptatea
Am invatat că nimic nu e un dar
Ci doar promoție și marketing.
Timpul o povară,
Iubirile iluzii,
Încrederea s-a terminat.
E mai ușor să ștergi decât să scrii,
Cu tristețe văd că nu mai contează să știi ceva
Atâta timp cât contul e mai mare.
Oricum ai tăia însă
Orice lucru are două fețe strâmbe.
N-am învățat cât am dreptul să fiu supărat
Pentru că societatea mă vrea rânjind în linie cu toți ceilalți
Și am aflat că oamenii ce nu te cunosc
Judecă mai aspru ca oricine.
Cei cinstiți cu ei înșiși nu ne sunt necesari aici.
Am învațat că orice suferința ai avea ,
Lumea nu se va opri în loc pentru problema ta
Decât dacă ai apărut la TV și-n tabloide.
Am învățat că scrisul e mai degrabă o armă
Decât o alinare
Iar cititul , uneori , e o capcană letală
Pentru inteligența ta.
Am învățat că până și oamenii la care ținem cel mai mult
Pot renunța la noi într-o clipită.
Am incetat  să iubesc oamenii
Și-am stins lumina.

Dacă

Dacă nici gura mea
Nu-ți spune ce trebuie s-auzi
Când te apleci sub vremea rea
Și de lumea-ntreagă te ascunzi

Dacă nici ochii mei
Nu-ți sunt oglindă
Și cauți Dumnezei între atei
Privirea mea n-o să se stingă!

Dacă nici mâna-mi caldă
Nu va opri tot viscolul din tine
Tot aici voi fi ca stânca ce valul o scaldă
Atunci când furtuna revine.

Dacă nici acum
Voi fi atunci,
Ca ieri și azi , mereu pe drum
Legând poduri peste prăpastii adânci

Dacă nu sau da
Ești tatuată în mintea mea
Culoarea ta e vie
Stropită cu veșnicie.