Azi la meteo

Ninge tăcut peste muțenia din noi,

Ninge slut peste chipurile schimonosite,

Ninge murdar peste noroi,

Apasă zăpada pe umeri gârboviți.

Ninge surd pe vorbe nerostite,

Ninge absurd din visul asimetric,

Ninge obositor pe ochi încercănați,

Cade zăpadă prin prăpastia dintre noi…

Ninge și nu se mai  oprește ,

Din ceruri cântă fulgi mari și triști,

Îngerii stau rezemați în lopeți,

Murdari și beți ,cu aripi de omăt ,

Închid ochii , obosiți de atâta alb…

Ninge din televizor,

Timpul e probabil și probabil de neîntors.

Stare

Sunt răcit. Răcit parcă de la începutul timpului . Am corpul acoperit de transpirații reci sau calde. Nu mai știu prea bine să deosebesc temperaturile din cauza febrei și a frisoanelor. Azi-noapte am avut halucinații pentru a doua oară . Visam o plantație de măslini și soarele ce ardea modest cum e în jumătatea lui mai . M-am trezit respirând hârâit pe gură și am dat buzna în soluțiile nazale. Am covorul tapetat de șervețele mototolite. Pe unul se hlizește un arabesc de secreție și sânge. Îmi tremură mâna când îl ridic si venele palide se agita sub piele ca serpii unui fachir. Cănile goale cu miros de ceai și medicamente dizolvate mă veghează ,tăcute ca vestigiile unei orgii farmaceutice. Ferestrele îmi sunt aburite, ceasul din perete a făcut infarct, telefonul mobil tace sau urlă muțește trecut în modul său silențios. Nu mă preocupă scurgerea timpului prea tare. Îmi împart orele în cele în care pot să respir cum trebuie și cele în care mă simt ca o clonă a lui Darth Vader. Am ochii apoși și brăzdați de vinișoarele insomniei. Mai devreme, o lacrimă scursă mecanic mi-a ajuns pe buze. Nu i-am simțit sarea, nu am simțul gustului azi. Mă hrănesc în scârbă. Am senzația ca nu fac altceva decât să mestec și să umplu un hambar. Alcoolul e o proastă idee în situațiile de gen, vă spun! Nu face decât să te scape vremelnic de senzația de frig și îți oferă cu generozitate o doză de depresie . Mușchii se contractă dureros. As vrea să simt soarele pe față dar afară e mereu urât când ești răcit. Serios, e ca-n legile lui Murphy. Să citesc prea mult nu pot, concentrarea îmi lipsește deși tot ce îți administrezi în timpul acestei boli e concentrat :pastile pisate în pudră și concentrat de fructe, soluție concentrata a unui decongestionant , ceaiuri magice concentrând în ele toată puterea plantelor, laboratoare întregi mărunțite și îndesate cu migală într-un flacon, remedii la plic ce îți garantează că în 2 zile o să alergi maratonul de la New York după care poți să tragi camioane la World’s Strongest Men!  Rahaturi de marketing si placebo! Mi se pare că îmi revin și apoi starea parșivă de neputință se întoarce. Liniștea o fracturez în strănuturi ce nu mai sunt comice deloc de ceva vreme. Gâtul mă doare de câte ori mă încearcă strănutatul , bomboanele mă calmează doar pe moment . Țigările mele iubite nu au deloc gust ci numai o râcâială pe trahee. Cafeaua fierbinte nu e decât o apă neagră în care îmi oglindesc chipul încercănat ,buhait și palid. Parcă și culorile din jur devin fade și ușor lichide . Tencuiala peretilor pare umeda , transpirata ca si mine. Devin cameleon, ma afund in mobilier si decor. Ma simt kafkian, respir absurd, gandesc sinistru.

Sunt răcit. Răcit mereu. Am uitat deja să fiu sănătos. O să mi se pară probabil ciudat să nu mă trezesc în propriul meu sforăit, atingându-mi buzele uscate și crăpate ca Sahara. Astă seară vreau să visez din nou că respir pe nas. Aș scrie mai mult dar e timpul pentru o nouă tură de medicamente, ceaiuri și reprize de suflat nasul.

Frustrare

            Eu nu vreau să scriu despre încă o sinucidere de cântăreață intrată într-un con de umbră. E prea puțin de spus de fapt. Dar cazul de față îmi deschide ochii pe un subiect viu : frustrarea. E plină lumea de frustrări tăinuite, tristeți și neîmpliniri. Mă văd și pe mine așa uneori pierdut în momente de ură față de ceea ce nu am realizat și văd la alții.  Nu cred în cei care adoptă masca unei fericiri tâmpe , multumiți ca sunt doar sănătoși . Schopenhauer spunea că gradul de sensibilitate la frustrare e direct proporțional cu nivelul de inteligență și educație. Înclin să cred și eu asta văzând cum marea masă tronează salivând cu nasul în TV la toate bazaconiile de pseudo-vedete. Armura primitivismului și o piramidă a nevoilor pitică te feresc de frustrări, neajunsuri și nefericiri. Proștii poate nu sunt chiar fericiți dar nu se sinucid , nu devin maniaco-depresivi, nu cutreieră lumea gârboviți de neîmplinirile lor și ale lumii în spate.  Pe lângă  prost , cei mai lipsiți de frustrări sunt tinerii. E logic. Ei încă nu au gustat veninul scârbos al neputinței în fața eșecului. Încep să cred că nu ne doboară durerea sa lipsa ci incapacitatea de a lupta . Nu suntem o societate bolnavă per se ci doar obosită, trădată, vândută pe nimic. Nu am fost niciodată vaccinați împotriva eșecului ca națiile ce l-au cunoscut din plin. Anexați unei lumi de consumatori teleghidați cu politici mărunte și modele debile pentru cei necopți , nu facem decât să ne afundăm în frustrarea poate și indusă de raportarea la o lume funcțională , unde performanța în orice domeniu e o condiție sine qua non a societății nu o excepție hilară ca la noi. Suntem frustrați de prea multe, prea devreme și asta ne face mai răi, ne coboară , ne individualizează într-un mod extrem de negativ . Societatea fragmentată în oameni miciți de neajunsuri , de oameni ce nu reacționează pozitiv sau nu conștientizează prea bine care le sunt adevăratele nevoi și probleme nu se va mișca decât insesizabil înainte și mult prea mult înapoi. Ceea ce mă întristează cel mai tare e că nu întrevăd nici măcar la nivel utopic, o soluție, un punct de plecare. Sunt zilele de acum, înainte de sărbătorile de iarnă în care văd tristețea și frustrarea ieșind cel mai mult în evidență. Concluziile mele  sunt la fel de triste . Egoismul e singura armă împotriva frustrării pentru că numai luptând pentru tine te poți apăra de marasmul că  ți se pun piedici mai mult sau mai puțin vizibile . Armă cu două tăișuri, egoismul nu va duce niciodată la armonie. Poți profita de unii , te poți lupta cu ceilalți dar nu vei apropia pe nimeni cu rapacitate și centrare exclusiva pe tine însuți. Inclusiv la nivel declarativ concluzia asta nu mă mulțumește și asta e doar o altă frustrare . Voi de ce sunteți frustrați zilele astea?