Şedinţă cu tine

Nimic nu te opreşte din drumul tau dacă ştii cu adevărat că vrei să explorezi . Nu există prăpastie de netrecut. Nu ai nevoie de Coelho sau de citate zaharisite cu imagini înălţătoare. Hărţile sunt pentru cei fără imaginaţie, tu îţi scrii singur(ă) itinerariul. Comorile nu sunt pierdute sau ascunse . Tu le porţi şi mai risipeşti din ele pe drum ca indicii pentru ce ai vrea să te găsească. Mergi mai departe si lasa in urma iarna , noaptea sau campaniile de marketing. Au Coca-Cola în Anzii Cordilieri dar tu deţii singurul bastion necuantificat - e în mintea ta, în pieptul tău, se aşterne la picioarele tale. Respiră cu putere - sunt secundele care nu se vor mai întoarce niciodată şi ai mai eliberat o parte din viaţa ta cu acea respiraţie. Nu ai de ce să clădeşti palate reci şi sumbre. În frumuseţea lor tăcută şi intimidantă nu vei râde niciodată cu patimă. Găseşte plajele ascunse, pădurea din visul tău secret, prietenii de care ai uitat. Acoperă-ţi oasele cu carne , piele şi diamante dar lasă-ţi sufletul să tremure, nud , high-definition . Îţi pare bine să-l cunoşti? Ei bine, le va plăcea şi altora. Nu-l vinde, nu-l pierde , nu-l abandona pe treptele unor piramide pe care nici măcar nu vrei să le urci! Învaţă-te cu tăcerea pentru că majoritatea lucrurilor care contează cu adevărat nu se definesc prin cuvinte frumoase, scrise sau strigate. Aminteşte-ţi de drum mereu chiar dacă ai obosit şi e comfortabil să te pierzi uneori. Nu te întoarce pentru că ai avut motive să mergi mai departe şi trecutul nu îţi oferă nimic în plus faţă de viitor. Dacă ai fi ştiut toate acestea mai demult! Nu te întrista gândind aşa! E un rost pentru care tinereţea se separă de experienţă în mod biologic. Tristeţea nu e '' de a fi" ci de a fi fără de tine însuţi, când toţi şi toate agaţă de carnea gândurilor tale dorinţa lor meschină de a te avea. Aşteaptă-te să nu aştepte nimeni. Capcana supremă e timpul pe care îl dorim trecut iar când îl inventariem , în cele din urma, ne dăm seama că nu l-am valorificat. Oamenii par să fie tot aşa. Îi dorim să nu ne uite şi apoi îi dorim uitaţi în mintea noastră. Uităm cât îi dorim , retragem şi negăm. În cele din urmă ne uităm pe noi înşine . E cel mai dureros sentiment care ar putea fi . Nu vrei să uiţi de tine nici chiar când te urăşti . Eşti ceea ce vezi în oglindă dar mult mai mult în acelaşi timp. Deşi asta , ai înclina să crezi, nu e valabil pentru toţi. Rămâi la tine, la cei ce vrei să conteze , la drumul tau. Atâta timp cât mergi , vei învinge deşi nu lupţi . 

Autentic uman

              Dintre toate sentimentele umane, am descoperit recent, tristeţea e cel mai autentic. Pentru ca hai sa le luăm pe cele mai comune :

Iubirea 

              Iubirea e ipocrită de cele mai multe ori. Ne îndeamnă la transformări , la acte de curaj , la asumare de calităţi pe care le credem esenţiale în menţinerea şi perpetuarea iubirii . Iubirea , deşi ne place să credem că ne înalţă , e de fapt sentimentul care ne îndepărtează cel mai mult de noi înşine . Dăruindu-te complet altcuiva , încetezi a mai fi tu , omul propriilor principii, vicii sau calităţi. 

Prietenia

           Aş vrea să se evidenţieze că nu încadrez prietenia în marea sferă a sentimentului de dragoste. Prietenia presupune toleranţă , comunicare , alianţă , sprijin necondiţionat . Poate părea sentimentul perfect a se califica ca autenticitate, onestitate , umanitate. Dar nu e prietenia şi cauza pentru care ne asumăm modele, recunoaştem de tineri liderii din cercul nostru imediat şi ne supunem sau suntem mânaţi de dorinţa de a dicta grupului sau măcar unui individ. Prietenia naşte aşteptarea unor favoruri, pentru ca suntem prieteni nu-i aşa?

Ura

              O DA! Un sentiment foarte interesant! Ura e autentic şi singulară umană aş risca să spun. Dar mânat de ură e ca şi cum ai sta strâmb ca să judeci drept. Premisa e greşită din start pentru că ura nu poate fi ratională şi imparţială . Oamenii au aflat asta de foarte multă vreme şi au sculptat din ura primară ceva numit Justiţie care însă e un concept şi o instituţie socială . Ura se perpetuează chiar dacă Justiţia funcţionează pentru că ranchiuna şi dorinţa de răzbunare - copiii naturali ai urii - sunt neobosite . De ce urâm chiar şi atunci când dulcea indiferenţă ar trebui să ne cuprindă - nu pot răspunde eu pentru toţi. Ura nu este pură , nu este sentimentul uman autentic . Ca să existe trebuie întreţinută , alimentată cu preconcepţii şi adevăruri trunchiate. Ura maschează vina , colectivă sau individuală , neputinţele şi frustrările . În American History X , tânărul skinhead convertit realizează că ura e nu numai destructivă pentru alţii dar şi pentru modul în care alegi să îţi trăieşti viaţa . Nu îţi iubeşti aproapele? Ok! Dar nu e nevoie să îi zdrobeşti capul de bordură! 

Indiferenţa

              A zis-o bine tipul cu indiferenţa  - opusul iubirii . Eu zic că e şi al urii. Indiferenţa însă e doar o mască în cele din urmă . Oricât de bine ne-am fixa-o , carnavalul veneţian se termină cu artificii. Măştile cad , iubire sau ură ! Ceva tot iese de acolo . Nu se califică , în umila mea opinie.

Şi tot aşa prin pleiada de sentimente ajungem la tristeţe . 

                Tristeţea aş îndrăzni să o numesc sentimentul uman autentic . Nu pentru că alte specii nu ar arăta-o . Nu e vorba de unicitatea ei în univers . Tristeţea e sentimentul în care  ne permitem să fugim de toţi ceilalţi şi să ne ascundem cu noi înşine . Deşi şi proştii sunt trişti uneori , am senzaţia că din tristeţea oamenilor foarte inteligenţi au reuşit să scoată capul la lumină tot soiul de idei . Unele excelente , altele sortite să rămână la stadiul de ce-ar fi daca dar cu toate acestea tristeţea ce se întinde în sufletele noastre e un sentiment ce scormoneşte către amintiri , autocunoaştere , focalizare. Nu mă refer la nostalgie , la spleen poetic. Eu vorbesc de tristeţea ce roade ca un ulcer în stomacul nostru , momentele în care fundalul e diform , culorile au curs ca-ntr-un episod grotesc cu LSD.  Acea tristeţe te face să gândeşti , să scrii  , să mergi prin amărăciune către lumină şi în cele din urmă , chiar daca nu ajungi un om mai bun , te face un om mai înţelept.

          O să vi se pară că am uitat , poate , sentimentul cel mai ravânit : Fericirea . Dar cine dracu a descoperit fericirea în tristeţe?

Frustrare

            Eu nu vreau să scriu despre încă o sinucidere de cântăreață intrată într-un con de umbră. E prea puțin de spus de fapt. Dar cazul de față îmi deschide ochii pe un subiect viu : frustrarea. E plină lumea de frustrări tăinuite, tristeți și neîmpliniri. Mă văd și pe mine așa uneori pierdut în momente de ură față de ceea ce nu am realizat și văd la alții.  Nu cred în cei care adoptă masca unei fericiri tâmpe , multumiți ca sunt doar sănătoși . Schopenhauer spunea că gradul de sensibilitate la frustrare e direct proporțional cu nivelul de inteligență și educație. Înclin să cred și eu asta văzând cum marea masă tronează salivând cu nasul în TV la toate bazaconiile de pseudo-vedete. Armura primitivismului și o piramidă a nevoilor pitică te feresc de frustrări, neajunsuri și nefericiri. Proștii poate nu sunt chiar fericiți dar nu se sinucid , nu devin maniaco-depresivi, nu cutreieră lumea gârboviți de neîmplinirile lor și ale lumii în spate.  Pe lângă  prost , cei mai lipsiți de frustrări sunt tinerii. E logic. Ei încă nu au gustat veninul scârbos al neputinței în fața eșecului. Încep să cred că nu ne doboară durerea sa lipsa ci incapacitatea de a lupta . Nu suntem o societate bolnavă per se ci doar obosită, trădată, vândută pe nimic. Nu am fost niciodată vaccinați împotriva eșecului ca națiile ce l-au cunoscut din plin. Anexați unei lumi de consumatori teleghidați cu politici mărunte și modele debile pentru cei necopți , nu facem decât să ne afundăm în frustrarea poate și indusă de raportarea la o lume funcțională , unde performanța în orice domeniu e o condiție sine qua non a societății nu o excepție hilară ca la noi. Suntem frustrați de prea multe, prea devreme și asta ne face mai răi, ne coboară , ne individualizează într-un mod extrem de negativ . Societatea fragmentată în oameni miciți de neajunsuri , de oameni ce nu reacționează pozitiv sau nu conștientizează prea bine care le sunt adevăratele nevoi și probleme nu se va mișca decât insesizabil înainte și mult prea mult înapoi. Ceea ce mă întristează cel mai tare e că nu întrevăd nici măcar la nivel utopic, o soluție, un punct de plecare. Sunt zilele de acum, înainte de sărbătorile de iarnă în care văd tristețea și frustrarea ieșind cel mai mult în evidență. Concluziile mele  sunt la fel de triste . Egoismul e singura armă împotriva frustrării pentru că numai luptând pentru tine te poți apăra de marasmul că  ți se pun piedici mai mult sau mai puțin vizibile . Armă cu două tăișuri, egoismul nu va duce niciodată la armonie. Poți profita de unii , te poți lupta cu ceilalți dar nu vei apropia pe nimeni cu rapacitate și centrare exclusiva pe tine însuți. Inclusiv la nivel declarativ concluzia asta nu mă mulțumește și asta e doar o altă frustrare . Voi de ce sunteți frustrați zilele astea?

Despre mândria de a putea fi liber

Homosexualii au ieșit în stradă pentru un nou marș pentru normalitate . Caricaturile neo-naziste , ultra-naționaliste sau ce mai cred ei despre sine când stau pe întuneric și se taie pe mâini, îi amenință că le rup capetele . Buuun! Dacă e să mă întrebi pe mine , ambele tabere sunt în eroare . Una că nu văd logica în a face marșuri pentru a sublinia că ești NORMAL ! Eu sunt heterosexual și mi se pare normal să fiu așa dar nu ies în stradă cu un fluier și un afiș după gât să urlu : Băăăăă! Eu sunt mascul și îmi plac femelele!!!!! Sunt liber, îmi asum libertatea și o respect pe a altora. Sunt conștient că nu e la fel pentru gay, societatea mai are până să asimileze complet situația și prezența lor dar de aici până la a te comporta ostentativ mi se pare ceva cale de bătut . Mă întreb dacă  ei chiar cred că sunt normali sau e și o plăcere ascunsă în a epata, fiorul ieșitului în evidență , momentul adolescentin de a îi șoca pe ceilalți . Iar dacă e așa , asta numai căutare a normalității nu se cheamă . Pot să înțeleg dorința de a fi liber să ai relații cu persoane de același sex fără a fi discriminat pentru asta . E ok, lumea nu o să se oprească aici dar homosexualii ar trebui să înțeleagă că iesitul pe strazi la forma  de circoteca exuberanta nu face decât să îi incite pe nefericiții gen Noua Dreaptă .  Dumnealor au senzația că apără lumea de un flagel ce nu există decât în mintea lor .  Grupurile de gen își strigă libertatea într-un mod stupid în primul și în primul rând pentru că instigă la agresiune. Privind nu printr-o morală de acceptare și toleranță(cum ar fi normal) ci chiar și prin legea compensației, e prea mult să răspunzi cu violență la o parada gay in care in cel mai rau caz ne este asasinat simtul estetic  . Cel mai corect mi se pare că asemenea marșuri ar trebui ignorate. Fără televiziuni, fără gură-cască , fără dobitocii care se hlizesc și fără frustrații cu spume la gură , toate manifestările astea ar cădea în curând în derizoriu și completă inutilitate. Nu e vorba de a imbratisa sclavia ''corect politic'' ci de a admite ca indiferent de optiunile noastre , oamenii sunt diferiti si atata timp cat spatiul vital nu iti este invadat nu ai de ce sa protestezi.  Până atunci  însă va mai curge apa multa pe Dunare iar românul mai găsește ceva de râs când vede că Gigi + Gică = LOVE sau le aruncă găleata cu lături în cap . Halal societate, ne merităm homosexualii flamboaianți cât și extremiștii de mucava!