Am scris de atâtea ori cuvinte mari
Încât acum e o rutină
Și mai tot timpul cand tu-mi apari
Ce-as vrea să-ți spun se rupe-n gât ca o ruină…
M-am pierdut prin versuri și confesiuni
Si groaznic de naiv să îmi imaginez
Neimportanța unei omisiuni
Desi chiar si acum tot mai visez.
Sătul de strâmbele cuvinte
De nevindecate răni
Și de chipul tău fixat în minte
Mă rătăcesc iar prin alte zări
Și scriu în continuare
Cuvinte greșite pe foi rupte
În asfințit când ziua moare
Și luna se urcă în cer cu reprosuri mute…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu