duminică, 10 aprilie 2011

Ultimele gânduri ale unui condamnat la moarte(schiță)

death-penalty-execution

nota: scrierea ce urmează e o încercare literară de acum câțiva ani pe care am reconsiderat-o recent și vă e cunoscută unora dintre voi de pe facebook. M-am hotărât să o public și aici în lipsa unui alt material care să merite eticheta de literatură .

Pași apăsați răsună pe culoar.Totul in celula asta e alb. Alb dement de sanatoriu...rece si perfid uneori. Neonul infășurat in sîrmă pâlpâie și clipocește din înaltul tavanului.
„Au mai prăjit încă unul”, se gândește el. Celula ...anticamera morții. În albul intens al văruielii cineva a centrat un crucifix modest de lemn maroniu . Îl privește ca să nu orbească de atâta nimic.
Pași cadențați. Umbra gardianului se insinuează pe sub ușă
”Oare îi mai pasă cuiva de tine după ce ești condamnat la moarte?” Poate doar celor care te vor îngropa și vor înjura hoitul prea greu în drum spre groapă.Nu va știi sigur niciodată. Filmul ăsta nu are post-scriptum și nici VA URMA.
Povești despre execuții anulate, amnistieri de ultim minut...etc.Astea îi galopează încă în cap.
Și scaunul electric. Ce mândră ar fi Inchiziția de un asemenea aparat!
Viziera celulei se deschise brusc, metalic și real. O pereche de ochi căprui dotați cu o rețea de vinișoare și secondați de cearcăne mari inspectează după litera regulamentului , starea deținutului cu nr. 3951. Idiotul râde dogit:
”Mai ai o ora bă vită”!
Ton sarcastic.Studii..scurte.Patruzeci și ceva de ani, înca simplu gardian. Dar are un mare atu: el peste o oră pleacă să bea două beri , să urle la meci și să își reguleze nevasta iar tu ai întâlnire cu destinul.
Pașii se pierd pe holul lung...departe.
”Aș da orice pentru o țigară!” Dar nu ai ce să dai. Nici măcar pe viața ta nu mai ești stăpân. Statul Oregon, Curtea Supremă și Unchiul Sam au decis că vor să faca ”kentucky fried chicken” din tine.
”Lumina asta impuțită!Se bagă în suflet,te examinează și cotrobăie ca o nevastă în crize de gelozie”.
Stomacul i se strânge ca sacul de hârtie al unui aspirator. Până și ultima lui masă a fost de rahat. Toată viața a mancat rahaturi și uite că până și la ultimul prânz i s-au dat tot lături. De parcă ar mai conta acum...colesterolul pare cam perimat ca și concept.
Din celula vecină se aude vag rugăciunea turcului. Au mai conversat prin Morse. Pe viu nu l-a vazut niciodată.  Urmează și el în curând. Are remușcări , conștiința urlă din el, se roagă pentru iertare. Își cere paradisul dar pare să aibă viză pentru cealaltă zonă.
”Eu nu am remușcări”. A recunoscut de prima dată. E ateu și simte un ușor avans față de cei care vor face oprirea obligatorie la Judecata de Apoi.
Dar își simte sfârșitul. E dezolant și aproape doare fizic. Se întinde în ființa lui ca napalmul pe pădurile vietnameze. Exfoliere,ardere, finalitate carbonizată. Eficiență în distrugere. Ce profesioniști și dedicați sunt oamenii când caută căi să îi anihileze pe ceilalți. Și după toate astea se mișcă și cercetarea civilă.
”Așadar în iad trebuie să îmi amintesc să-i mulțumesc lui herr Hitler și tovarășului Stalin pentru minunatele cuptoare cu microunde și calculatoarele performante ale civilizației moderne pe care tocmai am părăsit-o”.
Halucinează.Se trezește:
”Cât naiba am pulsul?”
Moartea se chinuie spre el. Probabil probleme cu drumul. E iarnă grea și totuși nu poți să dai randament maxim chiar dacă ești o entitate superioară umănității. Ce imagine grotescă !
Turcul a amuțit. Gardianul probabil lenevește sau chiar e ațipit. El nu are nici un interes să doarmă. Pare să aibă destul timp pentru asta.
”Oare e senin pe Montmartre?” Parisul e un gând liniștitor . Primăvara e așa de plăcut ...aburind ca un croissant...boem cu prostituatele lui vesele ...in septembrie e romantic..ca în noiembrie să fie ușor răcit ca un student întârziat în cafenea.
Pași se apropie...se depărtează...a trecut ora??
Sadici cerberii subventionați de stat.
Viziera clămpăne. Perechea de ochi se agita fericit:
”E timpul! Au aparut ordinele și sentința!”.
Mai ai cinci minute. A zis asta?
Imbecilul cu trese pleacă fluierând. Asa se pare. Revolta de ultim moment i se stinge în gât. Acum înțelege cum unele animale rămân țintuite și așteaptă glonțul ca pe o izbăvire.Vânatul își conștientizează sfârșitul .
Ușa se deschide silențios.
Are aproape doi metri matahala.Căpățâna e anacronică față de restul ansamblului. Pare genul care își teroriza colegii în școală. Miroase respingător a viață. Viață ce se anunță lungă și șuieră și clocotește prin vene și artere. E fericit că îl conduce pe ticălos spre moarte și la cel mai mic semn de împotrivire ar scoate bastonul ala imens de cauciuc ce i se lovește de șold.
”Hai să vedem cum miroși pe grătar!” se hlizește idiotul.
Din celula vecină răzbate un vaiet în arabă. Turcul se roagă din nou. Pentru el ? Pentru tine?
Camera morții e în capătul culoarului.Mâinile i se chircesc în cătușele reci. Gardianul fredonează ”A hard day^s night”.
”Niciodată nu mi-au plăcut fătălăii de la Beatles.Prea multă lălăială ,prea multă armonie și cu siguranță coafuri oribile!”.
Un preot plictisit stă lângă ușă. Pare mai degrabă un corb obosit. O ultimă împărtășanie?
”Nu merci padre!Șeful tău nu e și al meu!”
Cavoul temporar se închide cu un declic rece. ”O plăcere să mori în așa condiții!”
Curelele de la mâini și picioare sunt un pic cam strânse. Nu se permit prea multe spasme viitorului cadavru.
Încă puțin...
Neoanele clipesc nervos și bâzâie intermitent.
Încă puțin și apoi liniște.
Turcul a tăcut. Ninge lent peste închisoare.

2 comentarii:

  1. placut, usor amuzant...nu stiu daca e reactia scontata. din punctul meu de vedere gandurile apartin mai mult unei constiinte europene, poate chiar rusesti. nu prea rezoneaza cu tipul eroului american cazut in dizgratie. dar imi place mai mult decat pamfletul politic si nu ma mai iau de schimbarea persoanei la mijlocul articolului care mi-a sarit in ochi. :P

    RăspundețiȘtergere
  2. am scris-o cu pretentia unei tente de umor negru si un pic de sarcasm asa ca ma asteptam sa o gaseasca cineva ''usor amuzanta''. La faza cu identitatea culturala a personajului poate ca ai dreptate...eu zic decat ca l-am pozitionat ca american pentru ca e unul dintre putinele state ale civilizatiei vestice care mai are pedeapsa capitala. Nu am avut in plan un ''erou american tip hollywood''...daca m-ai pune sa ii dezvolt un background as spune ca e un tip obisnuit care in urma unor decizii gresite ajunge sa fie condamnat la moarte.

    RăspundețiȘtergere