Uneori auzi povestiri cu un umor care te lasă ușor mut iar mai apoi te fac să îți dorești să împărtășești cu cât mai mulți ceea ce ai auzit . În momentul de față am două faze pe care vreau să vi le istorisesc. Prima mi s-a întâmplat chiar mie . Acum vreo câteva săptămâni eram plecat cu serviciul prin zona de sud a Doljului . Recunosc că mergeam puțin cam repede pentru starea drumului dar timpul inseamna bani . Cu dictonul ăsta în cap am trecut printr-un crater atât de adânc încât zăngănitul de fier a avut ecou și seismologii au înregistrat ceva tulburări în scoarța pământului. Trezit la realitate am oprit să îmi constat daunele . Una bucată capac roata complet evaporat și o jantă îndoită al cărei cauciuc pierdea presiune mai ceva ca euro în fața leului . După ce mi-am reglat conturile cu originile pe linie maternă a celor care trebuie să întrețină drumurile am continuat să merg încet până la prima vulcanizare , amplasată convenabil foarte aproape de zona selenară a drumului . Șandramaua in cauză era un fel de bordei din chirpici cu o firmă confecționată dintr-o anvelopă de tractor de pe vremea lui Gheorghiu-Dej . În fața cauciucului stătea pe o ladă veche de bere , un nene a cărui concentrație de alcool în sânge ar fi derutat etilotestul probabil , foarte preocupat să scuipe un câine ce îl tot adulmeca . Evident că a fost mai mult decât bucuros să îmi îndrepte janta . În timp ce își monta vesel cricul m-a întrebat cum am comis-o . I-am explicat unde și ce am făcut , la care omul replică euforic : Păi domnu ! Mata ai dat în soră-mea! Gropanu ăla e ceva de speriat! Am tot timpul clienți , ba de la firme ca tine, ba salvarea si miliția …toți veniți tare și strâmbați mașinile . A zis primaru ca o astupă acu pe fonduri europene da nu prea cred . Râdea inima în el în timp ce îmi povestea și mai ardea câte un ciocan jantei mele . Mă gândesc și eu că uite, guvernul prin nesimțire sprijină afacerea omului . În cele din urmă a terminat lucrarea, i-am dat 7 lei acestui Michelangelo al tablelor și am tăiat-o spre următoarea localitate . O săptămână mai târziu am trecut prin zonă ca să observ că se lucra la drum . Am vrut să mă opresc să îi spun Condoleanțe! O astupă pe soră-ta nene! dar m-am gândit că e în doliu .
A doua povestire vine din spital . Am auzit-o de la un prieten , medic rezident în primul an. E ucenicul unui anestezist foarte priceput și hâtru . Omul are un obicei când își trezește pacienții , după operație, știind că oricum nu își vor mai aminti nimic după ce trec efectele anesteziei . Când are de-a face cu femei mai în vârstă pe care le dibuiește mai credincioase de fel , după ce le dă ușor două palme , întreabă foarte serios : Babo, pe pământ, cum te chema, cum îți ziceau ai tăi? aaa…Măria…nuu..gata…aici ești Vasilica! Vă închipuiți șocul respectivelor sau ce gânduri le trec în momentele alea prin cap? Să ai senzația că ai murit și Sf. Petru în halat alb îți spune că nu te mai cheamă cum știai tu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu