Se afișează postările cu eticheta doctor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta doctor. Afișați toate postările

duminică, 1 mai 2011

Groapa și anestezia

          Uneori auzi povestiri cu un umor care te lasă ușor mut iar mai apoi  te fac să îți dorești să împărtășești cu cât mai mulți ceea ce ai auzit . În momentul de față am două faze pe care vreau să vi le istorisesc. Prima mi s-a întâmplat chiar mie . Acum vreo câteva săptămâni eram plecat cu serviciul prin zona de sud a Doljului . Recunosc că mergeam puțin cam repede pentru starea drumului dar  timpul inseamna bani . Cu dictonul ăsta în cap am trecut printr-un crater atât de adânc încât zăngănitul de fier a avut ecou și seismologii au înregistrat ceva tulburări în scoarța pământului. Trezit la realitate am oprit să îmi constat daunele . Una bucată capac roata complet evaporat și o jantă îndoită al cărei cauciuc pierdea presiune mai ceva ca euro în fața leului . După ce mi-am reglat conturile cu originile pe linie maternă a celor care trebuie să întrețină drumurile am continuat să merg încet până la prima vulcanizare , amplasată convenabil foarte aproape de zona selenară a drumului . Șandramaua in cauză era un fel de bordei din chirpici cu o firmă confecționată dintr-o anvelopă de tractor de pe vremea lui Gheorghiu-Dej . În fața  cauciucului stătea pe o ladă veche de bere , un nene a cărui concentrație de alcool în sânge ar fi derutat etilotestul probabil , foarte preocupat să scuipe un câine ce îl tot adulmeca . Evident că a fost mai mult decât bucuros să îmi îndrepte janta . În timp ce își monta vesel cricul m-a întrebat cum am comis-o . I-am explicat unde și ce am făcut , la care omul replică euforic : Păi domnu ! Mata ai dat în soră-mea! Gropanu ăla e ceva de speriat! Am tot timpul clienți , ba de la firme ca tine, ba salvarea si miliția …toți veniți tare și strâmbați mașinile . A zis primaru ca o astupă acu pe fonduri europene da nu prea cred . Râdea inima în el în timp ce îmi povestea și mai ardea câte un ciocan jantei mele . Mă gândesc și eu că uite, guvernul prin nesimțire sprijină afacerea omului . În cele din urmă a terminat lucrarea, i-am dat 7 lei acestui Michelangelo al tablelor și am tăiat-o spre următoarea localitate . O săptămână mai târziu am trecut prin zonă ca să observ că se lucra la drum . Am vrut să mă opresc să îi spun Condoleanțe! O astupă pe soră-ta nene! dar m-am gândit că e în doliu .
         A doua povestire vine din spital . Am auzit-o de la un prieten , medic rezident în primul an. E ucenicul unui anestezist foarte priceput și hâtru . Omul are un obicei când își trezește pacienții , după operație, știind că oricum nu își vor mai aminti nimic după ce trec efectele anesteziei . Când are de-a face cu femei mai în vârstă pe care le dibuiește mai credincioase de fel , după ce le dă ușor două palme , întreabă foarte serios : Babo, pe pământ, cum te chema, cum îți ziceau ai tăi? aaa…Măria…nuu..gata…aici ești Vasilica! Vă închipuiți șocul respectivelor sau ce gânduri le trec în momentele alea prin cap? Să ai senzația că ai murit și Sf. Petru în halat alb îți spune că nu te mai cheamă cum știai tu?

joi, 7 aprilie 2011

Intrebarea lui Dinel

DINEL NUTU(STAICU)
           Ca tot au trecut cutremurele atat in Japonia cat si prin curtea lu' Mondialu' sau Irinel  trebuia sa se gaseasca un subiect suculent pentru ogarii din presa romaneasca . Sentinta definitiva in cazul lui Dinel Staicu(actualmente Nutu - oare o sa se sesizeze Nutu Camataru pentru folosirea distinsei sale porecle??) a agitat apele si asa tulburi de scandaluri mai mult sau mai putin politizate ale universului media romanesc . Interesul a explodat brusc in momentul in care ''mascatii'' nu au gasit pe cine sa ridice de la resedintele nostalgicului ex-militian ,doctor honoris causa al celebrei Universitati din Chisinau .  Gratarul cu polemici si barfe pe seama locului unde s-ar afla acesta  sfaraie vesel si specialistii cazurilor gen Elodia au intrat deja in fibrilatii . Se scrie mult si foarte inexact despre personajul nostru . Sunt o seama de istorii ce par de domeniul anecdotic care acum revin la suprafata spre a creiona un foarte interesant puzzle cu mai multe piese lipsa. Ce urmeaza sa va relatez se intampla in 2004 cand talentatul domn Staicu ,finantator pe atunci al Universitatii Craiova decisese sa candideze pentru functia de primar al Craiovei . Retragerea prematura din cursa a facut sa pierdem cateva momente antologice probabil . Chiar si asa , Dinel a apucat sa apara intr-o buna seara la TVR Craiova pentru a isi prezenta platforma-program .  Pentru ca devenise de curand doctor in stiinte economice la Universitatea din Chisinau cu o lucrare intitulata ''Economia subterana'' , moderatoarea aminteste de aceasta si ii pune o intrebare legata de acest studiu la care proaspatul ''doctor'' raspunde ocolind subiectul . In aceste momente intervine in direct, profesorul Cezar Avramescu , indignat de simulacrul de gandire stiintifica al invitatului din platou . Fara menajamente , profesorul infiereaza universitatea ce isi permite acordarea de titluri doctorale in asemenea conditii . Mai mult, ii cere lui Dinel sa enunte o celebra teorie cunoscuta ,se pare oricarui student la o facultate de profil . Sub ochelarii fumurii , lui Staicu nu i se miscase nici macar un muschi de pe fata . Foarte calm ii spune lui Avramescu ca are o intrebare pentru el . Desi vexat de situatie acesta accepta.
   "Cati dolari aveti in cont domnule profesor?''
Dupa un moment de tacere tensionata in bazaitul reflectoarelor :
    '' Nici unul domnule!''
Cu un mic zambet , Dinel raspunde:
    "Ei bine...domnule Avramescu...eu am peste un milion si asta fara sa stiu teoria de care vorbiti. In concluzie , probabil  nu mi-a trebuit''.
     Profesorul a inchis telefonul . Moderatoarea a trecut mai departe. Dinel raspunde imperturbabil de parca nimic nu il poate lua pe nepregatite.

Povestioara asta e mai mult decat o mostra de tupeu. Arata ce fel de oameni a nascut tranzitia, balegarul rodnic al anilor '90 pe care nu il vad spalat asa usor in 2011 de un grajdar manjit pana la gat ...