Şedinţă cu tine

Nimic nu te opreşte din drumul tau dacă ştii cu adevărat că vrei să explorezi . Nu există prăpastie de netrecut. Nu ai nevoie de Coelho sau de citate zaharisite cu imagini înălţătoare. Hărţile sunt pentru cei fără imaginaţie, tu îţi scrii singur(ă) itinerariul. Comorile nu sunt pierdute sau ascunse . Tu le porţi şi mai risipeşti din ele pe drum ca indicii pentru ce ai vrea să te găsească. Mergi mai departe si lasa in urma iarna , noaptea sau campaniile de marketing. Au Coca-Cola în Anzii Cordilieri dar tu deţii singurul bastion necuantificat - e în mintea ta, în pieptul tău, se aşterne la picioarele tale. Respiră cu putere - sunt secundele care nu se vor mai întoarce niciodată şi ai mai eliberat o parte din viaţa ta cu acea respiraţie. Nu ai de ce să clădeşti palate reci şi sumbre. În frumuseţea lor tăcută şi intimidantă nu vei râde niciodată cu patimă. Găseşte plajele ascunse, pădurea din visul tău secret, prietenii de care ai uitat. Acoperă-ţi oasele cu carne , piele şi diamante dar lasă-ţi sufletul să tremure, nud , high-definition . Îţi pare bine să-l cunoşti? Ei bine, le va plăcea şi altora. Nu-l vinde, nu-l pierde , nu-l abandona pe treptele unor piramide pe care nici măcar nu vrei să le urci! Învaţă-te cu tăcerea pentru că majoritatea lucrurilor care contează cu adevărat nu se definesc prin cuvinte frumoase, scrise sau strigate. Aminteşte-ţi de drum mereu chiar dacă ai obosit şi e comfortabil să te pierzi uneori. Nu te întoarce pentru că ai avut motive să mergi mai departe şi trecutul nu îţi oferă nimic în plus faţă de viitor. Dacă ai fi ştiut toate acestea mai demult! Nu te întrista gândind aşa! E un rost pentru care tinereţea se separă de experienţă în mod biologic. Tristeţea nu e '' de a fi" ci de a fi fără de tine însuţi, când toţi şi toate agaţă de carnea gândurilor tale dorinţa lor meschină de a te avea. Aşteaptă-te să nu aştepte nimeni. Capcana supremă e timpul pe care îl dorim trecut iar când îl inventariem , în cele din urma, ne dăm seama că nu l-am valorificat. Oamenii par să fie tot aşa. Îi dorim să nu ne uite şi apoi îi dorim uitaţi în mintea noastră. Uităm cât îi dorim , retragem şi negăm. În cele din urmă ne uităm pe noi înşine . E cel mai dureros sentiment care ar putea fi . Nu vrei să uiţi de tine nici chiar când te urăşti . Eşti ceea ce vezi în oglindă dar mult mai mult în acelaşi timp. Deşi asta , ai înclina să crezi, nu e valabil pentru toţi. Rămâi la tine, la cei ce vrei să conteze , la drumul tau. Atâta timp cât mergi , vei învinge deşi nu lupţi . 

Autentic uman

              Dintre toate sentimentele umane, am descoperit recent, tristeţea e cel mai autentic. Pentru ca hai sa le luăm pe cele mai comune :

Iubirea 

              Iubirea e ipocrită de cele mai multe ori. Ne îndeamnă la transformări , la acte de curaj , la asumare de calităţi pe care le credem esenţiale în menţinerea şi perpetuarea iubirii . Iubirea , deşi ne place să credem că ne înalţă , e de fapt sentimentul care ne îndepărtează cel mai mult de noi înşine . Dăruindu-te complet altcuiva , încetezi a mai fi tu , omul propriilor principii, vicii sau calităţi. 

Prietenia

           Aş vrea să se evidenţieze că nu încadrez prietenia în marea sferă a sentimentului de dragoste. Prietenia presupune toleranţă , comunicare , alianţă , sprijin necondiţionat . Poate părea sentimentul perfect a se califica ca autenticitate, onestitate , umanitate. Dar nu e prietenia şi cauza pentru care ne asumăm modele, recunoaştem de tineri liderii din cercul nostru imediat şi ne supunem sau suntem mânaţi de dorinţa de a dicta grupului sau măcar unui individ. Prietenia naşte aşteptarea unor favoruri, pentru ca suntem prieteni nu-i aşa?

Ura

              O DA! Un sentiment foarte interesant! Ura e autentic şi singulară umană aş risca să spun. Dar mânat de ură e ca şi cum ai sta strâmb ca să judeci drept. Premisa e greşită din start pentru că ura nu poate fi ratională şi imparţială . Oamenii au aflat asta de foarte multă vreme şi au sculptat din ura primară ceva numit Justiţie care însă e un concept şi o instituţie socială . Ura se perpetuează chiar dacă Justiţia funcţionează pentru că ranchiuna şi dorinţa de răzbunare - copiii naturali ai urii - sunt neobosite . De ce urâm chiar şi atunci când dulcea indiferenţă ar trebui să ne cuprindă - nu pot răspunde eu pentru toţi. Ura nu este pură , nu este sentimentul uman autentic . Ca să existe trebuie întreţinută , alimentată cu preconcepţii şi adevăruri trunchiate. Ura maschează vina , colectivă sau individuală , neputinţele şi frustrările . În American History X , tânărul skinhead convertit realizează că ura e nu numai destructivă pentru alţii dar şi pentru modul în care alegi să îţi trăieşti viaţa . Nu îţi iubeşti aproapele? Ok! Dar nu e nevoie să îi zdrobeşti capul de bordură! 

Indiferenţa

              A zis-o bine tipul cu indiferenţa  - opusul iubirii . Eu zic că e şi al urii. Indiferenţa însă e doar o mască în cele din urmă . Oricât de bine ne-am fixa-o , carnavalul veneţian se termină cu artificii. Măştile cad , iubire sau ură ! Ceva tot iese de acolo . Nu se califică , în umila mea opinie.

Şi tot aşa prin pleiada de sentimente ajungem la tristeţe . 

                Tristeţea aş îndrăzni să o numesc sentimentul uman autentic . Nu pentru că alte specii nu ar arăta-o . Nu e vorba de unicitatea ei în univers . Tristeţea e sentimentul în care  ne permitem să fugim de toţi ceilalţi şi să ne ascundem cu noi înşine . Deşi şi proştii sunt trişti uneori , am senzaţia că din tristeţea oamenilor foarte inteligenţi au reuşit să scoată capul la lumină tot soiul de idei . Unele excelente , altele sortite să rămână la stadiul de ce-ar fi daca dar cu toate acestea tristeţea ce se întinde în sufletele noastre e un sentiment ce scormoneşte către amintiri , autocunoaştere , focalizare. Nu mă refer la nostalgie , la spleen poetic. Eu vorbesc de tristeţea ce roade ca un ulcer în stomacul nostru , momentele în care fundalul e diform , culorile au curs ca-ntr-un episod grotesc cu LSD.  Acea tristeţe te face să gândeşti , să scrii  , să mergi prin amărăciune către lumină şi în cele din urmă , chiar daca nu ajungi un om mai bun , te face un om mai înţelept.

          O să vi se pară că am uitat , poate , sentimentul cel mai ravânit : Fericirea . Dar cine dracu a descoperit fericirea în tristeţe?

Accident

Bicicleta zăcea murdară de noroi, un cadru metalic contorsionat cu roți strâmbe și pneul sfășiat ca un intestin fugit din corp . Câteva spițe se mai învârteau încă cu un clinchet trist și neregulat . Aproape de ghidon, o mână se întindea spasmodic cu degetele rănite și unghii rupte . Din depărtare vuiau sirene, norii încremeniseră parcă în preumblarea lor de sus și picăturile de ploaie cădeau încet și grele peste ochii deschiși . În iris se prelungea înserarea unei umbre preocupate .

Esti bine? Ti-ai rupt ceva??? , vocea parcă venea din spatele unui căluș, gâtuită și neclară .

Undeva în dreapta, un far de mașină lumina intermitent murdar de apă și sânge . Avea și el o rană căscată și din grila radiatorului  țâșnea abur ca din ceainicul bătrân din casa bunicului .

O Doamne! De unde naiba ai apărut?

Pe coastele ce săltau hârâit în încercarea de a respira se plimbară mâini tremurânde . Zgomotul ambulanței devenise și mai puternic dar înca nu ajunsese . Cum se întâmplase? 

E normal să nu îți amintești nimic? Ce zi e azi? Ultima dată știa că se trezise și își reîncălzise o cafea uitată de cu o zi înainte.

Încearcă să nu te miști! Aproape au ajuns! , vocea era îngrijorată dar cu o promisiune nerostită plutind în jurul cuvintelor.

Ciudat era că nu simțea nimic în afara stropilor de ploaie de pe față. Aproape că plutea deși asfaltul jilav era sigur mai tare decât o saltea de puf.

A fost un accident, un mare ghinion, o să te faci bine!

Da ? Asta trebuie să fi fost! Se lovise la cap cel mai probabil. Simțea și un gust metalic în gură. Sânge?

Încercă să vorbească dar printre dinți nu izbuti decât să șuiere un geamăt și să tușească .

Stai cuminte, nu te mișca! Era altă voce, mai sigură, mai clară. Mâini iscusite îi prinseră trupul pe o targă. Din păr îi curgeau picături de apă gri pe gât. Simțea răcoarea lichidă insinuandu-se pe spinare.

În momentul acela , se trezi! Infirmiera îi spăla părul .

Sunt bine? Accidentul?Bicicleta?

Femeia privea nedumerită. Ce accident?

           Nu a fost nici un accident . Esti paralizată de 15 ani . Nu ai mers niciodată pe bicicletă.