miercuri, 14 decembrie 2011

La mélancolie du temps perdu

ivanescu
De neînțeles pentru mine e tristețea acrobatului
ce de la înălțime vede plasa de salvare
Ca pe o cămașă de forță ascunsă la vedere.
Și nu știu decât că fiecare preferam să ne mințim
Că noi pășim în gol când plasa e mereu acolo.

Regretul timpului suspendat,
E că atârnă deasupra de uitare,
Amenințat de viitor și făr’  de plasă de scăpare,
În el stând concentrat tot ce am visat...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu