Ce uimire mă încearcă văzând cât de linistitor pare să ne confesăm oamenilor necunoscuți. Scutul mersului în orb în ceea ce privește trecutul nostru e impenetrabil . Nu ne cunoaște , nu ne poate face rău . Poate însă să fie femeia gonflabilă a frustrărilor noastre mentale , poate să fie un umăr de plâns deși nu îți poate transmite căldură . Cred că toată lumea are nevoie de un străin ( de noi ) cel puțin din timp în timp . Mă tem însă că după prima dată devine ca un one night stand . A doua oară nu mai e același lucru. Intervine un pic de cunoaștere. Străinul are nume , are față , opinii, probleme. Magia s-a dus deja. Când străinul își pierde umbra și capătă contur ne poate judeca și asta nu ne mai place deloc. Că ne avem deja prietenii gata să opineze și să bârfească mâine problema ta de astă seară . Revenind la uimirea mea de început ,e fascinant cum lipsa de încredere ,pe care o manifestăm din ce în ce mai des , se topește în persoana pe care ți-o pune în cale hazardul pentru un moment anume din viață când tot ce acumulezi în interior trage spre lumină . Nu îi spui maică-tii că ești gay, nu îi spui lu’ taică-tu că ai rămas gravidă la șaișpe ani! Primul care va afla e doar un scaun de bar mai departe, conduce taxi-ul în drum spre casă , păzește noaptea vreo clădire . Nu îți vine să recunoști celui mai bun prieten că ai pierdut tot ce ai avut într-o afacere păguboasă. O să asculte o fătucă plictisită căreia îi lași ceasul de firmă amanet . Dragostea ta ascunsă , strivită și murdărită nu se revarsă spre tăinuire celor aproape. O trântești prieteniei virtuale născute pe fibră optică și noduri de rețea de aici până la New Delhi.
Am două întrebări: Ai vorbit de curând cu vreun necunoscut? și Tu pentru cine ești un străin?
Complet de acord cu tine am parerea asta de ceva ani si am aplicat'o de 4-5 ori... Functioneaza de minune...
RăspundețiȘtergereStraini diferiti sau ai repetat operatiunea cu acelasi de mai multe ori?:)
RăspundețiȘtergereE ca la confesional. Avem curaj să-i spunem popii dincolo de paravan că ne-am masturbat sub plapumă fiindcă nu îi putem vedea privirea dezaprobatoare.
RăspundețiȘtergereinteresanta analogia . Dar totusi merge mai degraba in cultura vestica. Daca imi permiti comparatia , Strainul e pentru cei non-religiosi ce e duhovnicul pentru crestinii practicanti.;)
RăspundețiȘtergereÎntocmai şi precum :D
RăspundețiȘtergereStrăinii sunt fascinanţi. Nu le cunoşti tabieturile, nu au devenit încă enervanţi şi nu ţi-au făcut niciodată morală despre cum ar trebui să-ţi trăieşti viaţa. Te ascultă, râd sau rămân şocaţi, iar tu îţi joci cel mai bun repertoriu existenţial în faţa lor. Poate e şi curiozitatea bolnavă de a vedea cum reacţionează ceilalţi la cele mai mari drăcovenii ale tale. E un fel de autocunoaştere printr-o oglindă pe care n-ai aranjat-o tu, ci care stă în perete după cum vrea ea. Iar tu te vezi, prin reacţiile străinului, cu bune şi cu rele. Poate mai deschizi şi ochii la un moment dat.
RăspundețiȘtergerePerfect de acord! Nici macar eu nu as fi putut sa o spun la fel de bine!:P
RăspundețiȘtergere