Septembre, je vous aime...

       

               Când eram foarte, foarte tânăr, m-am îndrăgostit iremediabil. A început concomitent cu îndrăgosteala legată de o fătuţă brunetă şi zveltă. Am trăit o perioadă cu impresia că de ea a fost legat totul . Dar atunci când uitarea pletelor brunete, a mirosului insuportabil de frumos al pielii ei s-a instalat , mi-a rămas o mică dar preţioasă certitudine : mă îndrăgostisem ca un poet de secol XIX , ca un rockstar falit ce îşi urmăreşte muza din single malt în blended , ca un om mare , ca un copil  , de fapt de luna septembrie. Şi hai să nu ne referim strict la acea lună , calendaristic vorbind. Iubeam şi iubesc la nebunie începutul  toamnei . Să îmi perind picioarele pe pavaje acoperite de primele frunze căzute, să inspir aroma blândă a soarelui ce nu se compară cu nici un alt anotimp , să simt fiorii de început ai dimineţilor reci ce au să vină , mă delectează mai mult decât o zi perfectă de plajă , în toiul verii . Poveştile mele mareţe şi dulci-acrişoare s-au copt atunci . În lumina pură a dimineţilor de septembrie , în răcoarea umedă a orelor cinci, când pantofii se scâlciază pe caldarâm şi cravata stă strâmbă şi lărgită , sub ochii înroşiţi , în care se oglindeşte un trup perfect de femeie, dormind somnul cel mai dulce , al dimineţii de după amor. În viorile ce amuţesc uşor , la un restaurant din Centrul Vechi şi deasupra meselor , pătate de vin roşu , se prelinge trilul unei ultime păsări văratice , mahmură şi ea de la atâta parfum şi joie de vivre. Astfel , septembrie trece, udat de sampanie, vis , castele în Spania şi dragoste la 200 de km/h . Ce păcat că luna asta de dragoste indiană trece mai repede decat 400 de pagini de Maitreyi . Vine din timpuri în care dragostea nu se raporta la Sweet November şi The Notebook. Dragostea de septembrie etern mă însoţeşte mereu , indiferent de timpul , de patul , de chipul sau de zâmbetul tău... te iubesc , Septembrie.

Prostie şi prejudecată

             Ştii când te pocneşte un gând că majoritatea oamenilor de pe planeta asta suferă de prostie acută  iar adeseori o ascund sub principii fixe şi de multe ori prea stupid înrădăcinate ca sa le poţi schimba fară ca sa te simţi ca un Houdini şarlatan?

            Ei bine eu sunt lovit adesea de situaţia asta şi recunosc că în faţa prostiei umane mă simt precum comandantul Titanicului în faţa aisbergului  - imposibil de evitat ciocnirea.

             Încep să cred că rasa proştilor agresivi va stăpâni pământul întocmai ca în extrem de subevaluatul   Idiocracy. Natalitatea e de partea lor , guvernele îi mişcă pe hărţile economice într-un stil pe care naziştii nici măcăr nu l-au anticipat . Pieţe Taksim vor mai exista în lume şi sunt guri de aer în emanaţiile tâmpite ale profeţilor tâmpirii în masă. Sub praful de la steroizi , sub toate plasticele poleite de la teleshopping, din grămada de fecale televizate, disipate prin intermediul Internetului şi al reţelor mutante ce ne comprimă la nivel de card de credit cu puls , sânge , spermă şi foame , suntem noi toţi. Când ne trezim din înghiţitul fără a mesteca , ne cuprinde uneori ruşinea pentru că murdărim locul şi nu lăsăm în urma noastră decât lucruri efemere şi o mână de oase. Setaţi din copilărie în dorinţa de a avea şi a putea , ne pierdem oare pe drum sau găsim şi altceva decât să ne otrăvim la cornul abundenţei servit de educaţia şi societatea găunoasă ce nu lasă pumnul din  gura noastră decât pentru a ne da circul şi pâinea , doza de control până când facem criza următoare?

            Cea mai letală armă s-a dovedit natura planetei dar inteligenţa umană împreună cu propria-i absenţă s-au cocoţat confortabil pe poziţia secundă şi asta spune multe despre noi înşine.

           În prostia umană congenitală , se aruncă mereu nişte ingrediente social-culturale , pattern-uri a ceea ce altoieşte sămânţa prostiei fudule , intangibila armură a minţii înguste cu convingeri adânci. Acolo unde răsar modele becaliene , basesciene( atât tatăl cât şi fiica) , fanariotisme şi fariseisme mai noi sau mai vechi , nu poate răsuna decât glasul celui ce ţipă mai tare şi dă cu pumnul mai bine( mai bine cu 1000 de euro uneori) . Nu sună deloc departe de sfârşitul erei primitive. Nu ne-am rafinat decât ţinuta se pare. Avem mai mulţi cai putere , acces la mai multă informaţie periculoasă , mai multe moduri de a ne face rău şi mult mai puţine opţiuni în a putea măcar accepta aproapele dacă tot nu-l putem iubi pentru că nu-i suportăm capra aia mai grasă şi mai frumoasă.

           Prejudecăţile sunt apanajul prostiei şi nu pot lipsi de la masă din momentul în care am vazut pe unul care nu cadrează cu restul tribului proaspăt încălţat. De la culoarea pielii la calitatea componentelor pe care le fabrică , la modul în care decid să îşi exprime iubirea sau dezaprobarea faţă de majoritate , nu am ştiut să integrăm diferitul decât după ce l-am contestat, l-am anatemizat şi ars pe rug , mai apoi l-am trimis spre începuturile atomului ca în cele din urmă să îl bălăcărim ca sa nu recunoastem că ni s-au servit lecţii , ca avem nevoie de el , de divers, de altfel ca să putem evolua în versiunea noastră mai bună  , mai dreaptă  , mai înţeleaptă .

            Conştientizarea propriei prostii e teribil de dureroasă dar atâta timp cât nu văd cocalarii alergând către case , ţinându-se cu mâinile de căpâţânile trădătoare , nu mă agit prea tare că e naţia noastră globală în suferinţă.

           Timpul lucrează dar nu în favoarea raţiunii ci a raţionalizării . Nu a pâinii şi circului pentru că am învăţat din istorie că atunci când faci asta, marele dulău anesteziat o să muşte mâna ce ţine zăhărelul şi nu pe aia cu biciul. Nu raţionalizarea stomacelor ne paşte . O să ne trezim ca într-o ciornă proastă a lui Orwell, la un moment dat, şi o să căutăm disperaţi ieşirea din miile de butoane de like spre lumina aia stranie a soarelui unde nu o să găsim decât obiectivul unei camere de supraveghere , un pumn în gură şi un semn mare cu INTERZIS . Şi atunci putem mulţumi prostiei şi prejudecăţilor colective.

Aripi de hartie

Merg prin aerul mort,
Valsez în ceruri mute, negre, bolţi prăbuşite
E ceea ce a recomandat doctorul : Fă sport!
Aleargă-ţi gândul spre domenii părăsite!

Să mă găsesc pe mine însumi sugând la ţâţa stearpă a Occidentului
Un fluture uşor buimac, cu aripile branduite
Se lăsase pradă sentimentului
Şi zborul lui ca şi al meu spunea ceva de vise chinuite...

Să îmi întind aripile de hărtie spre ploaia ce nu mai vine
Să stau prizonier la două mii de metri de libertate
Ascuns în mine şi în tine,
Jucând ruleta rusească cu un pistol cu capse.

Căldura se lipeşte ca un aracet,
Eu merg netulburat cu o dâră de transpiraţie cu pretenţie de lacrimă
Totul e perfect,
O să ajung la intersecţia ce mă duce dincolo de patimă.


Şi acolo o să îmi iert oasele de calvar.
Să aştept dimineaţa cu amintirea ta şi un greiere sentimental
Ghicind siluetele ce din deşert apar
Pentru a se concretiza în banal.

Şi să întindem aripile de hârtie ,
Spre un soare anemiat
Plângând despre o lună ce-i stafie
Şi-un sistem solar ceva mai civilizat!

Aseară în parc

           Pentru ca mi-a placut shaorma mare cu de toate, am ajuns sa fiu nevoit sa lupt ca sa returnez în transpiraţie şi osânză ofranda arabilor către noi , cocalarii internaţionali. În tot acest program de purificare , în ochii feisbucului , că doar acolo trăim  second-hand life - the game, a intrat si ideea unei plimbări nocturne de 30 de minute prin parc. Zis si făcut!

Aseară a fost destul de special , pentru că am mers neînsoţit , lucru ce mi-a dat ocazia să practic un voyeurism auditiv , aşa a la scriitorii hipsteri din ziua de azi. Am sacrificat ipodul pentru un moment şi mi-am lansat auzul periferic într-o căutare a vorbelor de duh din jurul meu. 

M-a depăşit , în alergare poticnită , o victimă a steroizilor. La 30 şi un pic , vizibil emasculat. Telefonu' pe hands-free. O clientă , căreia îi duce de grijă că şi-a scrântit glenza de căprioară. Nu îi iese vrăjeala şi se îndepărtează pufăind cardiac dezordonat. Tot pe labă astă-seară!

Mai în faţă încep să mă simt ca-n Pantera Roz. O pereche de amprente ude de labe de picior bărbătesc apar din semi-intuneric în faţa mea. Posesorul îşi umfla muşchii crescuţi pe sapă şi cazma şi încearcă un pariu subtil pentru cât de mult poţi să fugi de carabinieri vs. policia de espana. Tovarăşii lui  , mai neaventuroşi : papuci amândoi , priviri bovine şi vag amuzat-neincrezatoare . Semi-cocalari.

Îi depăşesc scanat de privirea arogantă şi toantă a celui cu picioarele goale. Nu reprezint pericol şi probabil nici victimă de terorizat. Râd în sinea mea. Un glonţ la gleznă îţi doresc. Poate te masează ratatul din fragmentul de mai sus.

Să continuăm prin ruina fantomatică a unui amfiteatru grec . Dincolo de graffiti băşit de pe pereţii coşcoviţi se aud voci umane şoptite. Un ţigănuş din genul : crescut pe mcdonads si kfc şi oaie acasa. Era o copie cu bemveu la 16 ani a lui Manny Delgado din Modern Family. Sugruma ca un piton o topită de zonă rurală incertă şi îi spunea că ta-su îl duce la Ibiţa cu Salam. Ce plm de bar e ăsta fraţilor?


Îmi dau seama la ce serveşte piţipoanca când e beznă afară. E reflectorizanză frate : vezi în lumini ceva roz pe ceva maro şi fosforescent la muian şi sclipit de la pietricica de căcat de pe un dinte cariat. Şi mai dă şi cu semnal acustic că bichonul ei e băieţel dar se îndrăgeşte în fund cu un maidanez mare  trei tufişuri mai încolo. Îmi doresc o lopată. 

Spre ieşire m-a recuperat feisbucu cu o notificare de la cineva cu suflet mare. Pa. Sign off.

very late edit : pe feisbuc ,un user barbat , sotul unei foste colege de munca imi da invitatie sa joc DEEP SEXUALITY!!! Mai bine raman in parc.

Pentru cei de aseară: Parazitii-Da-te-n gatu matii . 

Vârstă

                       În ultima vreme observi ca nu te mai macină cine deţine puterea . Informaţiile pentru care lupţi nu servesc decât în propria ta schemă a lumii. Tristeţea că te maturizezi spre individualizare globalizată este că închide la noi ciclul inocenţei în care fericirea e mult mai probabilă. Pornind de aici nu o sa dezvolţi decât frici, temeri , obstacole . Fiecare zi va fi o luptă care nu are pauze prea lungi. Daca nu ai mâncat rahat cand erai mic sau te cheama ca pe Paris Hilton , lupta e inevitabilă. De aia drogurile nu ajută. Necazul de a nu fi suficient , de a tine capul de-abia la nivelul apei nu îţi stârneste blazarea necesară pentru narcotice. Curiozitatea nu mai e asa de mare când mintea îţi caută soluţii. Drogurile pentru oameni săraci nu sunt o soluţie când ai măcar juma de creier la purtător. Cercul se restrânge. Discuţiile şi ideile de altă dată ţi se par lălăieli de oameni care nu au depăşit o fază. Filosofii or să îţi umple capul cu faptul că vremea inocenţei a apus de la prima comunitate care a decis ca poate să incendieze paşunea celorlalţi pentru a profita şi a subjuga. Sociologii or să îţi ceară să rozi căpăstrul în tăcere alături de ceilalţi homo sapiens sapiens din societate. Nu te revolta . Nu te izolezi complet niciodată. Suntem o rasă persistentă precum herpesul. Nu mai lasăm pe cei ce vor să plece de la sânul otrăvit al mamei-societate pentru încă nu are Big Brother camere de supraveghere pentru toţi. Asa că înghitem pastila si ne convingem că e mai bine aşa. Putem să trecem să extindem celula de bază a societăţii , expulzând informaţia genetică spre a o multiplica şi în speranţa de vanitate de a marca lumea în care trăieşti într-o moştenire palpabilă. Sau pur şi simplu ţi se rupe prezervativul. În vanitatea noastră ne numim secundele de întârziere a fi o reuşită când puştiul cântă la 8 instrumente la 6 ani. Şi toate astea se rup la primul semn de impotenţă şi calviţie în cazul bărbaţilor iar femeile când văd cu stupoare schimbări de prefix în buletin. Pentru că ne pierdem învăţăturile obţinute cu truda şi cu accidentele unor ani întregi în decurs de zile e o mirare sinceră asupra măreţiei spiritului şi inteligenţei umane. Dar despre asta, într-un episod viitor!

Magie incrustata

Fie ca va tenteaza ca obiect de valoare sau ca raspundeti  unei dorinte de a o manifestare delicata a artei  situl de mai jos expune dovezile pasiunii dublate de tehnicitate si imaginatie ce se regasesc in mainile unui maestru bijutier.

http://www.consignatiebijuterii.ro/

The Point of highways

What is the point of highways,

If not to lose the past,

Let loose the demons and horsepower,

Give back in speed whatever weight you got.

No dreams of youth can last

A lifetime of compromise is glittering behind,

Like bones and rust,

The memory of some other kind,

The Driver and his Road to find.

Septembrie, miercuri

       Mda. M-am intors. E un sablon de scriitoraș chestiunea asta pentru ca de fapt nu am fost plecat nicaieri. Avand in vedere ca îi disprețuiesc maxim pe țuțării cu fantasme de formatori de opinie ce se tot produc în file de jurnal pe platformele astea gratuite , nu o sa va jignesc povestindu-va despre perioada de elipsă blogosferică din vara aceasta. Cum singurul lucru extraordinar din ultima vreme era sa îi prezentăm nota de plată Chiorului și din păcate am decis sa îi dăm pe caiet în continuare nu știu despre ce aș putea să vă vorbesc. Toate nenorocirile și creaturile descrise în trecut pe acest blog se pare că sunt încă prezente dar au intrat în amorțire și concediu , culturile agricole sunt compromise în anul de grație 2012 și ca o tristețe: tataie al meu e cam șubred sa își mai producă în continuare vinul magic ce îi reușește o dată la câțiva ani. Vă recomand să citiți noua carte a lui Stephen King( 11.22.65 JFK) , e absolut superba ca frescă a societății americane postbelice și vine cu niște presupuneri interesante despre un viitor alternativ .  Nu vă recomand să vă ucideți ultima fărâmă de copilărie uitându-vă la noul film cu Alba-ca-Zăpada în care joacă fătuca cu expresivitate de șipcă ruptă din gard – Kristen Stewart . E genul de film care face Hollywoodul sa fie considerat iadul pe pelicula de catre hipsteri. Cam atât pentru astăzi pentru că după cum am promis : scriu doar când e ceva de scris. Pentru orice alte momente sunt destule alte bloguri. Nu că aș recomanda consumul excesiv . Face rău la BAC. Apropo: Mă-ta CHIAR are cratima.

P.S. Titlul nu e vreun joc de cuvinte dar eram neinspirat și răcnea Brenciu în difuzoare mai devreme. De dragul realismului științific l-am parafrazat.

Deschide ochii!

Nici măcar nu știu ce titlu aș putea da unei asemenea postări ca să nu sune banal sau patetic. Știu însă că foarte adesea, în goana de zi cu zi a fiecăruia dintre noi , pentru mereu mai bine, uităm să fim morali. Pierdem din vedere că din foarte puțin putem clădi ceva durabil sau măcar să sprijinim o luptă. O luptă pentru o viață normală vă semnalez azi. Printr-un comentariu de blog aflu de un caz ca multe altele : o doamna , soție și mamă a doi copii , suferă de afecțiune ce momentan îi răpește vederea și pe viitor o poate chiar ucide. Nu încerc să stârnesc mila, nu cunosc cazul prea bine și nu am nici un fel de interes la mijloc. Răspund doar pentru că de multe ori am tăcut, am plecat capul, am trecut mai departe. E minimul efort pe care pot să îl ofer și nu vă cer decât să parcurgeți paginile din linkul de mai jos. Orice hotărâre de ajutor în variile sale forme vă aparține. Persoana în cauză nu cerșește nimic și nu caută decât să își recupereze viața de dinainte . Eu sper că asemenea povești triste să nu ne mai bântuie pe viitor dar din păcate ele există in prezent . Dacă cei mai norocoși dintre noi deschid ochii în fiecare dimineața și procesul de a VEDEA e atât de la îndemână, să ne gândim că pur și simplu doamna Gabriela nu poate face asta.

Citiți mai jos vă rog:

http://gabrielatudorache.blogspot.com/

Poem fără sfârșit

 

Cu visele tocite de asprimea drumului

Căzut din marginea Raiului,

Alunec spre uitare.

Și din necuprinsa chemare,

Te întrezăresc mirată și tristă.

Frumusețe ruginită în așteptări înșelate,

Mărginită și înghesuită în valiza vieții mele.

Probabil așa stă scris

Și fatalismul orb îmi e a doua piele.

Mă urăsc și flagelarea e searbădă .

Obosită speranță , cu ochi plânși ,

Prin colb târăsc mai departe , menirea mea de om…