Aripi de hartie

Merg prin aerul mort,
Valsez în ceruri mute, negre, bolţi prăbuşite
E ceea ce a recomandat doctorul : Fă sport!
Aleargă-ţi gândul spre domenii părăsite!

Să mă găsesc pe mine însumi sugând la ţâţa stearpă a Occidentului
Un fluture uşor buimac, cu aripile branduite
Se lăsase pradă sentimentului
Şi zborul lui ca şi al meu spunea ceva de vise chinuite...

Să îmi întind aripile de hărtie spre ploaia ce nu mai vine
Să stau prizonier la două mii de metri de libertate
Ascuns în mine şi în tine,
Jucând ruleta rusească cu un pistol cu capse.

Căldura se lipeşte ca un aracet,
Eu merg netulburat cu o dâră de transpiraţie cu pretenţie de lacrimă
Totul e perfect,
O să ajung la intersecţia ce mă duce dincolo de patimă.


Şi acolo o să îmi iert oasele de calvar.
Să aştept dimineaţa cu amintirea ta şi un greiere sentimental
Ghicind siluetele ce din deşert apar
Pentru a se concretiza în banal.

Şi să întindem aripile de hârtie ,
Spre un soare anemiat
Plângând despre o lună ce-i stafie
Şi-un sistem solar ceva mai civilizat!

Aseară în parc

           Pentru ca mi-a placut shaorma mare cu de toate, am ajuns sa fiu nevoit sa lupt ca sa returnez în transpiraţie şi osânză ofranda arabilor către noi , cocalarii internaţionali. În tot acest program de purificare , în ochii feisbucului , că doar acolo trăim  second-hand life - the game, a intrat si ideea unei plimbări nocturne de 30 de minute prin parc. Zis si făcut!

Aseară a fost destul de special , pentru că am mers neînsoţit , lucru ce mi-a dat ocazia să practic un voyeurism auditiv , aşa a la scriitorii hipsteri din ziua de azi. Am sacrificat ipodul pentru un moment şi mi-am lansat auzul periferic într-o căutare a vorbelor de duh din jurul meu. 

M-a depăşit , în alergare poticnită , o victimă a steroizilor. La 30 şi un pic , vizibil emasculat. Telefonu' pe hands-free. O clientă , căreia îi duce de grijă că şi-a scrântit glenza de căprioară. Nu îi iese vrăjeala şi se îndepărtează pufăind cardiac dezordonat. Tot pe labă astă-seară!

Mai în faţă încep să mă simt ca-n Pantera Roz. O pereche de amprente ude de labe de picior bărbătesc apar din semi-intuneric în faţa mea. Posesorul îşi umfla muşchii crescuţi pe sapă şi cazma şi încearcă un pariu subtil pentru cât de mult poţi să fugi de carabinieri vs. policia de espana. Tovarăşii lui  , mai neaventuroşi : papuci amândoi , priviri bovine şi vag amuzat-neincrezatoare . Semi-cocalari.

Îi depăşesc scanat de privirea arogantă şi toantă a celui cu picioarele goale. Nu reprezint pericol şi probabil nici victimă de terorizat. Râd în sinea mea. Un glonţ la gleznă îţi doresc. Poate te masează ratatul din fragmentul de mai sus.

Să continuăm prin ruina fantomatică a unui amfiteatru grec . Dincolo de graffiti băşit de pe pereţii coşcoviţi se aud voci umane şoptite. Un ţigănuş din genul : crescut pe mcdonads si kfc şi oaie acasa. Era o copie cu bemveu la 16 ani a lui Manny Delgado din Modern Family. Sugruma ca un piton o topită de zonă rurală incertă şi îi spunea că ta-su îl duce la Ibiţa cu Salam. Ce plm de bar e ăsta fraţilor?


Îmi dau seama la ce serveşte piţipoanca când e beznă afară. E reflectorizanză frate : vezi în lumini ceva roz pe ceva maro şi fosforescent la muian şi sclipit de la pietricica de căcat de pe un dinte cariat. Şi mai dă şi cu semnal acustic că bichonul ei e băieţel dar se îndrăgeşte în fund cu un maidanez mare  trei tufişuri mai încolo. Îmi doresc o lopată. 

Spre ieşire m-a recuperat feisbucu cu o notificare de la cineva cu suflet mare. Pa. Sign off.

very late edit : pe feisbuc ,un user barbat , sotul unei foste colege de munca imi da invitatie sa joc DEEP SEXUALITY!!! Mai bine raman in parc.

Pentru cei de aseară: Parazitii-Da-te-n gatu matii . 

Vârstă

                       În ultima vreme observi ca nu te mai macină cine deţine puterea . Informaţiile pentru care lupţi nu servesc decât în propria ta schemă a lumii. Tristeţea că te maturizezi spre individualizare globalizată este că închide la noi ciclul inocenţei în care fericirea e mult mai probabilă. Pornind de aici nu o sa dezvolţi decât frici, temeri , obstacole . Fiecare zi va fi o luptă care nu are pauze prea lungi. Daca nu ai mâncat rahat cand erai mic sau te cheama ca pe Paris Hilton , lupta e inevitabilă. De aia drogurile nu ajută. Necazul de a nu fi suficient , de a tine capul de-abia la nivelul apei nu îţi stârneste blazarea necesară pentru narcotice. Curiozitatea nu mai e asa de mare când mintea îţi caută soluţii. Drogurile pentru oameni săraci nu sunt o soluţie când ai măcar juma de creier la purtător. Cercul se restrânge. Discuţiile şi ideile de altă dată ţi se par lălăieli de oameni care nu au depăşit o fază. Filosofii or să îţi umple capul cu faptul că vremea inocenţei a apus de la prima comunitate care a decis ca poate să incendieze paşunea celorlalţi pentru a profita şi a subjuga. Sociologii or să îţi ceară să rozi căpăstrul în tăcere alături de ceilalţi homo sapiens sapiens din societate. Nu te revolta . Nu te izolezi complet niciodată. Suntem o rasă persistentă precum herpesul. Nu mai lasăm pe cei ce vor să plece de la sânul otrăvit al mamei-societate pentru încă nu are Big Brother camere de supraveghere pentru toţi. Asa că înghitem pastila si ne convingem că e mai bine aşa. Putem să trecem să extindem celula de bază a societăţii , expulzând informaţia genetică spre a o multiplica şi în speranţa de vanitate de a marca lumea în care trăieşti într-o moştenire palpabilă. Sau pur şi simplu ţi se rupe prezervativul. În vanitatea noastră ne numim secundele de întârziere a fi o reuşită când puştiul cântă la 8 instrumente la 6 ani. Şi toate astea se rup la primul semn de impotenţă şi calviţie în cazul bărbaţilor iar femeile când văd cu stupoare schimbări de prefix în buletin. Pentru că ne pierdem învăţăturile obţinute cu truda şi cu accidentele unor ani întregi în decurs de zile e o mirare sinceră asupra măreţiei spiritului şi inteligenţei umane. Dar despre asta, într-un episod viitor!

Magie incrustata

Fie ca va tenteaza ca obiect de valoare sau ca raspundeti  unei dorinte de a o manifestare delicata a artei  situl de mai jos expune dovezile pasiunii dublate de tehnicitate si imaginatie ce se regasesc in mainile unui maestru bijutier.

http://www.consignatiebijuterii.ro/

The Point of highways

What is the point of highways,

If not to lose the past,

Let loose the demons and horsepower,

Give back in speed whatever weight you got.

No dreams of youth can last

A lifetime of compromise is glittering behind,

Like bones and rust,

The memory of some other kind,

The Driver and his Road to find.

Septembrie, miercuri

       Mda. M-am intors. E un sablon de scriitoraș chestiunea asta pentru ca de fapt nu am fost plecat nicaieri. Avand in vedere ca îi disprețuiesc maxim pe țuțării cu fantasme de formatori de opinie ce se tot produc în file de jurnal pe platformele astea gratuite , nu o sa va jignesc povestindu-va despre perioada de elipsă blogosferică din vara aceasta. Cum singurul lucru extraordinar din ultima vreme era sa îi prezentăm nota de plată Chiorului și din păcate am decis sa îi dăm pe caiet în continuare nu știu despre ce aș putea să vă vorbesc. Toate nenorocirile și creaturile descrise în trecut pe acest blog se pare că sunt încă prezente dar au intrat în amorțire și concediu , culturile agricole sunt compromise în anul de grație 2012 și ca o tristețe: tataie al meu e cam șubred sa își mai producă în continuare vinul magic ce îi reușește o dată la câțiva ani. Vă recomand să citiți noua carte a lui Stephen King( 11.22.65 JFK) , e absolut superba ca frescă a societății americane postbelice și vine cu niște presupuneri interesante despre un viitor alternativ .  Nu vă recomand să vă ucideți ultima fărâmă de copilărie uitându-vă la noul film cu Alba-ca-Zăpada în care joacă fătuca cu expresivitate de șipcă ruptă din gard – Kristen Stewart . E genul de film care face Hollywoodul sa fie considerat iadul pe pelicula de catre hipsteri. Cam atât pentru astăzi pentru că după cum am promis : scriu doar când e ceva de scris. Pentru orice alte momente sunt destule alte bloguri. Nu că aș recomanda consumul excesiv . Face rău la BAC. Apropo: Mă-ta CHIAR are cratima.

P.S. Titlul nu e vreun joc de cuvinte dar eram neinspirat și răcnea Brenciu în difuzoare mai devreme. De dragul realismului științific l-am parafrazat.

Deschide ochii!

Nici măcar nu știu ce titlu aș putea da unei asemenea postări ca să nu sune banal sau patetic. Știu însă că foarte adesea, în goana de zi cu zi a fiecăruia dintre noi , pentru mereu mai bine, uităm să fim morali. Pierdem din vedere că din foarte puțin putem clădi ceva durabil sau măcar să sprijinim o luptă. O luptă pentru o viață normală vă semnalez azi. Printr-un comentariu de blog aflu de un caz ca multe altele : o doamna , soție și mamă a doi copii , suferă de afecțiune ce momentan îi răpește vederea și pe viitor o poate chiar ucide. Nu încerc să stârnesc mila, nu cunosc cazul prea bine și nu am nici un fel de interes la mijloc. Răspund doar pentru că de multe ori am tăcut, am plecat capul, am trecut mai departe. E minimul efort pe care pot să îl ofer și nu vă cer decât să parcurgeți paginile din linkul de mai jos. Orice hotărâre de ajutor în variile sale forme vă aparține. Persoana în cauză nu cerșește nimic și nu caută decât să își recupereze viața de dinainte . Eu sper că asemenea povești triste să nu ne mai bântuie pe viitor dar din păcate ele există in prezent . Dacă cei mai norocoși dintre noi deschid ochii în fiecare dimineața și procesul de a VEDEA e atât de la îndemână, să ne gândim că pur și simplu doamna Gabriela nu poate face asta.

Citiți mai jos vă rog:

http://gabrielatudorache.blogspot.com/

Poem fără sfârșit

 

Cu visele tocite de asprimea drumului

Căzut din marginea Raiului,

Alunec spre uitare.

Și din necuprinsa chemare,

Te întrezăresc mirată și tristă.

Frumusețe ruginită în așteptări înșelate,

Mărginită și înghesuită în valiza vieții mele.

Probabil așa stă scris

Și fatalismul orb îmi e a doua piele.

Mă urăsc și flagelarea e searbădă .

Obosită speranță , cu ochi plânși ,

Prin colb târăsc mai departe , menirea mea de om…

Întoarcerea

Știți senzația când ,după o călătorie îndelungă , ajungi în pragul casei tale , deschizi o ușă și spațiul tău familiar te absoarbe, bagajele cărate peste tot devin secundare și aerul pare dintr-o dată recognoscibil și vibrant? Azi m-am întors aici. Nu plecasem nicăieri dar nu mai fusesem PREZENT de ceva vreme. Gândurile și metaforele se înghesuiseră prea jos în bagaje. Să scriu aceste rânduri e ca și cum îmi iau o haină veche și dragă din șifonier. E ca o cană de cafea ciobită și uzată dar care dă alt gust oricărei băuturi. Pereții nu mă strâng aici așa cum spațiul se comprimă în oricare alt loc ce nu e al meu. Gândul că am revenit și descoperind mici nimicuri din mine mă face să zâmbesc . Asigurarea că voi sta x ore sau y zile sau la infinit nu există dar drumul nu se bifurcă aici. Diferite momente se malaxează aici într-un singur eu . Literele ce se tot adună aici , acum și mai în urmă , îmi rezonează aparte și le îndrăgesc fără infatuarea de a le considera axiomatice. Inegale , precum razele de soare prin jaluzele, mi se plimbă pe înseși ființa mea. Le-am căutat mereu și le las să trăiască sau să se stingă cu toate aici. Dacă plec din propriile mele gânduri , atunci mă înțeleg cel mai bine. Rațiunea de a scrie și adevărata, unică motivație este aceea de a nu mă pierde . Aici sunt eu. Afară sunt suma celor cu care interacționez. Mai cred că ne suntem datori cu mici note sincere în subsolul fiecărei pagini care e o zi din viață. Mă gândesc că atunci când memoria și judecata vor divorța de mine încetul cu încetul, propria-mi scriere va rămâne mereu , mereu acasă …mereu aici. De aceea , de oriunde vin și oriunde voi pleca…drumul trece prin acest loc.

Observații la revoluția privită din fotoliu

Sunt oricum dar nu ipocrit. Nu mă erijez într-un che guevara 2.0. din confortul scaunului meu. Nu am ieșit sa demonstrez . Îi respect pe cei ce au făcut-o dar nu am găsit o dorință suficient de mare în mine sa mă alătur. Am făcut ce ar fi făcut orice alt comod: am subscris la revoltă prin online . Știu că nu e suficient dar am senzația că pentru băieții semi-autiști îmbrăcați în portocaliu oricum nu contează indiferent ce formă ia nemulțumirea generală la adresa guvernării lor. Ei au câteva noțiuni de care se agață cu disperarea cretinului înfumurat și mai posedă nesimțirea negației la absurd tipică șacalilor cu carnet de partid ce nu lasă ciolanul în gură nici măcar atunci când îi tratezi cu flegme în ochi. Guvernarea cea mai ipocrita, rapace și nesimțită din istoria recentă a României merge înainte. Îmi este imposibil să fac aici o defalcare pertinentă pentru că mi-ar lua prea mult timp și materialul cât și punctele ce trebuiesc atinse ar face mai degrabă obiectul unui studio de socio-politică , acțiune pentru care recunosc că nu mă simt pregătit așa cum ministrul de interne nu este deloc pregătit să vorbească în limba română la televizor sau cum europarlamentari cu numere de mașini în loc de nume nu se pot concentra să citească cursiv texte scrise de alții. Am observat câteva lucruri însă stând în fața televizorului și pe internet în ultimele săptămâni:

1. Cei care protestau nu au ieșit de foame! Foarte mulți vorbeau despre saturația la care s-a ajuns privind această guvernare defectuoasă , neperformantă, politica ignorării valorilor, a neglijării tinerilor , a dictaturii personale , a nesimțirii , a lipsei de profesionalism, a camarilelor și a intereselor obscure de grup. Nu am văzut mahalaua ineptă , viermii, ciumpalacii! Nu erau cei care se înghesuie la deschiderea câte unui hypermarket să prindă o reducere, un ceva moka!

2. Tinerii nu vor să plece să se realizeze în altă parte. Nu există o hemoragie  auto-provocată a tinerilor specialiști într-un domeniu sau altul. Ei cer numai o politică mai puțin confuză a statului în ideea ca  își vor putea face meseria decent la ei în țară. Nu se așteaptă nimeni ca statul să CREEZE efectiv locuri pentru toată lumea. Ce li se cere parlamentarilor și guvernului e doar să nu stea în poziția mamei iedului când vine vorba de companiile multinaționale ce activează pe la noi.

3. În piețe nu se aud : Vrem 25% înapoi ! Vrem locurile de muncă la stat din nou!  NU li se cere celor de la putere să dea ceva anume , nu cerșește nimeni. Diversele nemulțumiri și cerințe , cum le numesc guvernanții , se rezumă în cele din urmă la una, maxim doua, dorințe tranșante : DEMISIE și ALEGERI ANTICIPATE!

4.Forța manifestațiilor nu stă în sprijinul politic al opoziției. Puterea se umple de ridicol aruncând vina revoltei în spatele USL-ului. Prin elucubrațiile clovnilor portocalii cu jokerul de la Cotroceni ca port-drapel se întrevede o lipsă de coerență și o rupere de realitate ce te lasă fără argumente .

5. Sacrificarea unor pioni neimportanți  în schema pedelistă (vezi Baconschi, Urban etc.) nu a calmat spiritele. Cu fiecare zi ce trece fără ca Băsescu și clica să își destupe urechile , problema lor cu poporul se accentuează. Singurul lor aliat în acest moment e iarna. Însă după cum distinsul președinte spunea  profetic  :iarna nu-i ca vara , pot să apreciez și eu că va fi foarte frig în martie și aprilie prin Victoria și Cotroceni.

În cele din urmă se naște o singură mare concluzie , împrumutată din medicină : corpurile străine ce împânzesc un organism sunt date afară în cele din urmă. Cu riscul durerilor, al sângelui și al puroiului ce ies cu ele.  Să ia aminte cei ce coc jegul de milioane de euro , sub pielea unei țări prea jigărite să mai accepte încă o rundă.