E plin de gospodari si gospodine in blogosferă . Se scrie despre orice de la gogoșari la cum sa agăți( femei, tablouri, haine-n cuiere) . Nu mi-am dorit asta niciodată . Nu cred în rețete de revistă, formule magice, cuvinte-cheie. E jignitor sa cred ca îmi va merge acelasi clișeu sau o suită cu toată lumea . Trebuie să recunosc că în anumite situații se certifică niște teoreme . Nu am să enumăr o listă , le luăm pe parcurs să nu devenim plictisitori.
Astăzi – friend zone . Nu prea îmi place să traduc pentru că nu știu dacă translația în limba română înglobează conceptul . Pe scurt: e situația în care noi, sărmani bărbați tâmpiți , ajungem uneori: cel mai bun prieten gay al unei femei FĂRĂ A FI gay! E o performanță nu? Auzim de toate : de nenorocitul de dinainte, de toate probleme ei , ale bichonului , oferim consiliere pentru unghii rupte, păreri pentru nuanțe de vopsea, cărăm potaia la mașină , reparăm calculatoare deși ultima dată când ai instalat ceva presupunea un bec și o dulie . Mai mult decât atâta noi suntem ăia pierduți în club într-un grup de 10 femei bete. Suntem mâna din spatele declanșatorului pentru poza de grup pe care o postează mâine pe facebook dar niciodată prezent în cadru. Ne bucurăm de încrederea ei totală și știm deja toate bârfele pentru că pentru ea suntem deja UNA DINTRE FETE! Doar că nu o recunoaște nimeni pe față . E ca un act de corupție tacită în care părțile se mulțumesc cu un surogat . Asta suntem : cea mai bună alternativă la postura de iubit. Noi plecăm acasă când ni se spune, nu ne îmbătăm ca porcii( încă sperăm și stăm abstinenți ca niște pustnici) , nu îi pretindem explicații, nu o reținem de la a flirta cu x si y . Și nu ne închidem telefoanele. Niciodată. Nu e nevoie să fim sunați, apelați sau băgați în seama pur și simplu . Ne descurcăm cu un minim de atenție . Ar fi cam multe exemple și sunt convins că orice mascul alpha își râde un pic amar în barbă acum , amintindu-și de el însuși și obiectul adorației platonice.
Sfatul de azi: NU intrați acolo. Dezavantaj clar pe termen lung. De la friend zone până la ești fratele pe care nu l-am avut niciodată sau ești cel mai bun prieten al meu nu e chiar așa mult . Iar drumul ăsta e sens unic și blocat la capăt. Nu vă pot spune cum să nu ajungeți așa. Rahatul se întâmplă! Dar dacă simțiți asta…eject! Oriunde , oricând , cu oricine altcineva. Și spune-ți-i că nu vă plac bichonii și nici conversațiile despre ex.
P.S. : Dupa cum a spus distinsul domn Mago: performanta ar fi sa treceti de la friend zone la friends with benefits.
P.S. : Dupa cum a spus distinsul domn Mago: performanta ar fi sa treceti de la friend zone la friends with benefits.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu