luni, 10 octombrie 2011

Munca la români


Preiau un fel de leapsă auzită la radio în timp ce mă întorceam acasă de la serviciu. Oamenii de la respectivul radio( Europa FM) dezbăteau noțiunea de muncă așa cum o percepe societatea românească . Discutaseră și cu un sociolog ce încerca să explice că românul nu e eminamente leneș cum nici germanul nu e aprioric harnic. Sunt doar stereotipii rasiale zice domnul în cauză . Eu nu știu ce să zic. Istoric vorbind nu avem nici o tradiție a leneviei dar nici a muncii asidue. Cert e că timp de mai bine de patruzeci de ani, în perioadă comunistă a omului multilateral dezvoltat sub oblăduirea partidului și a cârmaciului , în România s-a muncit . Nu o spune nostalgia celui ce scrie( ar fi si cam dificil luând în considerare vârsta fragedă, la scară istorică, pe care o dețin ) ci kilometri de drum, electrificări, industrializare, orașe apărute din câmp și așa mai departe. Că toate acestea nu au venit în mod natural , prin voință populară , s-a tot dezbătut. Dar vă întreb? Un oarecare Jean-Pierre sau Geraldine X , cetățeni ai Parisului anului 1860 , au insistat să reconstruiască un oraș întreg sau a fost voința unui nene numit Napoleon al III-lea? Sankt Petersburgul nu s-a ridicat din Neva că a simțit mujicul Ivan necesitatea construirii de poduri și palate ci din grația și mila lui Petru cel Mare. Exemplele pot continua cu autostrăzi germane in perioada interbelică construite în ideea progresului unei mașinării de luptă ce a însângerat ulterior lumea . Revenind la munca românului cred că deja bășcălia se poate opri. S-a muncit, se muncește. Problema e când se pierde mai mult decât se muncește și cum se muncește . România nu duce lipsă de spinări și brațe . Ne lipsește impulsul de a face ce trebuie , cum trebuie, atât timp cât trebuie. Recompensa e derizorie ca în toate țările de mâna a II a spre a III a. Managementul muncii e disipat în politicianisme grotești pe de-o parte și în ambiții și avariții de nouveau-riche( sectorul privat) pe de alta.  România nu duce lipsă de muncitori cum nu duce lipsă nici de medici. Spitalele sunt problema. Plățile sunt problema . Înainte să ne întrebăm dacă românul desconsideră munca ar fi util să vedem dacă nu cumva munca îl desconsideră pe român . Când ești perceput ca o extensie a lopeții, când banii altuia nu te recompensează ci ți se aruncă în ideea unei mari pomeni nu pot să cred că îți mai poate cere cineva abnegația semenului tău din oricare altă țară civilizată . Nu caut scuze, tot noi am inventat zicala  Noi ne facem că muncim, ei se fac ca ne plătesc . Dar mai știu ceva, sunt puțini care vor accepta să moară de foame doar pentru că sunt leneși. Lenea nu a omorât pe nimeni pentru că ajungi să te trezești și pui mâna să faci ceva.  Cam asta cred eu. Și încă o chestie: Avem o problemă dacă într-un ziar ( fie el și tabloid) ajungem să avem 2 pagini : gospodarul de la pagina 4 și fata de la pagina 5 . Nu ar trebui să existe niciuna din aceste două rubrici.  Munca nu trebuie glorificată ci doar răsplătită echitabil iar curvăsăria trebuie impozitată și controlată medical nu pusă în pagini de ziare ca să saliveze prostovanii.

2 comentarii:

  1. Am o problemă imensă cu subiectele de genul celor pe care le-ai reamintit, nenea gospodarul şi fata în curu' gol.
    Cum, de altfel, am o problemă - nu la fel de mare - cu presa care promovează o ştire de genul: un doctor a salvat un copilaş de la moarte. Ca şi cum datoria lui ar fi fost să-l omoare şi să-i facă o decorticare, nu să încerce tot ca să îl vindece. Am ajuns să divinizăm doctorii pentru că ne îngrijesc aşa cum se cuvine.
    Chiar zilele trecute am asistat la o scenă în care un domn venise într-o redacţie, pentru ca unul dintre reporteri să facă un material despre doctoriţa care îi salvase lui fiica. Înţeleg că e o mulţumire şi o satisfacţie să-ţi vezi fata sănătoasă, dar asta e în jurământul lui Hipocrate. Nu e o lege care poate sau nu poate fi respectată. E o obligaţie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da. Foarte corect punctat. Cam asta concluzionam si eu.

    RăspundețiȘtergere