Fragment de Japonia

      Pentru ca tot mai des in ultimele zile se varsă tone de cerneală sau pixeli ma rog( tot suntem in online) pe tematica Japoniei de parcă între Hiroshima si Fukushima  acest popor nu ar fi prezentat mai  nimic notabil pentru lumea vestică , vreau să vă povestesc un mic episod din care nu o să trag concluzii aici pe blog ci să las la latitudinea fiecăruia sa descifreze ceva in el sau chiar daca merita reflectat pe marginea intamplarii.

      Să zicem că e 17 martie 2011 și după cum toată lumea știe  Japonia a primit varianta demo a iadului începând cu 11 ale lunii. Rețelele de știri ne mai anunță în plus că distracția continua cu condimente nucleare . Scena se produce pe aeroportul Haneda din Tokyo unde foarte mulți străini se agită să părăsească Țara Soarelui Răsare. Cursele sunt amanate sau anulate si stiri contradictorii despre  pericolul radiatiilor se aud peste tot.Totusi nimeni nu e in  panica tipica filmelor  americane cu dezastre. Personajul principal e o studentă româncă grăbită să ajungă la aeroportul Narita de unde decolează cursele externe. În momentul în care își primește bagajul observă că unul dintre geamantane are mânerul rupt și pus lângă acesta. Tocmai când se grăbea mai tare , se gândește ea. Acum intervine partea interesantă : aeroportul oferă asistență între îmbarcări ce înseamnă o mulțime de persoane  care verifică daca ți-ai recuperat bagajele, dacă reușești să ajungi la terminalul de plecare sau pur și simplu să te facă să nu simți vreun atac de agorafobie cauzat de agitația tipică aeroporturilor. Una dintre aceste îndrumătoare observă geamantanul defect al personajului nostru. Ce urmează ? Amintiți-vă de androizii zâmbitori din Blade Runner combinați cu Sandy Bell și solicitudinea respectuoasă a unui majordom din era victoriană. Călătoarei i se cer scuze , i se oferă posibilitatea de a primi un geamantan nou cu complimentele Nippon Airways  sau în cazul în care nu are timp asistenta o despăgubește pe loc pentru dauna (asupra careia nimeni nu așează suspiciunea că nu ar fi fost cauzată de angajații aeroportului) . Și toată această discuție are loc în timp ce pe plasmele uriașe ale aeroportului , împăratul Akihito, "simbolul statului și al unității poporului japonez'' dupa cum precizeaza constitutia nipona, le transmite supușilor că țara trece prin cea mai gravă criză din 1945 până astăzi și că necazurile nu au luat încă sfârșit. După acest episod , în sala de așteptare a terminalului , o familie de români cu un copil mic în brațe mărturisește că sigur se vor întoarce în Japonia imediat ce situația se va stabiliza. Par molipsiți de calmul și siguranța afișate de cei mai mulți dintre localnici.

     După cum spuneam , nu am comentarii de facut în acest articol. Doar o observație : E vorba de același popor a cărui armată a masacrat un oraș întreg în 1937 la Nanking ca mai apoi să omită acest fapt inclusiv din cărțile de istorie .

        Așa că…îmi permit să am rezerve când jurnaliștii de pe la noi sau de aiurea își fac iluzii că pot surprinde ce e cu adevărat în spatele ochilor migdalați.