Poveste adevărată . Am auzit-o de la taică-meu acum ceva vreme și îmi sună aproape ca un banc . Dar nu este. Locul e școala generală, acum vreo 40 de ani, undeva la țară . Învățătoarea e la primele lecții cu adunarea și scăderea . Invariabil se ajunge la un copil mai încet ce are nevoie de atenție suplimentară . Eroul în cazul de față e un băiețaș mucos , Mărinică.
- Auzi măi Mărinică, zice doamna, dacă tu ai doi colaci și mai primești doi de la țața Floarea , câți ai până la urmă ?
Mărinică întinzând vârtos mucii cu mâneca de la haină :
- Dooamnaaa? Da' când a zis țața că mi-i dă??!
În momentul ăsta al povestirii , izbucnesc și eu în râs concomitent cu taică-meu. Mai departe chiar nu am mai fost curios să știu ce s-a întâmplat, ce a zis învățătoarea sau dacă săracu Mărin a intrat în posesia colăceilor. Dar o să mă interesez și vă povestesc altă dată.
