vineri, 23 august 2013

Recuerdo


          Din capcana uitării nu scapă nimeni. Ne naştem cu mintea goală şi murim în acelaşi nud primordial mental: neajutoraţi dar poate eliberaţi de povara tuturor amintirilor dureroase ce ne străpung sufletul timp de decenii. Frumuseţea vestejită , visele împlinite şi aruncate la gunoi printre maşinuţe ruginite , păpuşi chioare ce-şi strâmbă gurile pline de machiaj şi plastic şi toată inocenţa noastră. 
          În final aşa poate că este dar vreau să cred că nu voi uita nimic din tot ce mi-a marcat existenţa . Nimic din vieţile noastre ce ne transformă, drumurile ce s-au aşternut, zidurile sfărmate, măştile rupte şi toată înşiruirea de lupte pentru visele de ieri. Alegând să te plimbi pe urmele propriilor tenişi de acum zece - douăzeci de ani vei avea să întălneşti tânărul ce-ai fost , acel eu interior de la vârsta marilor descoperiri şi aşteptări. El e omul pe care nu ai vrea să îl rătăceşti vreodată. Pe el şi pe cei ce l-au însoţit şi inspirat atunci trebuie să îi accepţi şi să îi binecuvântezi cu veşnica ta companie. Fă-ţi loc în memoria ta pentru amintirea lor!
         Oraşul copilăriei tale poate îşi leapădă pielea, cu trecerea anilor, dar lasăndu-te purtat în liniştea şi deopotrivă în zgomotul vieţii sale , te vei regăsi cu nostalgie şi merită fiecare moment în care stai pe linia fină dintre trecut şi prezent. Tot ce ai iubit sau ai urât revine cu darul înţelegerii mature . Nu ai mai vrea să le trăieşti exact la fel , încă o dată?
           Poate nu toţi. Poate nu tot. E esenţial, însă, sa avem puterea să ne amintim chiar şi când nostalgia nu mai apune auriu deasupra umerilor tăi. Atunci când trecutul doare şi îl zăvoreşti în cel mai ascuns cotlon al minţii tale el are prostul obicei de a îţi bântuii orele târziu. Îmbrăţişează durerea amintirii pentru că numai ea cauterizează , separând rana de cicatrice, înţelepciunea de nechibzuinţă, dorinţa de posibilitate. 
Îndemn la amintire pentru că viitorul lipsit de trecut e viitorul oricui altcuiva dar nu al tău. Nu eşti cel de mâine, nenăscutul. Tu eşti omul de azi , încărcat sau ridicat de viaţa ta de ieri. Îi eşti dator cu amintirea.

2 comentarii: