Anotimp

De timpul presărat de noi , tu-l vei da uitării

Eu nu te voi blama

Nicicând nu o să-ți las chipul  pradă înserării

Mereu aici, mereu a mea!

Cu dulci si triste dimineți de octombrie

Mă vor înfășura veștminte din amintirea-ți caldă

În ploile lungi de noiembrie

Ce toată lumea în cenușiu mustind de apă scaldă…

Și-n zăpada proaspătă nu-mi voi întina pasul

Când gheața îmi desenează hărți misterioase-n geam

Ci voi căuta doar să-ți mai aud o data glasul
Mieriu si cald precum visam.

Prin eclipse și furtuni sălbatice de martie

Nu mă voi pierde navigând

Eșuat ca o veche corabie

Când tu îmi ești busolă-n gând

Acum , pe mai târziu și oricând vreodată

Lăsând concluzii pentru gloată

Să se întrebe și să socotească

Ce anotimp mai este atunci când or să ne privească…