Nu am mai avut revelaţii de foarte multă vreme. Pubertatea a trecut. Iubirile de ieri au devenit monotoniile de azi. Uneori mă gândesc la copilul idealist pe care l-am omorât cu sălbăticie prin atâta experienţă de viaţă, plăceri de moment şi necazuri pasagere. Nu sunt deloc mai fericit ca el. Să-l întorc de la groapă nu se mai poate. Oraşele mă strâng ca o jachetă veche . Pustietatea nu mă cheamă suficient sau pur şi simplu nu mă mai îmbată nimic suficient de tare încât să fiu mahmur mereu. Lumea nu e pe dos. E doar mai puţin stranie azi . Mă zbat între concret şi scriptat. Nebunia nu mai e infinita. E doar o afacere pentru companii farmaceutice şi terapeuţi plictisiţi. Nici nu mai ai nevoie de doctori atâta timp cât plăteşti bine la avocaţi. Păcatele se spală, crima se justifică , virginitatea se redobândeşte instant. Avem tot din ceea ce nu ne dorim cu adevărat. Sunt convins că după ce vom consuma tot ce e bun şi util pe planeta asta , o să ne devorăm de la interior până când nu va mai exista nimic de manipulat şi nimeni care să o facă . Carcasele noastre strălucitoare vor conduce imperii de zgură şi rahat , pedalând la biciclete şi ferindu-ne de contact fizic cu ceilalţi. Am învăţat tot ce s-a putut învăţa despre distrugere, însingurare şi ferocitatea egoismului. Să rectifice Maslow ăla piramida in pula mea! E inutilă azi. Noi toţi vrem fericirea dar nu ştim în ce o putem căuta fiindcă pe noi nu ne mai mişcă sau motivează nimic esenţial.Suntem cea mai saraca generaţie , spiritual vorbind. Ce naivi sunt parinţii noştri , bunicii lor cred că erau tâmpiţi de-a binelea Sperau si luptau pentru chestii pe care sa ni le lase nouă. Lucruri importante ca educaţia, edificii, locuri de refugiu şi încântare pentru suflet. Lumea era încă un loc magic şi nepervertit total. Noi avem medicamente şi camere de supraveghere dar nesiguranţa e regină în universul nostru. Noi ne pierdem în nimicuri temporare . Sunt trist dar mimez fericirea. Imaginea e totul nu-i aşa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu