Când eram foarte, foarte tânăr, m-am îndrăgostit iremediabil. A început concomitent cu îndrăgosteala legată de o fătuţă brunetă şi zveltă. Am trăit o perioadă cu impresia că de ea a fost legat totul . Dar atunci când uitarea pletelor brunete, a mirosului insuportabil de frumos al pielii ei s-a instalat , mi-a rămas o mică dar preţioasă certitudine : mă îndrăgostisem ca un poet de secol XIX , ca un rockstar falit ce îşi urmăreşte muza din single malt în blended , ca un om mare , ca un copil , de fapt de luna septembrie. Şi hai să nu ne referim strict la acea lună , calendaristic vorbind. Iubeam şi iubesc la nebunie începutul toamnei . Să îmi perind picioarele pe pavaje acoperite de primele frunze căzute, să inspir aroma blândă a soarelui ce nu se compară cu nici un alt anotimp , să simt fiorii de început ai dimineţilor reci ce au să vină , mă delectează mai mult decât o zi perfectă de plajă , în toiul verii . Poveştile mele mareţe şi dulci-acrişoare s-au copt atunci . În lumina pură a dimineţilor de septembrie , în răcoarea umedă a orelor cinci, când pantofii se scâlciază pe caldarâm şi cravata stă strâmbă şi lărgită , sub ochii înroşiţi , în care se oglindeşte un trup perfect de femeie, dormind somnul cel mai dulce , al dimineţii de după amor. În viorile ce amuţesc uşor , la un restaurant din Centrul Vechi şi deasupra meselor , pătate de vin roşu , se prelinge trilul unei ultime păsări văratice , mahmură şi ea de la atâta parfum şi joie de vivre. Astfel , septembrie trece, udat de sampanie, vis , castele în Spania şi dragoste la 200 de km/h . Ce păcat că luna asta de dragoste indiană trece mai repede decat 400 de pagini de Maitreyi . Vine din timpuri în care dragostea nu se raporta la Sweet November şi The Notebook. Dragostea de septembrie etern mă însoţeşte mereu , indiferent de timpul , de patul , de chipul sau de zâmbetul tău... te iubesc , Septembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu