Autentic uman

              Dintre toate sentimentele umane, am descoperit recent, tristeţea e cel mai autentic. Pentru ca hai sa le luăm pe cele mai comune :

Iubirea 

              Iubirea e ipocrită de cele mai multe ori. Ne îndeamnă la transformări , la acte de curaj , la asumare de calităţi pe care le credem esenţiale în menţinerea şi perpetuarea iubirii . Iubirea , deşi ne place să credem că ne înalţă , e de fapt sentimentul care ne îndepărtează cel mai mult de noi înşine . Dăruindu-te complet altcuiva , încetezi a mai fi tu , omul propriilor principii, vicii sau calităţi. 

Prietenia

           Aş vrea să se evidenţieze că nu încadrez prietenia în marea sferă a sentimentului de dragoste. Prietenia presupune toleranţă , comunicare , alianţă , sprijin necondiţionat . Poate părea sentimentul perfect a se califica ca autenticitate, onestitate , umanitate. Dar nu e prietenia şi cauza pentru care ne asumăm modele, recunoaştem de tineri liderii din cercul nostru imediat şi ne supunem sau suntem mânaţi de dorinţa de a dicta grupului sau măcar unui individ. Prietenia naşte aşteptarea unor favoruri, pentru ca suntem prieteni nu-i aşa?

Ura

              O DA! Un sentiment foarte interesant! Ura e autentic şi singulară umană aş risca să spun. Dar mânat de ură e ca şi cum ai sta strâmb ca să judeci drept. Premisa e greşită din start pentru că ura nu poate fi ratională şi imparţială . Oamenii au aflat asta de foarte multă vreme şi au sculptat din ura primară ceva numit Justiţie care însă e un concept şi o instituţie socială . Ura se perpetuează chiar dacă Justiţia funcţionează pentru că ranchiuna şi dorinţa de răzbunare - copiii naturali ai urii - sunt neobosite . De ce urâm chiar şi atunci când dulcea indiferenţă ar trebui să ne cuprindă - nu pot răspunde eu pentru toţi. Ura nu este pură , nu este sentimentul uman autentic . Ca să existe trebuie întreţinută , alimentată cu preconcepţii şi adevăruri trunchiate. Ura maschează vina , colectivă sau individuală , neputinţele şi frustrările . În American History X , tânărul skinhead convertit realizează că ura e nu numai destructivă pentru alţii dar şi pentru modul în care alegi să îţi trăieşti viaţa . Nu îţi iubeşti aproapele? Ok! Dar nu e nevoie să îi zdrobeşti capul de bordură! 

Indiferenţa

              A zis-o bine tipul cu indiferenţa  - opusul iubirii . Eu zic că e şi al urii. Indiferenţa însă e doar o mască în cele din urmă . Oricât de bine ne-am fixa-o , carnavalul veneţian se termină cu artificii. Măştile cad , iubire sau ură ! Ceva tot iese de acolo . Nu se califică , în umila mea opinie.

Şi tot aşa prin pleiada de sentimente ajungem la tristeţe . 

                Tristeţea aş îndrăzni să o numesc sentimentul uman autentic . Nu pentru că alte specii nu ar arăta-o . Nu e vorba de unicitatea ei în univers . Tristeţea e sentimentul în care  ne permitem să fugim de toţi ceilalţi şi să ne ascundem cu noi înşine . Deşi şi proştii sunt trişti uneori , am senzaţia că din tristeţea oamenilor foarte inteligenţi au reuşit să scoată capul la lumină tot soiul de idei . Unele excelente , altele sortite să rămână la stadiul de ce-ar fi daca dar cu toate acestea tristeţea ce se întinde în sufletele noastre e un sentiment ce scormoneşte către amintiri , autocunoaştere , focalizare. Nu mă refer la nostalgie , la spleen poetic. Eu vorbesc de tristeţea ce roade ca un ulcer în stomacul nostru , momentele în care fundalul e diform , culorile au curs ca-ntr-un episod grotesc cu LSD.  Acea tristeţe te face să gândeşti , să scrii  , să mergi prin amărăciune către lumină şi în cele din urmă , chiar daca nu ajungi un om mai bun , te face un om mai înţelept.

          O să vi se pară că am uitat , poate , sentimentul cel mai ravânit : Fericirea . Dar cine dracu a descoperit fericirea în tristeţe?