doar oameni nu Zei

            Priviţi de aproape, oamenii îşi pierd eticheta pusă de la distanţă. Idolii sunt pătaţi , politicienii oneşti şi familişti se masturbează la poze cu minore, atleţi celebri înghesuie 10 cheeseburgeri la 4 a.m. , formatorii de opinie se ceartă cu partenerii de viaţa pe trivialităţi minuscule. Sfinţii şi demonii nu sunt entităţi dovedite dincolo de orice dubiu logic aşa că îmi permit rezerve asupra sanctificării unor personaje sau demonizarea altora doar pentru că o cultură(fie ea vestică, estică sau melanj) ne impune că trebuie să plângem şi să ridicăm în slăvi un atlet sau un artist ce au murit tragic  dar despre care nu cunoaştem îndeaproape mai nimic. Să ne rezervăm decenţa de a lăsa să ne scape o lacrimă pentru orice boschetar găsit mort chiar dacă numele lui nu ne spune nimic . Când a trebuit să ne privim idolii şi modelele îndeaproape, mai mereu, nu ne-a plăcut ce am gasit . Voievozii şi regii din trecut nu sunt nişte modele perfecte ci mecanisme manipulative . Au fost cândva oameni. Oameni ai conjuncturilor , ai vremurilor lor şi diferenţiaţi de propriile lor personalităţi . Soclurile sunt mereu găunoase dacă le cercetezi cu ireverenţa unui arheolog. Am cunoscut un mare scriitor, operele lui sunt epice , descrierile romanelor sale istorice sunt vaste şi copleşitoare. Îndeaproape era doar un bătrânel murdar ce locuia cu zece pisici şi vorbea dezlânat . Mi-l imaginasem mereu altfel . E doar vina mea că am uitat că zeul stiloului a îmbătrânit ca oricare altul. Să nu ne agităm că fiica unui monument naţional face reclame pentru o oarecare corporaţie. Şi ce dacă trăieşte din gloria apusă a părintelui? Nu sunt convins că nu am putea descoperi că omul acela valorează ceva şi fără povara unui nume de familie şi nu trebuie condamnat la perfecţiune pentru că a avut norocul să fie cel mai rapid spermatozoid pe vremuri. Am impresia că , la un moment dat, trebuie să alegem. Să decidem dacă vrem să credem orbeşte în modele şi idoli sau să sfâşiem aura şi să vedem oamenii de sub ea. E posibil să nu ne placă deloc ce vom găsi acolo . Pot avea toate defectele şi grozăviile anonimului ce doarme în patul tău sau împarte o celula undeva , mai departe. Problema cea mare e când toată lumea poartă o mască şi cei ce îndrăznesc să îşi arate chipul sunt închişi şi eliminaţi din societate.

  

Scrisoarea unei zile de ceaţa şi soare

Şedinţă cu tine

Nimic nu te opreşte din drumul tau dacă ştii cu adevărat că vrei să explorezi . Nu există prăpastie de netrecut. Nu ai nevoie de Coelho sau de citate zaharisite cu imagini înălţătoare. Hărţile sunt pentru cei fără imaginaţie, tu îţi scrii singur(ă) itinerariul. Comorile nu sunt pierdute sau ascunse . Tu le porţi şi mai risipeşti din ele pe drum ca indicii pentru ce ai vrea să te găsească. Mergi mai departe si lasa in urma iarna , noaptea sau campaniile de marketing. Au Coca-Cola în Anzii Cordilieri dar tu deţii singurul bastion necuantificat - e în mintea ta, în pieptul tău, se aşterne la picioarele tale. Respiră cu putere - sunt secundele care nu se vor mai întoarce niciodată şi ai mai eliberat o parte din viaţa ta cu acea respiraţie. Nu ai de ce să clădeşti palate reci şi sumbre. În frumuseţea lor tăcută şi intimidantă nu vei râde niciodată cu patimă. Găseşte plajele ascunse, pădurea din visul tău secret, prietenii de care ai uitat. Acoperă-ţi oasele cu carne , piele şi diamante dar lasă-ţi sufletul să tremure, nud , high-definition . Îţi pare bine să-l cunoşti? Ei bine, le va plăcea şi altora. Nu-l vinde, nu-l pierde , nu-l abandona pe treptele unor piramide pe care nici măcar nu vrei să le urci! Învaţă-te cu tăcerea pentru că majoritatea lucrurilor care contează cu adevărat nu se definesc prin cuvinte frumoase, scrise sau strigate. Aminteşte-ţi de drum mereu chiar dacă ai obosit şi e comfortabil să te pierzi uneori. Nu te întoarce pentru că ai avut motive să mergi mai departe şi trecutul nu îţi oferă nimic în plus faţă de viitor. Dacă ai fi ştiut toate acestea mai demult! Nu te întrista gândind aşa! E un rost pentru care tinereţea se separă de experienţă în mod biologic. Tristeţea nu e '' de a fi" ci de a fi fără de tine însuţi, când toţi şi toate agaţă de carnea gândurilor tale dorinţa lor meschină de a te avea. Aşteaptă-te să nu aştepte nimeni. Capcana supremă e timpul pe care îl dorim trecut iar când îl inventariem , în cele din urma, ne dăm seama că nu l-am valorificat. Oamenii par să fie tot aşa. Îi dorim să nu ne uite şi apoi îi dorim uitaţi în mintea noastră. Uităm cât îi dorim , retragem şi negăm. În cele din urmă ne uităm pe noi înşine . E cel mai dureros sentiment care ar putea fi . Nu vrei să uiţi de tine nici chiar când te urăşti . Eşti ceea ce vezi în oglindă dar mult mai mult în acelaşi timp. Deşi asta , ai înclina să crezi, nu e valabil pentru toţi. Rămâi la tine, la cei ce vrei să conteze , la drumul tau. Atâta timp cât mergi , vei învinge deşi nu lupţi . 

Tristeţea de joi

Nu am mai avut revelaţii de foarte multă vreme. Pubertatea a trecut. Iubirile de ieri au devenit monotoniile de azi. Uneori mă gândesc la copilul idealist pe care l-am omorât cu sălbăticie prin atâta experienţă de viaţă, plăceri de moment şi necazuri pasagere. Nu sunt deloc mai fericit ca el. Să-l întorc de la groapă nu se mai poate. Oraşele mă strâng ca o jachetă veche . Pustietatea nu mă cheamă suficient sau pur şi simplu nu mă mai îmbată nimic suficient de tare încât să fiu mahmur mereu. Lumea nu e pe dos. E doar mai puţin stranie azi . Mă zbat între concret şi scriptat. Nebunia nu mai e infinita. E doar o afacere pentru companii farmaceutice şi terapeuţi plictisiţi. Nici nu mai ai nevoie de doctori atâta timp cât plăteşti bine la avocaţi. Păcatele se spală, crima se justifică , virginitatea se redobândeşte instant. Avem tot din ceea ce nu ne dorim cu adevărat. Sunt convins că după ce vom consuma tot ce e bun şi util pe planeta asta , o să ne devorăm de la interior până  când nu va mai exista nimic de manipulat şi nimeni care să o facă . Carcasele noastre strălucitoare vor conduce imperii de zgură şi rahat , pedalând la biciclete şi ferindu-ne de contact fizic cu ceilalţi. Am învăţat tot ce s-a putut învăţa despre distrugere, însingurare şi ferocitatea egoismului. Să rectifice Maslow ăla piramida in pula mea! E inutilă azi. Noi toţi vrem fericirea dar nu ştim în ce o putem căuta fiindcă pe noi nu ne mai mişcă sau motivează nimic esenţial.Suntem cea mai saraca generaţie , spiritual vorbind.  Ce naivi sunt parinţii noştri , bunicii lor cred că erau tâmpiţi de-a binelea Sperau si luptau pentru  chestii pe care sa ni le lase nouă. Lucruri importante ca educaţia, edificii, locuri de refugiu şi încântare pentru suflet. Lumea era încă un loc magic şi nepervertit total. Noi avem medicamente şi camere de supraveghere dar nesiguranţa e regină în universul nostru. Noi ne pierdem în nimicuri temporare . Sunt trist dar mimez fericirea. Imaginea e totul nu-i aşa?